ISU şi Biserica şi-au dat mâna pentru a ajuta la prevenirea catastrofelor şi pentru a-i sprijini pe cei năpăstuiţi

ISU şi Biserica şi-au dat mâna pentru a ajuta la prevenirea catastrofelor şi pentru a-i sprijini pe cei năpăstuiţi

Imagine de la întâlnirea dintre reprezentanţii ISU şi preoţi FOTO P. Costiuc

Cele două părţi s-au felicitat reciproc pentru implicarea în prevenirea dezastrelor şi sprijinirea sinistraţilor şi au promis să colaboreze şi mai strâns pe viitor, mai ales pentru latura preventivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu ocazia şedinţei lunare administrative desfăşurate în Protoieria Covurlui (judeţul Galaţi), două instituţii profund implicate în prevenirea şi combaterea efectelor dezastrelor - respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi şi Arhiepiscopia Dunării de Jos - şi-au dat din nou mâna pentru a-şi consolida activitatea în această privinţă.

La amintita şedinţă au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai ISU Galaţi, care au prezentat măsurile esenţiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru protecţia persoanelor participante în număr foarte mare la manifestările prilejuite de marile sărbători creştine.

Totodată, cei doi invitaţi au transmis mesajul de mulţumire din partea conducerii al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi pentru implicarea exemplară a preoţilor şi voluntarilor mobilizaţi de biserică în timpul inundaţiilor care au afectat această zonă a judeţului Galaţi în anii 2013 şi 2016.

De asemenea, ei au împărţit preoţilor participanţi pliante cu normele standard de prevenire a incendiilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: