Cele mai crâncene bătălii care le-au adus faima voievozilor medievali. Cum au fost striviţi otomanii care au invadat ţara

Cele mai crâncene bătălii care le-au adus faima voievozilor medievali. Cum au fost striviţi otomanii care au invadat ţara

Ştefan cel Mare, Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul.

Aflate la porţile Occidentului şi ale imperiilor din Orient, ţinuturile actuale ale României au fost de-a lungul secolelor locurile unora dintre cele mai crâncene războaie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul s-au numărat printre monarhii medievali care au strălucit prin izbânzile purtate în cele mai crâncene bătălii din secolele trecute. Iată câteva dintre acestea:

1442 – Turcii striviţi de Iancu de Hunedoara pe Valea Mureşului
Devenit în 1441 voievod al Transilvaniei, Ioan de Hunedoara a trebuit să ţină piept invaziilor necontenite ale otomanilor. Una dintre marile sale bătălii a avut loc în martie 1442, când oastea turcă, formată din aproape 80.000 de oameni, s-a apropiat primejdios de cetatea de la Alba Iulia. O parte a otomanilor s-a îndreptat spre Alba Iulia, pustiind satele de pe Valea Mureşului, iar o alta a asediat Sibiul. În întâmpinarea ei a venit Iancu de Hunedoara, cu o armată de circa 15.000 de oameni, bine pregătită, susţin istoricii. Aflat în inferioritate numerică, voievodul a recurs la o diversiune pentru a căpăta avantajul în lupta decisivă, care urma să aibă loc în apropiere de Sibiu. A atacat cu un detaşament compus din 5.000 de călăreţi grei, în fruntea cărora şi-a pus omul de încredere, pe Simion Kamonyai, îmbrăcat în straiele voievodului şi cu un cal asemănător cu al acestuia.

„Armata lui Ioan zdruncină puternic rândurile adversarului. In mijlocul trupelor, Simion Kamonyai, îmbrăcat în armura voievodului, părea a conduce atacul. Turcii îl văzură şi, potrivit poruncilor primite, făcură totul spre a pătrunde până în preajma lui. În învălmăşeala care se produse, Simion Kamonyai este ucis, iar turcii se bucurau deja, crezând într-o descurajare şi o fugă grabnică a transilvănenilor. Voievodul însă, în îmbrăcămintea pe care numai ai săi i-o cunoşteau, continua să îndrume cu hotărâre mersul luptei. Departe de a slăbi, atacurile armatei sale se înteţiră. Turcii cedează terenul, rândurile lor se îndoaie, se desfac, izbucneşte panica şi fuga împrăştiată. Mezid beg şi fiul său zac morţi pe câmpul de luptă. Resturile turcilor, împreună cu armata de lângă Sibiu, fug spre Tumu Roşu”, relata istoricul Camil Mureşan. Circa 30.000 de otomani au pierit în luptă, inclusiv beiul Mezid şi fiul său, în timp ce numărul soldaţilor morţi din tabăra voievodului transilvan a fost de 3.000, potrivit istoricului Mihail P. Dan, autor al volumului „Iancu de Hunedoara, un stegar al luptei antiotomane” (1974).

1462 - Vlad Ţepeş instaurează teroarea în tabăra otomană
La scurt timp după urcarea pe tronul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş a refuzat să mai plătească tribut Imperiului Otoman. Mai mult, în iarna anului 1461 – 1462, voievodul a condus o campanie de arme la sud de Dunăre, împotriva turcilor, în urma căreia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci au pierit ucişi de armatele sale, numărul celor ucişi fiind indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin.
Răspunsul sultanului Mahomed al doilea nu s-a lăsat aşteptat. În primăvara anului 1462, uriaşele sale armate s-au îndreptat rapid spre Muntenia cu scopul de a-l pedepsi pe Vlad Ţepeş. În calea oştirii otomane sunt pustiite câmpurile şi otrăvite fântânile. De asemenea, voievodul a trimis suferinzi de boli mortale ca lepră, tuberculoză, sifilis şi — în număr mai mare — ciumă bubonică în tabăra turcească, să infecteze cât mai mulţi otomani. Flămândă, însetată, lovită de arşiţa verii şi înficoşată, armata sultanului şi-a pierdut din încredere. În acele condiţii a avut loc celebrul atac de noapte de la Târgovişte, din 17 iunie 1462. Potrivit istoricilor, Ţepeş a atacat tabăra turcească în timpul nopţii pentru a încerca să-l ucidă pe sultan. Deşi atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mehmed a scăpat cu viaţă şi şi-a continuat marşul spre reşedinţa de la Târgovişte, unde a dat peste alţi 20.000 de turci şi bulgari traşi în ţeapă. Sultanul şi armata sa au fost demoralizaţi şi s-au retras din Ţara Românească. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgovişte, ca domn pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos, aliat al sultanului.

Istoricul turc Tursun Bei relata o variantă diferită a desfăşurîrii bătăliei:

„Cu ajutorul lui Allah, timp de aproape 30 de zile oastea cea mândră s-a agitat ca valurile în Ţara Românească. Bunuri şi prăzi şi mai ales captivi destoinici, băieţi şi fete, umpleau oastea imperială. Deodată, părăsindu-şi culcuşul liniştit, el (Vlad Ţepeş) a pornit spre Apus şi, într-o noapte întunecoasă, şi-a pornit viclenia: cu alte cuvinte, într-o noapte a fost nevoie să fie atacată acea oaste de umili. Acel călăreţ nedemn, adică acel nenorocit şi îngâmfat, s-a gândit să-şi conducă oastea proprie asupra puternicei oşti împărăteşti, purtătoare de victorie. Luptătorii ghiaurului, adunându-se şi pregătindu-se, s-au lovit de oastea împărătească, dar a fost ca şi cum o picătură de apă s-ar lovi de un ocean. Gurile lor au fost umplute cu săgeţi, cum rar s-a mai întâmplat. S-a vărsat atâta sânge, încât cerul cel negru s-a înroşit ca o lalea, iar strălucirea săbiilor în noaptea întunecoasă făcea să pară că şi-a deschis petalele. Ei au fost înfrânţi în aşa măsură, încât până şi copiii de zece ani, ucenici şi slujbaşi, învingându-i pe ghiaurii de două ori mai puternici decât ei, i-au adus ucişi”, scria cronicarul turc.

1467 – Matia Corvin umilit de Ştefan cel Mare
Anii de pace dintre Ungaria din vremea regelui Matia Corvin şi Moldova lui Ştefan cel Mare au fost tulburaţi de câteva episoade cumplite. Cel mai celebru dintre ele a fost Bătălia de la Baia, în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467. Ea a urmat unei campanii armate duse de regele ungar de pedepsire a Moldovei. „Oastea regală a cucerit şi a ars mai multe oraşe din preajma Carpaţilor, ajungând la oraşul Baia, pe care l-a cucerit. După un popas de câteva zile, regele trebuia să-şi urmeze calea spre Suceava. Dar nu a fost dat să se întâmple acest lucru, deoarece Ştefan cel Mare, adunându-şi puterile, cu mai multe steaguri de oaste moldoveană de pe la ţinuturi, în frunte cu pârcălabii săi, a lovit Baia la 14 – 15 decembrie şi într-o încăierare puternică pe timp de noapte, cu mari pierderi de-o parte şi de alta, a cucerit-o, iar oastea ungară a fost pusă pe fugă. Însuşi regele Matia a fost rănit grav, salvându-şi viaţa cu mare dificultate. Această victorie a avut un larg ecou internaţional, crescând mult prestigiul Ţării Moldovei în faţa puterilor europene”, relatau istoricii Andrei Eşanu şi Valentina Eşanu, în volumul Epoca lui Ştefan cel Mare. Lupta a fost menţionată şi în Cronicile slavo-române.

„În anul 6975 [1467] noiembrie 19, s-a ridicat craiul unguresc Matiaş şi a coborât la Trotuş cu toată puterea ungurească. Şi au venit la târgul Romanului şi l-au ars. Şi apoi au venit la Baia. Şi a fost gândul lui Ştefan voievod şi a năvălit noaptea asupra lor la Baia. Şi i-a dat Dumnezeu în mâinile lui Ştefan voievod şi ale oastei lui. Şi au fost ucişi mare mulţime dintre ei. Şi craiul atunci a fost săgetat în luptă. Şi apoi s-au întors ruşinaţi pe alt drum mai scurt. Şi nu a fost cum au crezut ei, ci a fost cum era voia lui Dumnezeu”. În următorii ani după această luptă, relaţiile dintre Matia şi Ştefan cel Mare s-au îmbunătăţi, regele dăruindu-i voievodului moldovean Cetatea de baltă şi Cetatea Ciceu.

1475 - Turcii, „câtă frunză câtă iarbă”, nimiciţi de Ştefan cel Mare
La începutul anului 1475, Ştefan cel Mare a reuşit una dintre cele mai importante victorii ale sale, în Bătălia de la Vaslui sau Podul Înalt. După ce l-a înlăturat de la conducerea Ţării Româneşti pe Radu cel Frumos, un aliat al Imperiului Otoman, Ştefan cel Mare se aştepta la un atac de proporţii din partea turcilor. Astfel, la data de 10 ianuarie 1475, nu mai puţin de 120.000 de soldaţi otomani au pătruns în Moldova, unde erau aşteptaţi de armata voievodului moldovean formată din 40.000 de oşteni. Deşi depăşiţi numeric, moldovenii, în frunte cu Ştefan, au reuşit să le administreze turcilor cea mai mare înfrângere în faţa unei armate creştine. Victoria a fost relatata de Ştefan cel Mare într-o scrisoare trimisă  regelui Ungariei şi Principelui Poloniei precum şi Papei de la Roma.

„Facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc (adică sultanul Mahomed) a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Paşa. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre.

1595 - Mihai Viteazul spulberă armata lui Sinan Paşa
În august 1595, oastea munteană a lui Mihai Viteazul a atacat, la Călugăreni, armata paşei Sinan, care invadase Ţara Românească pentru a o transforma în paşalâc. Mihai Viteazul dispunea de peste 10.000 de ostaşi, în ajutorul cărora au fost trimişi, de principele transilvan Sigismund Báthory alţi 6.000 de oameni. Cronicarii bătăliei de la Călugăreni ofereau o mărturie inedită despre soarta turcilor. „În apropiere de podul Călugăreni se află un loc mlăştinos şi păduros. O dată cu sosirea oştii marelui vizir în acel loc, ivindu-se un alai al duşmanilor, au început să se lupte, aşezând tunuri şi puşti, care la intrarea în pădure au pricinuit oştirii o zăpăceală totală. De dimineaţă şi până la rugăciunea de la chindie s-a dat o luptă crâncenă. Luându-se 12 tunuri ale duşmanului, turcii au câştigat victoria şi duşmanul a fost respins. Dar locul acela fiind mlăştinos şi păduros, paşa Mehmed, pe când fugea, a fost rănit, iar beiberul de Sivas, Haidar paşa Aias Paşaglo şi Husein Paşa, viceguvernatorul de Nicopole şi-au găsit moartea de martiri, înfundându-se în mlaştini. Însuşi serdarul Sinan paşa, împotmolindu-se într-o mlaştină, a căzut de pe calul său. Rămânând pe jos, când se ridica, când se aşeza. Atunci unul dintre vitejii Rumeliei, numit Deli Hasan, un viteaz puternic, luându-l în spate, l-a scos din mlaştină”, informa Kiatip Celebi. Peste 10.000 de turci au pierit în bătălie, potrivit unor istorici, în timp ce daunele suferite de oastea lui Mihai Viteazul au fost mult mai mici.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Blestemul Huniazilor: morţile învăluite în mister care au măcinat puternica familie a Transilvaniei medievale

citeste totul despre: