Cultura, istoria şi tradiţiile comunităţii turce din România, în dezbatere la Galaţi. Evenimentul va dura două zile

Cultura, istoria şi tradiţiile comunităţii turce din România, în dezbatere la Galaţi. Evenimentul va dura două zile

Manifestările vor debuta vineri, 25 noiembrie 2016, cu prima parte a unui simpozion ştiinţific internaţional, urmat de un concert de muzică tradiţională. Partea a doua a simpozionului va avea loc sâmbătă.

Vineri şi sâmbătă va avea loc la Galaţi un foarte interesant manifestare ştiinţifică internaţională (ajunsă deja la a cincea ediţie) despre comunitatea turcă din România.

Evenimentele se vor desfăşura sub genericul „Istorie, cultură, civilizaţie şi tradiţie” şi vor fi găzduite de Biblioteca Judeţeană „VA Urechia” şi de Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, organizatori fiind cele două instituţii menţionate, împreună cu Uniunea Democrată Turcă din România-Filiala Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos”.

Vineri, 25 noiembrie 2016, de la ora 11,30 la sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” va avea loc prima zi a Simpozionului ştiinţific internaţional „Istorie, cultură, civilizaţie şi tradiţie”, ediţia a V-a.

În cadrul evenimentului se va inaugura Raftul cu carte turcă, în prezenţa Excelenţei Sale Ali Bozçalışkan, Consulul general al Turciei la Constanţa, a reprezentanţilor oficiali ai UDTR şi a reprezentanţilor instituţiilor administrative şi culturale din Galaţi, Istanbul, Constanţa, Bucureşti, Brăila, Komrat şi Chişinău.

Programul manifestării

Vineri, între orele 11,30 şi 13,30, vor avea loc următoarele evenimente:

Inaugurarea „Raftului cu carte turcă”, în prezenţa Excelenţei Sale Ali Bozçalışkan, Consulul general al Turciei la Constanţa, a reprezentanţilor oficiali ai UDTR şi a instituţiilor administrative şi culturale din Galaţi, Istanbul, Constanţa, Bucureşti, Brăila, Komrat şi Chişinău.

Prezentarea unor exemplare deosebite din Fondul Turcica din cadrul colecţiilor speciale ale bibliotecii. 

„Comunitatea turcă de-a lungul timpului la Galaţi”, expunere realizată de Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură Galaţi.

„Consulatul turc la Galaţi”, expunere realizată de Gülten Nazare-Abdula, preşedinta Uniunii Democrate Turce din România-Filiala Galaţi.

Prezentarea cărţii „Scrisorile dobrogeanului Cavit Bey  şi Relaţiile diplomatice Româno-Turce în lumina documentelor de arhivă”, autor Enis Tulca, editura Simurg, Istanbul.

Prezentarea cărţii „Pomul Vieţii în mitologia popoarelor turcice”, autor Gülten Nazare-Abdula, editura Axis Libri, Galaţi.

De la ora 16,00, la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, va avea loc un concert susţinut de artiştii Dimitri Gagauz, Constantin Rusnak, A. Turkoglu, Cilenti Aygun, Yasmin Bilektan şi alţii.

Sâmbătă 26 noiembrie 2016, se va desfăşura a doua parte a simpozionului la Universitatea Dunărea de Jos.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: