Viorel David: doar un sfert dintre avocaţii care urmează cursurile Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor sunt bine pregătiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul gălăţean admite însă că sunt şi tineri care au în jur de 10 ani vechime în avocatură şi care au prestaţie de adevăraţi profesionişti

Pictura a fost prima lui dragoste, cum singur o numeşte. În gimnaziu Viorel David a făcut primele încercări cu acuarele, iar profesorul de desen l-a remarcat imediat. L-a sfătuit să urmeze Liceul de Arte Plastice pentru că avea talent, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

Este pasionat de pictura impresionistă, în special de lucrările lui Van Gogh şi Monet, dar îi place şi muzica. „Fac parte din generaţia care a crescut cu Beatles şi Rolling Stones, dar ascult la fel de mult şi muzică clasică", ni se destăinuie Viorel David. Nu şi-a propus să trăiască din pictură. Lucrările sale le-a dăruit familiei, dar a avut şi două expoziţii la terminarea facultăţii şi la 20 de ani de la absolvirea Liceului de artă.

A creat o generaţie de avocaţi

Dragostea pentru pictură a fost doar începutul. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, iar după absolvire, s-a angajat ca avocat şi nu regretă că a făcut acest pas. În timp a urcat treptele profesionale, ajungând consilier în cadrul Consiliului Baroului Galaţi, funcţie pe care o exercită neîntrerupt din 1981.

Din 1997 este prodecan al Baroului Galaţi. Este autorul mai multor articole în Revista Română de Drept, iar în prezent este lector la Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor Galaţi pe specializarea Drept Civil şi face parte din comisia de admitere în avocatură. A creat în propria familie o adevărată generaţie de avocaţi după ce soţia, fiul şi nora au îmbrăţişat pe rând această profesie.

Clientela îşi alege avocatul

Prodecanul crede că doar un sfert dintre avocaţii care urmează cursurile Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor sunt bine pregătiţi, dar este loc de mai bine.

„Baroul este o şcoală de Drept, unde avocaţii trebuie să se perfecţioneze pentru a asigura o asistenţă juridică de calitate. Lupt pentru primirea tinerilor în avocatură. Sunt tineri care au în jur de 10 ani vechime în avocatură şi care au prestaţie de adevăraţi profesionişti", ne spune cu mândrie Viorel David.

Prodecanul nu ascunde faptul că avocatura i-a adus foarte multe satisfacţii morale, dar şi profesionale. Acesta recunoaşte totuşi că în momentul de faţă sunt prea mulţi avocaţi în Barou, dar este o vorbă: „rămâne cine poate".

„Clientela îşi alege avocatul şi nu invers", susţine Viorel David. Cea mai mare bucurie din viaţa sa este momentul în care va deveni bunic şi aşteaptă această zi cu nerăbdare.

Ce îi place

Îmi place seriozitatea, sinceritatea şi buna credinţă. Apreciez la oameni foarte mult conştiinciozitatea. Am fost plăcut impresionat acum doi ani când am aniversat 35 de ani de la terminarea facultăţii şi ne-am întâlnit cu toţi colegii. Am făcut o plimbare cu vaporaşul pe Dunăre şi m-am simţit din nou tânăr.

Ce nu îi place

Detest minciuna, lipsa de bună credinţă, omul care nu este de cuvânt, persoanele ascunse. Am avut un caz unde ştiam sigur că am dreptate, dar am pierdut procesul. Am avut o dezamăgire pentru că câştigasem la primele două instanţe, dar am pierdut în ultima cale de atac.

Întrebări şi răspunsuri

Când aţi început să pictaţi?

Prima dată a fost în gimnaziu. Am avut o expoziţie de grup la terminarea facultăţii şi încă una la 20 de ani de la absolvirea Liceului de Muzică şi Arte Plastice. Tot ce am pictat până acum, am dăruit familiei mele.

Dacă ar fi să alegeţi din nou, pentru ce aţi opta: pictură sau avocatură?

Avocatura, fără discuţie. Profesia mi-a adus mari satisfacţii morale, dar şi materiale, trebuie să recunosc. Drumul pe care am pornit cu pictura a fost bun, dar a rămas doar la nivel de hoby şi pot spune că prin ea mi-am desăvărşit simţul frumosului.

Profil

Născut: 16 iulie 1949, Iaşi
Studii: Facultatea de Drept A.I. Cuza Iaşi (1973)
Stare civilă: căsătorit, un copil

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite