Criminali în Ungaria, tâlhari în România: cuplul româno-maghiar acuzat de jafuri armate e chemat la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şandor Varga şi Emese Turi. ARHIVĂ.
Şandor Varga şi Emese Turi. ARHIVĂ.

Emese Turi şi Şandor Varga, condamnaţi pentru mai multe crime săvârşite în scop de jaf pe teritoriul Ungariei, au fost chemaţi luni în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, pentru a răspunde acuzaţilor de jaf armat şi tentativă de omor, comise în anii trecuţi în patru oraşe din România.

Cei doi tineri arestaţi în toamna anului 2011 pentru mai multe jafuri armate, care au vizat case de schimb valutar din România, sunt citaţi la Tribunalul Hunedoara. Emese Turi şi Şandor Varga au fost condamnaţi deja de autorităţile maghiare pentru implicarea în patru crime pe teritoriul statului vecin. Victimele erau ucise cu sânge rece, pentru ca apoi să fie jefuite.

Varga a primit detenţie pe viaţă, iar fosta lui parteneră va face 17 ani de închisoare.

Procesul celor doi a început în urmă cu un an, dar până în prezent ei nu au putut fi aduşi la Deva, din închisorile ţării vecine. Cuplul de ucigaşi e acuzat, printre altele, de unul dintre cele mai sângeroase jafuri care au avut loc în ultimii ani în Hunedoara. În decembrie 2007, Emese Turi şi Şandor Varga au intrat într-o casă de amanet din centrul municipiului şi au împuşcat în cap o tânără, angajată a societăţii. Au furat apoi o geantă cu aproape patru kilograme de bijuterii din aur.

Victima a supravieţuit miraculos glonţului tras de la mică distanţă, care i-a pătruns prin zona urechii stângi şi a ieşit prin tâmplă. Emese Turi şi Şandor Varga au fost prinşi în Ungaria, la cinci ani de la data jafului.

Vă recomandăm şi:

FOTO ACCIDENT MORTAL: Poliţistul Ciprian Blidaru şi un tânăr de 18 ani, Adrian Kereji, au murit în accidentul rutier, în apropiere de Hunedoara

VIDEO Femeie violată şi ucisă de un necunoscut: cadavrul a fost găsit într-un lan de porumb, de câinele familiei

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite