Cum tratau românii bolile primite de la prostituate: „O broască vie se pune la umflătură, să stea două zile, că-i va trece”
0Mărturii din secolele trecute prezentau modul ciudat prin care românii din secolele trecute încercau să trateze bolile venerice, destul de răspândite în rândul populaţiei de la oraş. Tratamentul ştiinţific era aproape necunoscut oamenilor de rând, potrivit relatărilor vremii, în schimb bolnavii apelau lea leacuri arhaice cu totul neobişnuite.
Prostituţia din oraşele ţărilor române a fost principala cauză a răspândirii bolilor venerice, afirma medicul Pompei Samarian, în volumul „Medicina şi farmacia în trecutul românesc”, vol I, (1382-1775). Printre maladiile venerice amintite de autor se numărau „frângerea mădularului” şi „frenţia” - nume popular pentru sifilis.
„Ţăranul spune „m-am frânt”, înţelegând din asta că s-a îmolnăvit de blenoragie, fie de vreo altă boală venerică. Boala este amintită de pravilist când descrie proprietăţile curative ale hrisolitului, o piatră rară în chipul aurului, pe care: de o vei freca, pre cei ce au piatră, care nu-şi pot lăsa udul, aşişderea şi de durerea înfrângerii mădularului, şi de stomac, şi de toate lucrurile pântecelui tămăduieşte”, scria medicul Pompei Samarian, în volumul „Medicina şi farmacia în trecutul românesc”, citând o pravilă din vremea lui Matei Basarab (secolul al XVII-lea).
Tratamente din popor
Bolile venerice erau dificil de tratat, iar de cele mai multe ori cei care le contactau, fie le ascundeau, fie apelau pentru vindecare la leacuri băbeşti. „De omul surpat, caută melci după câmp şi-i zdrobeşte bine cu coaja lor şi să bea cu lapte dulce şi să stea de picere mai sus decât capul, până de trei ori”, se arăta într-un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, citat de medic, în lucrarea sa. Durerile şi umflarea organelor genitale aveau un tratament la fel de ciudat. „O broască vie se pune la umflătură, să stea două zile, că-i va trece” sau „de cea bubă: să sapi o buruiană ce se cheamă avrămiasa şi să o pisezi şi să o faci turtă şi să o pui în două sau trei rânduri”, se arăta într-un alt manuscris, din secolul al XVIII-lea, citat în volumul „Medicina şi farmacia în trecutul românesc”. Uneori românii credeau că afecţiunile intime sunt cauzate de farmece, în acest caz leacurile fiind aproape imposibil de obţinut.
„Pentru legătura ce e legat omul de fermecătoare, acel om să ia naşterea de la ursoaică şi să o piseze foarte mărunt şi să bea omul acela şi se va vindeca”, relata medicul Pompei Samarian, prezentând tratamentele populare. În cazul bolilor venerice, potrivit medicului rus Stepan Fiodorovici Dobranov, călător în ţinuturile românilor din secolul al XVIII-lea, „vindecarea suferinţelor simple locuitorii de aici o lasă în mare măsură pe seama forţelor naturii, în cazurile de îmbolnăviri grave doar recurg la asistenţa medicală. Ei au noţiuni despre valoarea terapeutică a câtorva plante, ca muşeţelul, floarea de soc, scorţişoara, chinina, cunosc acţiunea camforului şi folosul lipitorilor”, relata medicul, citat de autorii volumului „Călători străini despre Ţările Române, în secolul XIX”, (Editura Academiei Române, 2006).
Băile sulfuroase, leacul secolelor trecute
Sifilisul era răspândit în oraşele Munteniei şi Moldovei, din secolele trecute. „Cele mai cunoscute remedii sunt apa neagră fagedenică, mercurul solubil a lui Hahnemann, lemnele sudorifice. Femeile bătrâne tratează adesea aceste boli şi cunosc un medic din Bucureşti, care le trimite cazurile sale de boli venerice. Ele cunosc sublimatul şi îl pun în componenţa multor pomezi”, informa medicul francez Joseph Caillat, care la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, a petrecut mai mulţi ani călătorind în Principatele Române. Apele sulfuroase de la Călimăneşti erau considerate un alt remediu pentru această boală, afirma Joseph Caillat, citat de autorii cărţii „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul 6”, publicate de Editura Academiei Române în 2010. Şi băile de la Vaţa, judeţul Hunedoara, erau indicate pentru astfel de tratamente.
Prostituate trimise la mănăstiri
Unii dintre domnitori au încercat prevenirea răspândirea sifilisului, pus pe seama prostituţiei. Unul dintre aceştia a fost Constantin Mavrocordat, în Moldova sfârşitului secolului al XVIII-lea. A dat o dispoziţie privind ridicarea prostituatelor de pe străzi şi trimiterea lor la mânăstiri. „Lângă alte pomeni au socotit Domnia sa aceasta; să se ridice femeile cele rele din pământul acesta, care sunt fără de bărbaţi. Şi aşa dând poruncă au strâns mai bine de 80 de muieri şi le-au închis în Sfântul Gheorghe, la Mitropolie, ţinându-le multă vreme închise acolo, de mureau de foame, strigând la zaplagii bisericii oamenii de pe drum să le dea milostenie, căci rămăseseră ca vai de ele goale. Pe acestea Doamna le căuta câteodată, trimiţându-le pâne şi lumină, să nu şadă pe întuneric şi încă această milă: le trimitea şi câte un cântar, două de in, ca să nu şadă fără reabă. Domnul hotărâse că de se vor găsi cineva să le mărite, şi pe cât se vor mărita, se vor slobozi. Şi aşa făcea, că pre care le cerea şi primea şi ea de le cununa, apoi o slobozea”, relata Pompei Samaria, în volumul „Medicina şi farmacia în trecutul românesc”.
Comunităţi afectate de boli venerice
Mavrocordat a înfiinţat hanuri publice, pentru a opri extinderea flagelului bolilor venerice. A fost unul dintre puţinii domnitori care s-au preocupat de reducerea fenomenului. Medicul Andreas Wolff arăta în 1803, arăta situaţia dramatică din oraşele Moldovei.
„De mai mulţi ani încoace suferă acest popor foarte mult de pe urma sifilisului, care boală are urmări grave asupra generaţiilor viitoare. Vasul acestei Pandore s-a deschis mai larg în oraşe şi târguri decât la ţară. Mamele din familii înalte şi mijlocii nu-şi alăptează copiii, ci numai cu doici, care, aproape toate, sunt infectate de veninul veneric. O pornire a comunităţii, o grijă de a stăvili întrucâtva acest rău atât de stricăcios, nu se poate găsi. Zgârcenia generală opreşte măsuri poliţieneşti binefăcătoare împotriva acestui duşman care nimiceşte în secret. Nimeni nu se interesează decât numai în cazuri individuale, ca să fie tratat de medic ori şarlatan. Dar în interesul general, ca să extirpe acest venin contagios, spre binele poporului, nu avea nimeni grijă”, scria medicul Wolff, citat de autorii volumului Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol II, 1775-1834, de Pompei Samarian. Abstinenţa era una dintre soluţiile de prevenire a răspândirii sifilisului în rândul tinerilor.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
