Concert simfonic grandios, în aer liber, duminică seară, la Galaţi. Accesul publicului la „Vocile Dunării” este liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi, în colaborarea cu Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Spectacolul începe la ora 20,00, duminică, 15 septembrie 2019.

Duminică, 15 septembrie, de la ora 20,00, iubitorii muzicii simfonice vor avea parte de un concert grandios găzduit de grădina Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Sub genericul „Vocile Dunării”, evenimentul este, de fapt, un periplu prin cele mai frumoase pagini muzicale dedicate Dunării, fluviu emblematic pentru oraşul Galaţi. 

Soliştii Mihaela Alexa, Adrian Mărginean, Florin Bobei şi Valentin Vasopol, susţinuţi de orchestra şi corul teatrului, vor evolua sub bagheta maestrului Eugen Dan Drăgoi, dând viaţă unor armonii vieneze celebre, dar şi unor ritmuri specifice româneşti, creând astfel legături spirituale unice între culturi diferite, aşezate pe malul aceluiaşi fluviu: Dunărea. Dirijorul corului este Daniel Nistor.

Dublu licenţiat şi doctor magna cum laudae al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Eugen Dan Drăgoi s-a afirmat iniţial în arta muzicală bizantină şi dirijatul coral, conducând corurile Psalmodia al Universităţii de Muzică din Bucureşti, al Seminarului Teologic din Galaţi şi al Corului Catedralei Arhiepiscopale, la diverse concerte în ţară cât şi în străinătate (Grecia, Franţa, Israel etc.).

În stagiunea 2001-2002 devine colaborator şi apoi, din 2003 angajat ca maestru de cor la Teatrului Muzical „Nae Leonard“, pregătind şi dirijând formaţia corală a instituţiei în numeroase concerte şi spectacole atât în ţară cât şi în turneele efectuate în străinătate. În primăvara anului 2002, devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar în toamna aceluiaşi an un juriu internaţional în desemnează laureat UNESCO şi îi acordă o bursă Aschberg la Banff Center of Arts în Canada.

Acolo dirijează pentru prima dată ansambluri orchestrale de mici dimensiuni şi compune lucrări camerale care au fost interpretate de artişti internaţionali de top, profesori şi studenţi de la Academia de Muzică din Paris, Manhattan School of Music din New York, Julliard etc.

În impresionantul centru de artă se specializează în domeniile compoziţiei muzicale asistate de calculator şi sound design-ului, domenii pe care le-a descoperit datorită colaborării pe diverse proiecte cu maeştri precum Adrian Enescu, Adrian Ordean, Cornelia Andreescu şi Ştefan Elefteriu.

Graţie colaborărilor cu nume sonore ale artei muzicale, muzica sa este cântată la în ţări precum Italia (la Vatican în faţa Papei Benedict), Germania, Franţa şi Australia, dar şi de importante instituţii de cultură autohtone precum Corul Operei din Iaşi şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti.

În 2010 dirijează prima dată orchestra Teatrului „Nae Leonard”, cu vocal simfonicul Stabat Mater de G. Rossini, iar din 2012 debutează cu muzicalul My Fair Lady F. Loewe şi cu opera Nabucco de G. Verdi, consacrându-se acestui domeniu al conducerii muzicale la Teatrul „Leonard” din Galaţi.

Din 2012 Eugen Dan Drăgoi este lector doctor al Facultăţii de Arte din Galaţi şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Profesorilor de Arte.

Soprana Mihaela Alexa are încă din copilărie o temeinică pregătire muzicală, studiind pianul şi canto în cadrul Liceului de Arte „G. Apostu”din Bacău. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia canto, la clasa prof. Maria Hurduc şi cursurile de Master cu prof. Cristina Soreanu.

Din 2013 este solistă a Teatrului „Nae Leonard”, unde a debutat în numeroase roluri de operă şi operetă: Gianetta din L'elisir d'amore de G. Donizetti, Micaela din Carmen de G. Bizet, Musetta din La Bohème de G. Puccini, Lisa din Ţara surâsului de F. Lehár, Silvia din opereta Silvia de E. Kàlmàn, Gabriela din Sânge vienez de J. Strauss, Maritza din Contesa Maritza de E. Kàlmàn, Hanna din Văduva veselă de F. Lehàr, Maria din musicalul Sunetul muzicii de Richard Rodgers.

În anul 2013 a cântat în opera Elixirul dragostei în cadrul Festivalului Internaţional „Hariclea Darclée” şi a participat la cursurile de măiestrie ale sopranei Irina Iordachescu, cu care a cântat în concerte în Braşov, Piteşti, Bucureşti. Totodată  s-a perfecţionat în cadrul cursurilor de măiestrie vocală susţinute de sopranele Leontina Văduva, Mariana Nicolesco şi Elisabeth Cornelius Lund. Este laureată a unor concursuri naţionale de interpretare.

Este laureată a Concursului de Interpretare a Liedului Românesc, Braşov 2013 şi al concursului de Interpretare „Ion Dacian” Bucureşti, 2012. 

Tenorul Florin Bobei a primit primele îndrumări în arta cântului la Şcoala populară de artă din Galaţi de la doi mari artişti care au onorat cu prezenţa lor scena Teatrului „Nae Leonard”: Georgeta şi Emil Pinghiriac, apoi a studiat cu Mariana Iordache de la Şcoala populară de Artă „Vespasian Lungu” din Brăila.

Din 2003 a urmat cursurile Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, profesor de canto Corneliu Solovăstru, iar în perioada 2005-2008  a studiat cu Teodor Niţă în cadrul Facultăţii de Arte din Galaţi. Este solist al Teatrul „Leonard” din Galaţi din anul 2015, iar printre rolurile cele mai recente se numără Adam din opereta Vânzătorul de păsări, Leopold din opereta La Calul Bălan, Edwin din opereta Silvia sau Nemorino din opera Elixirul dragostei.

Tenorul Adrian Mărginean a început studiile muzicale în cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Arte, la clasa regretaţilor maeştri Georgeta şi Emil Pinghiriac. Este solist încă din anul 2009 la Teatrul Naţional „Nae Leonard” din Galaţi, unde a debutat în diverse roluri, precum Camille de Rosillon din opereta Văduva Veselă, Arturo din opera Lucia di Lammermoor, Nemorino din opera Elixirul dragostei, Adam în opereta Vânzătorul de păsări, Alfred din opereta Liliacul şi multe altele.

Demonstrând o personalitate artistică plurivalentă, din anul 2014, Adrian Mărginean cochetează şi cu regia, fiind absolvent al cursurilor de regie de operă, la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj. Cartea sa de vizită cuprinde numeroase montări ale unor spectacole de operă şi operetă pe scena gălăţeană, cea mai recentă fiind foarte apreciata premieră a operei Elixirul dragostei de G. Donizetti, în care a avut un dublu rol: regizor-solist. Din anul 2018, Adrian Mărginean ocupă şi funcţia de director artistic al Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi.

Tenorul Valentin Vasopol este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa maeştrilor Maria Slătinaru Nistor şi Ionel Voineag. Autentică voce spinto-dramatică, Valentin Vasopol debutează imediat după terminarea studiilor la Opera din Braşov cu rolul Remendado din opera Carmen de G. Bizet. La scurtă vreme după debut este cooptat de regizorul Cristian Mihăilescu şi adus la Teatrul „Nae Leonard” din Galaţi pentru punerea în scenă a operei O noapte furtunoasă, în care a interpretat rolul lui Chiriac.

Din acel moment, Valentin Vasopol a rămas la Teatrul Naţional „Nae Leonard” Galaţi, unde are o bogată activitate, din care amintim premierele operetelor Silvia (rolul principal Edwin), Contesa Maritza (rolul principal Tassilo), două turnee în străinătate cu operele Aida şi Lucia di Lammermoor, precum şi alte roluri secundare. Tenorul Valentin Vasopol are şi apariţii în calitate de interpret de muzică uşoară, fiind distribuit în spectacolul de revistă Amor cu parfum de altădată.

Intrarea la eveniment este liberă. Pentru informaţii suplimentare, puteţi suna la numărul de telefon 0236.465.599 (casieria Teatrului) în intervalul orar afişat pe site-ul oficial al instituţiei sau pe pagina de Facebook.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite