Detalii cutremurătoare din industria prostituţiei: sex cu ora la 12 ani. Cum a ajuns o fată de 14 ani proxenetă pentru colege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarele ajunse în Justiţie scot la iveală amănunte înfiorătoare: copile violate, şantajate şi apoi vândute ca vitele în târg. Eleve de şcoală primară care chiulesc de la ore pentru a „presta” la un bordel clandestin. Fetiţe care încă nu au buletin de identitate, dar negociază cu clienţii în numele colegelor de clasă. Indivizi fără scrupule, care îşi vând fără să ezite până şi rudele.

Fără îndoială, industria sexului este veche de când lumea. De-a lungul mileniilor proxenetismul şi prostituţia au oscilat între a fi aplaude sau hulite, în funcţie de regulile morale care stăteau, la un moment dat, la baza funcţionării comunităţilor sau a statelor, însă mai mereu au creat controverse şi au fost o sursă (facilă) de a obţine avantaje economice sau chiar politice.

De altfel, cazurile de prostituţie şi de proxenetism în rândul minorilor ,din vremurile noastre, oricât ar fi tulburătoare, nu sunt neapărat o noutate. S-au modernizat doar metodele de comunicare, poate şi „managementul”, dar, în esenţă, scenariile se consumă ca acum 10.000 de ani, când omul nu se deosebea prea mult de animale.

În materialul de faţă vă vom aduce în atenţie câteva dintre cele mai înfiorătoare cazuri de abuz sexual asupra unor minori, transformaţi, cu sau fără voie, în mici rotiţe din angrenajul diabolic ce mişcă miliardele de dolari de pe piaţa sexului.

Prostituată la 13 ani, proxenetă la 14 ani

Simonei nu-i plăcea şcoala. Elevă în clasa a VII-a, ea trecea pe la cursuri doar atât cât să nu rămână repetentă. În rest, viaţa ei se derula „la firmă”. Aceasta era denumirea de cod prin care Simona Alexandra (o copilă de 13 ani la momentul când începe povestea noastră; acum este deja majoră) denumea hogeacul în care ademenea fete de vârsta ei în vederea practicării prostituţiei.

Crescută doar de mamă, într-o încăpere modestă, închiriată de la Primăria Galaţi într-o casă veche, naţionalizată, Simona a vrut mereu mai mult de la viaţă.

Chestionată de anchetatori în legătură cu împrejurările în care a decis să devină – probabil - cel mai tânăr proxenet din România, fata a recunoscut, cu seninătate, că suferea mult pentru că alţii copii aveau bani, iar ea nu. „Mama nu avea cu ce să-mi cumpere aproape nimic. Cumva trebuia să fac rost de bani. Aşa mi-a venit ideea”, a declarat ea.

Mijlocitor în demararea afacerii i-a fost un anume Petrică Stan, un individ de 35 de ani, dat în prezent în urmărie internaţională, prin Interpool, pentru săvârşirea mai multor fapte  penale. Fata a mărturisit că Petrică Stan îi era prieten şi că-l cunoscuse undeva în zona şcolii la care învăţa, în anul 2011, pe când de-abia împlinise 13 ani.

Au început cu băutură şi sex. Au continuat apoi cu sex pe bani cu o serie de inşi din anturajul lui Petrică, după deja consacratul sceanriu „Loverboy”. Apoi, când de-abia făcuse 14 ani, Simona a trecut la nivelul următor: proxenetismul.

Proxenetism - Imagine din filmul "Loverboy"

Scenă din filmul „Loverboy”, inspirat din metodele proxeneţilor. FOTO afişul filmului

Primele fete racolate era chiar din anturajul ei de la şcoală. „Am început să umblu prin locuri unde ştiam eu că se adună trupa (N.R.: chiulangiii) la o ţigară şi m-am interesat care dintre fete şi-o pune. Mi-a fost uşor să aflu, căci băieţii se dau tot timpul mari cu asta”, a mărturisit ea.

„Apoi, le-am căutat pe fete şi am intrat în vorbă cu ele. Unele s-au speriat că le propuneam să facem bani din relaţii cu bărbaţi, însă altele au acceptat. Se lăsau greu, dar se lăsau convinse”, a mai povestit Simona.
Anchetatorii au reuşi să adune mărturiile a trei dintre prostituatele minore racolate de Simona Alexandra. Acestea au identitatea protejată în dosar, însă mărturiile lor sunt relevante.

„A venit la mine şi mi-a spus că-s foarte idioată că o fac degeaba cu băieţii. Mi-a zis: Hai, fată, că se fac bani, nu fi proastă” (declaraţie fată racolată pentru prostituţie)

O alta dintre fetele racolate povesteşte cum erau împărţiţi banii: „Luau câte 100-150 de lei pentru  jumătate de oră. Eu primeam jumătate, iar ei luau restul. Eu aveam cinci-şase clienţi pe zi, dar erau şi zile mai aglomerate. Am fost cu tot felul de oameni, şi mai tineri şi mai bătrâni”.

Interesant este şi modul de racolare al clienţilor. Dincolo de clasica formulă  - din client în client – membrii grupului îşi mai căutau muşterii şi prin cluburile din oraş, treabă de care se ocupa mai alea Petrică Stan. De asemenea, exista o activitate intensă de reţeaua de socializare Faccebook. Cel puţin aşa rezultă din declaraţiile a două dintre prostituatele minore.

Sex cu ora cu copile de 13 ani

Caz tulburător la Galaţi şi Brăila, unde procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au descoperit, în urmă cu doi ani, o reţea de infractori care închiria cu ora, pentru sex, copile de 13-15 ani.

Potrivit anchetatorilor, fetele erau racolate din localităţi din judeţele Galaţi, Brăila, Buzău şi Tulcea, iar cele mai multe dintre ele se erau obligate să se prostitueze, fiind şantajate, ameninţate, bătute, înfometate.

Cercetările au scos la iveală faptul că proxeneţii au închiriat pentru fete mai multe garsoniere în cele două oraşe, acolo unde fetele locuiau şi îşi primeau clienţii trimişi de către capii reţelei: Eftincă Marcel, Gânguţă Traian şi Călin Felicia.

Imagine de la arestarea proxenetului. Foto

Imagine de la reţinerea unuia dintre proxeneţi FOTO Arhiva Adevărul

Potrivit DIICOT, cel care se ocupa în mod special de găsirea de clienţi pentru fete era Traian Gânguţă, care gestiona mai multe oferte de servicii sexuale postate pe un site de escorte.

El oferea fetele la tarife cuprinse între 100 şi 300 de lei ora şi negocia, în numele lor, „prestaţiile speciale”. Anchetatorii au stabilit că bietele copile erau obligate la perversiuni greu de imaginat, fiind inclusiv bătute cu sălbăticie.

De altfel, cele mai multe dintre ele erau forţate să se prostitueze, după ce proxeneţii le-au ameninţat că le omoară sau le sluţesc. Într-o convorbire interceptată, între unul dintre proxeneţi şi o minoră de 13 ani, acesta o avertizează că îi va tăia nasul dacă nu face tot ceea ce poate pentru a mulţumi clienţii.

„Ai auzit, fă, ce ţi-am zis? Dacă aud reclamaţii de la clienţi, îţi tai nasul, scroafo! Faci ce vor ăia să faci, dă-te dracului de boarfă!”, sunt cuvintele cu care proxenetul i se adresează copilei.

Se pare că inclusiv familiile unora dintre fete au fost ameninţate, dar există şi informaţii că unele dintre minore au fost pur şi simplu vândute către traficanţi de către propriile familii. Există şi informaţia că reţeaua asigura servicii sexuale pentru o serie de VIP-uri (oameni de afaceri şi politicieni) din Galaţi şi Brăila.

Export de minore racolate de la ţară

Povestea reţelei de proxenetism condusă de Dan Căluian, zis „Truşchi”, este una aparte. Dacă, de regulă, reţelele de acest fel se nasc în marile oraşe, aproape de „piaţa de desfacere”, Dan Căluian a preferat să-şi stabilească „baza” în Podoleni (Barcea), o mică localitate de lângă Tecuci.

Reţeaua infracţională a mizat pe faptul că la ţară va fi ascunsă de ochii oamenilor legii. De fapt, este a treia reţea infracţională descoperită în localitatea menţionată.

Partea interesantă este că nepotismul n-a ocolit nici lumea infractorilor, căci reţeaua de prostituţie a lui „Truşchi” s-a bazat pe mama acestuia, Vasilica Căluian (zisă „Chioara”), pe concubina acestuia, Mariana Căldăraru şi pe două verişoare: Valerica Buiac (zisă „Vali”) şi Nicoleta Nicuţa Buiac (zisă ”Culeta”). Lor li s-a adăugat şi un „stranier”, în persoana lui Georgian Rebegea, care avea rolul mână dreaptă şi de mardeiaş al „peştelui”.

Iniţial, au racolat pentru prostituţie fete de prin satele din nordul judeţului Galaţi şi „au încropit” un bordel la Podoleni, în locuinţa Vasilicăi Căluian. Apoi au plasat fetele pe centurile oraşelor Tecuci şi Focşani, iar din 2012 au decis să-şi extindă afacerile. Au început să adune fete, mai ales minore, şi din satele vrâncene şi vasluiene şi s-au apucat de „export”.

Fetele racolate au fost trimise către mai mulţi proxeneţi din Italia şi Anglia, localnicii primind un comision pentru fiecare dintre tinerele introduse în afacere.

„Am aflat, mai târziu, că m-a vândut cu 1.000 de euro. Mi-a luat şi mie 200 de euro ca să mă recomande unui băiat care să aibă grijă de mine în Italia”, a declarat una dintre fetele traficate.

Peste hotare, fetele erau transportate de Căluian, care „colabora infracţional cu alte persoane, în scopul trecerii frauduloase (inclusiv prin mituirea funcţionarilor din punctele de trecerea a frontierei) peste graniţă a victimelor minore, fără a avea procuri cu acceptul atestat notarial al părinţilor lor de a părăsi teritoriul României”, precizează anchetatorii.

Gruparea a intrat în atenţia procurorilor DIICOT Galaţi de-abia în august 2014, când o persoană din oraşul ardelean Alba Iulia a depus plângere că fiica ei, minoră, era exploatată de gruparea din Podoleni.

Pentru a-şi recruta victimele, Căluian a folosit, în toate cazurile, celebra metodă „Loverboy” (simularea afecţiunii şi a intenţiilor de concubinaj cu victimele), metodă extrem de utilizată în ultima vreme de către traficanţii de carne vie.

Scoasă „la produs” la 12 ani

Elevă în clasa a IV-a la o şcoală gimnazială din zona centrală a oraşului Galaţi, Elena a ajuns prostituată la o vârstă când majoritatea fetiţelor însă sunt preocupate de păpuşi. Avea doar 12 ani când un individ de 22 de ani, Viorel Nicolae Hăbelea, a întreţinut relaţii sexuale cu ea, iar apoi a convins-o să se prostitueze pentru sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro.

„Afacerea” s-a pus repede pe picioare. Începând cu luna august 2009, Hăbelea a găsit clienţi pentru mica prostituată şi, ocazional, a pus la dispoziţie apartamentul unde locuia cu tatăl său pentru ca aceasta să aibă unde să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi. De ordinul sutelor.

Mama fetiţei a depus plângere penală la Poliţie împotriva lui Viorel Nicolae Hăbelea  după ce, în cele din urmă, fiica sa i-a povestit cele întâmplate. Audiat de poliţişti, tânărul a declarat că nu ştia care este vârsta reală a fetei şi că, deşi minora i-ar fi spus că are 15 ani, după aspectul fizic el a crezut că are 17 ani.

Troaca de minore a lui Troacă

Proxenetul Daniel Troacă (31 de ani) a fost prins de oamenii legii după ce îşi transformase apartamentul într-un veritabilă casă de toleranţă. El oferea clienţilor săi serviciile sexuale ale mai multor minore, cele mai multe cu vârste curpinse între 15 şi 17 ani, iar pentru serviciile sale, încasa între 50 si 100 de lei pentru fiecare client.

Afacerea lui Troacă a apărut după ce acesta, client fidel al fetelor de pe centură, a intrat în legătură cu una dintre vânzătoarele de plăceri, care i-a mărturisit că locuieşte într-un centru de plasament din oraş unde sunt mai multe fete care s-ar băga în „afacere”.

Totul s-a pus la punct în câteva săptămâni, răstimp în care Troacă a negociat cu fetele împărţirea câştigurilor şi a pus la punct sistemul de racolare a clienţilor. Una dintre fete, în vârstă de 15 ani, a declarat în faţa anchetatorilor că a ajuns în apartamentul proxenetului din întâmplare şi că a acceptat să se prostitueze după ce a fost violată, filmată în timpul violului şi apoi ameninţată că filmarea va fi făcută publică dacă nu intră în afacere.


Vă mai recomandăm şi:

Cum îşi ademenesc traficanţii de carne vie victimele minore: „Te iubesc ca un nebun! Trebuie să mă ajuţi! O faci o dată cu ăla şi gata, suntem doar noi doi!“

Anual, potrivit statisticilor oficiale, sute de minore din România cad în ghearele traficanţilor de carne vie, devenind parte a reţelelor naţionale sau internaţionale de prostituţie. Însă, dincolo de cifre, poveştile care stau în spatele statisticilor sunt realmente înfiorătoare. Dosarele penale legate de prostituţie şi proxenetism abundă de scenarii şi de declaraţii care, pur şi simplu, îi îngrozesc până şi pe cei obişnuiţi cu infracţionalitatea.


Reţete interlope de racolat minore pentru piaţa europeană a prostituţiei: „A zis că mă omoară şi că mă dă la porci, să-mi mănânce stârvul“

Ne place sau nu ne place, statisticile Interpol sunt clare: România a ajuns deja principalul furnizor de prostituate de pe piaţa europeană, devansând Ucraina şi Rusia, celelalte două ţări de pe acest inedit „podium” al traficului de carne vie. În spatele statisticilor există, fără îndoială, o lume extrem de pestriţă, căci marea majoritate a prostituatelor românce sunt parte a unor reţele de traficanţi foarte bine puse la punct.


„Loverboy” la ţară. Un interlop român a condus dintr-un sat o reţea de prostituate vândute pentru sex în Anglia şi Italia

Au ajuns după gratii, împreună cu proxenetul, atât mama, cât şi concubina acestuia. Reţeaua de prostituţie îşi avea centrul într-o mică localitate de lângă Tecuci. Procurorii precizează că „exportul” de minore s-a făcut cu complicitatea unor vameşi corupţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite