Lucian Bute: "Voi avea timp să mă distrez, să mănânc sarmale, dar acum sunt pregătit să intru şi mâine în sală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul mondial în versiunea IBF la categoria supermijlocie este gata să revină în ring pentru a-şi demonstra valoarea în faţa oricărui adversar.

"Îmi doresc din tot sufletul să boxez în România şi sper să se îndeplinească dorinţa mea anul acesta", a declarat Bute la revenirea în ţară după ce şi-a apărat cu succes, pentru a şaptea oară, titlul mondial IBF la categoria supermijlocie.

Campionul mondial a afirmat că deocamdată nu ştie cine va fi adversarul său: "Nu pot vorbi de viitorul meu adversar, nu ştiu foarte multe detalii, când vom avea contractele, vom discuta despre adversar, probabil va fi Mikael Kessler, fost dublu campion mondial, dar care a fost accidentat, însă am auzit că e gata să revină în ring. Totul e posibil. Dacă nu va fi în vară, poată în toamnă. Totul depinde de el, eu sunt gata să mă bat cu oricine. Sunt convins că vor veni meciuri şi în România. Vreau să-i iau la rând, să le dovedesc că sunt cel mai bun. În ring sunt doar eu şi adversarul. Vreau să fac performanţă, să unific centurile, să ajung în Hall of Fame, să boxez la Madison Square Garden, vreau să fac istorie. Voi avea timp să mă distrez, să mănânc sarmale, dar acum sunt pregătit să intru şi mâine în sală", a afirmat Bute.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite