Cea mai mare centrală fotovoltaică din ţară va fi la Giurgiu

Cea mai mare centrală fotovoltaică din ţară va fi la Giurgiu

Firma germană vrea să construiască centrala pe modelul celei din Spania realizată tot de nemţi

Firma germană KPM Sun a cerut autorităţilor 300 de hectare de teren în Gostinu, capacitatea centralei urmând să fie de 100 de megawaţi. Consiliul Judeţean a trecut deja la a treia etapă de licitaţie pentru concesionarea terenului respectiv. În paralel, autorităţile judeţene vor şi ele o centrală fotovoltaică proprie, realizată cu fonduri structurale, la Slobozia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Judeţean Giurgiu a primit în vara acestui an o solicitare din partea firmei germane KPM Sun, privind concesionarea unui teren de 300 de hectare, pe care a funcţionat în trecut o unitate militară de grăniceri. Zona este cunoscută drept „ferma Gostinu”, având în vedere că în prezent, terenul este cultivat de localnicii din satele străbătute de terenul amintit.

„ Firma germană KPM Sun vrea să construiască acolo o centrală fotovoltaică de 100 de MW. Panourile vor transforma energia solară în energie electrică ce ar urma să fie distribuită în sistemul naţional. Investiţia este 100% privată, singurul nostru câştig este că vor fi create sute de locuri de muncă”, ne-a declarat astăzi, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

Consiliul Judeţean Giurgiu a ajuns deja la a treia procedură de licitaţie pentru concesionarea terenului respectiv. Până acum, doar KPM Sun s-a arătat interesată de terenul de la Gostinu. „ Dacă nici acum nu vor fi mai mulţi ofertanţi, avem posibilitatea să intrăm direct în negocieri cu firma prezentă”, a mai zis Beianu.

Până încep lucrările, terenul rămâne la agricultori

În acelaşi timp, directorul executiv al KPM Sun Romania, Mircea Ionescu, a declarat astăzi pentru „Adevărul de Seară” că, după semnarea contractului de concesionare a terenului , va urma o perioadă destul de mare pentru pregătirea documentaţiei tehnice a proiectului, dar şi a obţinerii unor avize speciale.

„Durata elaborării documentaţiei poate fi între 12 şi 24 de luni. Depinde şi cât de repede oferă Transelectrica soluţia tehnică de racordare la sistemul naţional. Tocmai de aceea, pentru noi nu ar fi nicio problemă dacă, până la demararea investiţiei, cei care cultivă acum terenul respectiv să o facă în continuare. Trebuie doar să ne permită să facem măsurători. Nu avem nicio pretenţie la rezultatele activităţilor agricole”, ne-a spus Ionescu.

Investiţie de sute de milioane de euro

Potrivit acestuia, valoarea investiţiei la Gostinu „ poate fi oricât între 2 şi 3 milioane de euro pe megawat”. Mircea Ionescu explică faptul că valoarea este dată de tipul de celulă fotovoltaică folosită care, la rândul său, depinde de proprietăţile zonei unde vor fi amplasate panourile solare, adică de poziţionarea terenului sau de gradul de radiaţii.

Oricum, centrala fotovoltaică de la Giurgiu ar fi singura investiţiţie de acest tip a firmei KPM Sun în România, şi ar fi cea mai mare centrală de producere a energiei electrice cu ajutorul soarelui, din România.

Energie regenerabilă la spitale

Pe de altă parte, Consiliul Judeţean doreşte să aibă o centrală fotovoltaică proprie, energia creată urmând a fi folosită atât la CJ cât şi la instituţiile subordonate.

„ Este vorba despre un proiect depus pe programul Operaţional Sectorial. Proiectul este în evaluare şi prevede construirea unei centrale fotovoltaice de un megawat. Valoarea proiectului este de cinci milioane de euro, iar pe terenul ales cu o suprafaţă de şase hectare, la Slobozia, a fost tot o unitate de grăniceri dezafectată”, a spus Beianu.

Dacă CJ ar reuşi să realizeze centrala, ar face o economie de un miliard de lei vechi, lunar, la plata energiei electrice. Energia ar fi distribuită şi către spitalele din judeţ, dar şi către Diercţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.

Până acum, CJ a reuşit amplasarea de panouri solare cu ajutorul cărora va fi produsă apă caldă, cu bani de la Fondul de Mediu, la Spitalul Judeţean şi la 13 case de tip familial din Giurgiu.





Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările