Cum era celebrat Revelionul în timpuri străvechi. Legătura cu Anul Nou Dacic

Zeul celebrat de Anul Nou era o personificare a soarelui, în mitologie.

Sărbătoarea Anului Nou din noaptea de 1 ianuarie a fost asociată în mitologie ceremoniei morţii şi naşterii primului zeu al omenirii, o personificare a soarelui.

Revelionul este sărbătoarea nocturnă dedicată celui mai vechi zeu al omenirii, An, personificare a Soarelui, numit Vechi înainte de miezul nopţii, şi Nou după miezul nopţii, scrie etnologul Ion Ghinoiu, autorul Dicţionarului de mitologie română (Editura Univers enciclopedic gold). „Anul, asemănător celorlalţi zei ai omenirii (Zeus, Saturn, Crăciun, Shiva, Mitra), se naşte, creşte, îmbătrâneşte, moare şi renaşte perpetuu, după 365 de zile”, arată Ion Ghinoiu.

Sfinţii din calendarul popular sunt tineri sau bătrâni în raport cu data naşterii şi a morţii Anului.

„Sânvăsâi (1 ianuarie) este, conform legendelor populare, un tânăr care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie) şi Sântoaderii sunt tineri, călări pe cai; Sântilie (20 iulie) şi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi, după care urmează generaţia sfintilor-moşi, Moş Andrei (30 noiembrie), Moş Nicolae (6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie). Vârsta înaintată a divinităţilor populare prevesteşte moartea şi renaşterea anuală a timpului şi a personificării lui, Anul, Crăciunul”, se arată în Dicţionarul de mitologie română.

Potrivit autorului dcţionarului, ciclul sărbătorilor de Anul Nou este împărţit de Revelion în două perioade simetrice. Prima etapă, cuprinsă între Ignatul Porcilor şi miezul nopţii de Revelion, se suprapune peste zilele premergătoare Solstiţiului de iarnă, când se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul, fenomene care alimentau spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer.

„Soseşte însă fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului când Soarele începe să urce pe bolta cerului, iar ziua să crească puţin câte puţin. Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice redau simbolic, la început, teama, dezordinea şi haosul generate de îmbătrânirea şi moartea divinităţii adorate, apoi, după renaşterea ei la miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul”, se arată în Dicţionarul de mitologie română.

Timpul îmblânzit de români

Prin sărbătorile şi obiceiurile de Anul Nou, românii îmblânzesc timpul necruţător, afirma etnologul. Cele mai cunoscute tradiţii străvechi ale românilor sunt: sacrificiul ritual al porcului, considerat o reprezentare zoomorfă a spiritului grâului; prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), asociate credinţei că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor printre cei vii; abundenţa ospeţelor şi petrecerilor cu excese de mâncare, băutură, distracţie, gesturi, cuvinte şi expresii licenţioase, ce reprezintă rămăşiţe ale unor practici orgiastice; activitatea cetelor de feciori care redau, prin colinde şi numeroase acte rituale, drama naşterii şi morţii anuale a divinităţii adorate; stingerea luminilor în noaptea de Revelion, înfăţişând întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii; aprinderea luminilor care simbolizează naşterea divinităţii şi, odată cu aceasta, a timpului şi a lumii înconjurătoare; credinţa că acum se deschide cerul, ard comorile şi vorbesc animalele; alungarea spiritelor malefice prin zgomote de tot felul (bice, clopote, strigături); Pluguşorul, Semănatul, Sorcova, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarelor meteorologice (din foi de ceapă, din coji de nucă etc.); împăcarea pricinilor şi săvârşirea actelor de tolerantă şi îngăduinţă; începerea simbolică a lucrului şi altele, se arată în Dicţionarul de mitologie română.

„Datorită vechimii Sărbătorii Anului Nou şi inconsecvenţei legată de fixarea datei Naşterii Domnului (la început pe 6 ianuarie, peste mitul biblic al Facerii omului, apoi pe 25 decembrie, peste locul celebrării zeului Crăciun) momentele desfăşurării obiceiurilor nu se mai supun în totalitate acestui scenariu ritual”, mai scrie etnologul Ion Ghinoiu.

Anul Nou Dacic la început de iarnă

Credinţe şi practici asemănătoare celor dedicate Revelionului pot fi regăsite şi în celebrarea Anului Nou Dacic, pe care românii l-au asociat Sărbătorii Sfântului Andrei, din 30 noiembrie. Vremea sărbătoririi Anului Nou Dacic se întinde pe trei săptămâni, susţin etnologii. „Timpul ritual de desfăşurare a scenariului (14 noiembrie – 7 decembrie) cuprinde sărbători, obiceiuri, acte rituale şi practici magice dedicate lupului, totem al dacilor. Anul Nou Dacic cuprinde, printre altele, ideea morţii simbolice a divinităţii adorate (Bocetul Andreiului), ospeţe nocturne (Noaptea Strigoilor, sau Păzitul Usturoiului), excese de mâncare, băutură şi distracţie care amintesc de orgiile antice, prepararea şi consumarea alimentelor (Turta de Andrei) şi băuturilor (Covaşa) rituale, credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor, că vorbesc animalele, că se prind farmecele şi vrăjitoriile, mai ales cele de aflare a ursitei etc.”, informează etnologul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie română.