Jandarmii gălăţeni şi 135 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru prevenirea incidentelor la meciul dintre Oţelul şi FCM Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidente, anul trecut, la meciul cu FC Vaslui  Foto: Arhivă
Incidente, anul trecut, la meciul cu FC Vaslui Foto: Arhivă

Suporterii echipelor vor avea acces în incinta arenei sportive de la ora 16.30, iar autorităţile care au ca misiune buna desfăşurare a întrecerii sportive le recomandă să vină din timp la stadion pentru a se evita aglomeraţia la porţile acestuia.

Duminică, 29 aprilie 2012, jandarmii gălăţeni vor asigura măsurile de ordine publică la partida de fotbal dintre echipele FC Oţelul Galaţi şi F.C. M. Târgu Mureş, care se va juca începând cu ora 18.30, pe stadionul echipei gazdă.

Accesul publicului în incinta arenei sportive va fi permis de la ora 16.30.

„Recomandarea Jandarmeriei Galaţi este ca spectatorii să vină la stadionul Oţelul cu cel puţin o oră mai devreme faţă de cea a începerii meciului pentru a evita aglomeraţia de la porţile de acces şi întârzierea intrării suporterilor în arena sportivă. Jandarmii vor asigura ordinea şi siguranţa publică în zona din apropierea arenei sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea partidei de fotbal", a precizat căpitanul Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi,.

Dispozitivul de control-acces în stadion, îndrumare şi supraveghere a suporterilor este asigurat de peste 110 poliţişti locali. 25 de poliţişti vor supraveghea şi coordona circulaţia rutieră în zona arenei sportive.

„Jandarmeria Galaţi recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente şi cere spectatorilor să manifeste fair-play şi respect pentru prevederile legilor în vigoare, subliniind că nu va fi tolerată nicio manifestare care încalcă ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor sau prevederile legii nr. 4/2008 cu privire la modul de comportare civilizată în stadioane şi că vor fi aplicate ferm măsurile legale pentru asigurarea unui climat de ordine, atât în stadion, cât şi în afara acestuia", a mai afirmat Costin Barbu

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite