Mii de pachete de ţigări, găsite ascunse sub minereul transportat de un tren de marfă ce intra în România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Captura a fost făcută de poliţiştii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Galaţi feroviar, în cooperare cu inspectorii vamali şi cu grănicerii moldoveni.

În data de 6 octombrie 2016, în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi feroviar a sosit, pe sensul de intrare în România, o garnitură de tren de marfă, având în componenţă 51 de vagoane, încărcate cu minereu de fier concentrat, cu destinaţia ArcelorMittal.

În urma schimbului de informaţii cu omologii din Republica Moldova,  poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control asupra vagoanelor garniturii.

Deoarece la unul din vagoane echipa de control a observat o modificare a configuraţiei încărcăturii, s-a procedat la îndepărtarea unei părţi din minereu, iar la o adâncime de aproximativ 20 de centimetri au fost descoperiţi trei saci de rafie înveliţi în folie neagră de plastic, în care era cantitatea totală de 69.200 de ţigarete (3.469 pachete) de diferite mărci, de provenienţă Duty-free şi R. Moldova.

Conform prevederilor legale în vigoare a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în vederea confiscării, iar agentul de tranzit al Căilor Ferate Moldova a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 10.000 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite