Peste 200 de elevi din judeţul Galaţi au fost depistaţi cu păduchi la controlul de la începerea anului şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surprinzător, jumătate dintre elevii cu păduchi provin din mediul urban. Alţi trei şcolari au fost găsiţi cu râie. Doar 90% dintre copiii care au început şcoala în această toamnă au putut fi verificaţi, restul fiind în localităţi unde nu există medic de familie, deci n-a avut cine să efectueze controlul epidemiologic.

Fix 52 923 elevi, din  313 unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi, au fost verificaţi de medici şi asistenţi în cadrul controlului epidemiologic la început de an şcolar. 

Din păcate, controlul a vizat doar circa 90% dintre cei aproape 57.000 de elevi înscrişi la cursuri, motivul pentru care acţiunea n-a fost completă fiind simplu, dar alarmant: în mai multe localităţi ale judeţului Galaţi nu există medic de familie, deci nu are cine face controlul epidemiologic.

Nici rezultatele controlului epidemiologic nu sunt tocmai de natură să ne facă să ne mândrim, căci arată să sărăcia şi lipsa de igienă sunt încă foarte răspândite: 206 dintre copii au fost depistaţi cu păduchi şi alţi trei cu râie.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, numărul celor găsiţi cu păduchi este aproape similar cu cel înregistrat anul trecut, tot la început de an şcolar. 

„În urma controlului epidemiologic au fost depistaţi 206 elevi cu pediculoză, 97 din mediul urban şi 109 din mediul rural dar şi trei cazuri de scabie, una în mediul rural şi alte două la elevi din oraşe. Au mai fost depistate şi 42 cazuri de angine”, a declarat dr Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi. 

Toţi elevii aflaţi în această situaţie au fost îndepărtaţi din colectivitate, li s-a dat tratament şi urmează să meargă la recontrol la medicul de familie. Dacă problema s-a rezolvat medicul de familie le va da un aviz care le va permite reintegrarea în colectivitate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite