Daniela Cosac mentorul tinerilor arhitecţi şi designeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de copii au fost iniţiaţi în arta desenului şi a graficii de profesoara Daniela Cosac, iar în fiecare an, cel puţin unul dintre elevii săi a fost acceptat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti.

N-avea nici nouă ani când a început să practice baletul. Iubea arta şi arăta asta prin fiecare gest. Îi plăcea idea de deveni balerină şi a practicat baletul timp de cinci ani. În acelaşi timp, însă, mergea şi la cursurile de pictură ale şcolii populare de artă, unde artista Silvia Grossu Jelescu şi profesorul Tiberiu Marianov au format-o.

„Am fost o norocoasă pentru că am avut aceşti profesori. Îmi plăcea să pictez, dar la fel de mult îmi plăcea şi designul”, mărturiseşte artista.
În 1972 s-a angajat pentru prima dată la Întreprinderea Textilă Dunăreana din Giurgiu, unde a lucrat timp de 14 ani în creaţie.

„Aveam satisfacţia că ceea ce desenam eu pe o bucăţică de hârtie, vedeam apoi sub forma a zeci de baloţi sau chiar pe stradă, fiindcă: oamenii erau îmbrăcaţi în materialele create de mine”, spune Daniela Cosac.

Dedicată artei şi copiilor

În 1992, după desfiinţarea întreprinderii, a susţinut examen la Palatul Copiilor pentru cercul de grafică-design. De-atunci, sute de elevi au urmat cursurile cercurilor sale de desen şi de grafică la Şcoala Populară de arte.

„Am sute de diploma ale elevilor care au câştigat concursuri de pictură, de grafică. Asta e adevărata mulţumire.În 2009 am iniţiat şi eu un concurs interjudeţean care a avut un real succes”, povesteşte Daniela Cosac.

Deşi a ieşit la pensie în 2009, Daniela Cosac merge în continuare să formeze copii giurgiuveni pentru arta desenului. Are normă întreagă atât la Palatul Copiilor, la Şcoala de Arte dar şi la unul din liceele giurgiuvene.

PROFIL
Data naşterii: 29 noiembrie 1950
Studii: Universitatea UNITEH Bucureşti, Facultatea de Design
Familie: Căsătorită, 1 fată de 30 ani

Întrebări

-    Cum vă simţiţi printre elevi?
Simt că întineresc în preajma lor. Îi iubesc şi cred că merită toată atenţia mea. Îi sfătuiesc de toţi să facă ceva pentru sufletul lor, atunci când sunt liberi şi nu ştiu ce să facă cu timpul.
-    Ce aţi făcut cu lucrările pe care le-aţi realizat în timp?
Le-am păstrat pe toate, ba chiar le-am expus atunci când mi s-a oferit ocazia. Însă e nevoie de mult timp şi foarte multă muncă pentru a organiza o expoziţie.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite