Inventivitate de infractori. Au transportat bunurile furate de pe acoperişul clădirii prădate direct în balconul locuinţei unuia dintre hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, cu vârsta de 16 şi 19 ani, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au fost prinşi de poliţişti când ieşeau pe uşa apartarmentului aparţinând unuia dintre ei cu zeci de kilograme de deşeuri metalice pe care le furaseră dintr-o clădire învecinată.

Pe 20 decembrie, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 3 Galaţi a depistat în flagrant doi tineri, de 16 şi 19 ani, care au sustras mai multe deşeuri metalice dintr-o magazie a unei societăţi comerciale, situată pe strada Brăilei din Galaţi.

”Tinerii, prin escaladarea clădirii, au pătruns în interiorul anexei, de unde au sustras bunurile, pe care apoi le-au depozitat în locuinţa unuia dintre ei. Mutarea lor a fost realizată de pe acoperişul clădirii, prin exterior, în balconul apartamentului”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Dorind să valorifice bunurile, cei doi hoţi au părăsit locuinţa, fiind prinşi în flagrant de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit administratorului societăţii comerciale. Tinerii s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite