Solidaritate creştină pentru un adolescent de 16 ani, din Galaţi, grav rănit într-un accident de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopul Dunării de Jos a donat familiei tânărului suma de 24.000 de lei pentru ca acesta să meargă la tratament în Germania. De asemenea, 12 studenţi din Tübingen (Germania) s-au oferit să-i fie alături lui Dănuţ Mircea Tenea pe perioada îngrijirii medicale, urmând să-l viziteze şi să-l ajute zilnic.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de 12 studenţi din Tübingen - aflaţi în această perioadă la Galaţi în cadrul unui schimb de experienţă şi a unui parteneriat educaţional cu studenţi din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”- şi de membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala ,,Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, au mers acasă la tânărul Dănuţ Mircea Tenea, pentru a-l încuraja şi a-i fi alături în suferinţa grea prin care acesta trece.

Adolescentul gălăţean, în vârstă de 16 ani, elev eminent la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” a suferit în urmă cu un an un accident rutier foarte grav, în urma căruia a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică şi, după ce în ţară a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale pe creier la Spitalul de Urgenţă ”Bagdasar Arseni” din Bucureşti şi a urmat numeroase şedinţe de kinetoterapie şi logopedie, în data de  26 august 2019, urmează să meargă la o clinică privată din Germania pentru recuperare neuropsihomotorie.

Impresionat de situaţia acestui copil greu încercat, încă din primăvara acestui an, IPS Casian a donat 24.000 de lei familiei acestui tânăr şi a dorit să fie alături de el înainte de a pleca în Germania la terapii avansate de recuperare, pentru a-l încredinţa că în perioada şederii lui în Germania nu va fi singur şi va avea sprijinul celor 12 tineri germani, care vor merge la el şi vor face tot posibilul pentru a-i fi mai bine.

În cuvântul adresat cu prilejul acestei vizite, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre întâlnirea cu Dănuţ şi a subliniat importanţa solidarităţii dintre semeni, mai ales atunci când suntem în suferinţe şi în nevoi.

Vizita Arhiepiscopului Dunării de Jos la adolescentul greu încercat FOTO  Costiuc Petrică

Imagine indisponibilă

„Dănuţ de la Galaţi este un copil extraordinar şi un olimpic, care a trecut printr-un accident rutier groaznic. Un an de zile nimeni nu a mai sperat că Dănuţ va mai vorbi cu noi, va reuşi să se ridice şi prin eforturile dumnezeieşti ale familiei, ale prietenilor şi ale celor ce ne-am unit lângă el, face progrese extraordinare. Foarte curând, în 26 august, Dănuţ va pleca la o Clinică de recuperare la Freiburg în Germania. Dumnezeu a vrut ca o grupă de studenţi de la Tübingen din Germania, veniţi la Galaţi la invitaţia studenţilor din cadrul Universităţii «Dunărea de Jos» din Galaţi şi care sunt partenerii de dialog de ani mulţi în operele sociale de la Dunărea de Jos, să aibă dragostea de a-l vizita Dănuţ acasă, pentru a-l familiariza cu mediul german şi pentru a-l vizita atunci când el va ajunge în Germania”, a spus IPS Casian.

Vizita Arhiepiscopului Dunării de Jos la adolescentul greu încercat FOTO  Costiuc Petrică

Imagine indisponibilă

„Le mulţumim din toată inima şi profităm de acest moment, ca împreună cu Dănuţ, să rugăm din inimă pe Dumnezeu, Marele Doctor şi Vindecător al sufletelor şi al trupurilor noastre, să inspire pe medicii din Germania să ajute familia şi, mai ales, să ne ajute pe noi să ajutăm această familie. Totodată, îi rugăm şi pe creştinii de la Dunărea de Jos care se află în preajma oraşelor Freiburg şi  Baden-Baden din Germania, să aibă amabilitatea şi dragostea de a contacta Clinica în care va fi internat Dănuţ, transmisă şi părintelui de la parohia din  Freiburg, pentru ca şi în acest fel Dănuţ să nu fie numai într-un mediu medical, de clinică de specialitate pentru recuperare, ci şi într-un mediu de recuperare prin dragostea şi prezenţa noastră”, a adăugat ierarhul Dunării de Jos.

La final, Arhiepiscopul l-a binecuvântat pe Dănuţ, i-a oferit câteva daruri de suflet  şi i-a arătat disponibilitatea de a-l ajuta în continuare pentru a-şi reveni întru totul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite