Ce substanţă este produsă insuficient de organism când suntem stresaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stresul, căldura şi zgomotul sunt doar câteva dintre cauzele care ne împiedică să dormim
Stresul, căldura şi zgomotul sunt doar câteva dintre cauzele care ne împiedică să dormim

Din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu dificultăţi serioase în ceea ce priveşte orele pe care reuşesc să le doarmă noaptea. Acest fapt duce la dezechilibre serioase în organism, care se traduc prin oboseală accentuată, lipsa capacităţii de concentrare şi afectarea memoriei, iar pe acest fond organismul devine vulnerabil la boli.

Somnul este pentru organism o hrană, o necesitate, fără de care nu poate trăi, spun specialiştii. Prin somn, corpul se regenerează la nivel celular, se echilibrează şi se vindecă. În special, somnul are un efect extrem de benefic asupra corpului psihic al organismului.

Testele efectuate pe mai multe persoane care au fost private de somn au arătat că cei în cauză aveau la un moment dat tendinţa să nu mai discearnă între lumea reală şi cea a viselor.

”Apar frânturi de somn, se mai numeşte şi microsomn, între 2 şi 20 de secunde, în care pot apare mici fragmente de vis, iar în acest interval de timp persoana respectivă nu mai poate distinge între ce se întâmplă în realitate şi ce nu. Iată de ce somnul este extrem de important”, explică psihologul Stelian Chivu.

Există două categorii de factori care împiedică o persoană să doarmă: factori exteriori şi factori interiori. Factorii exteriori sunt zgomotele, temperatura şi alimentaţia. Factorii interiori se impart, la rândul lor, în factori mentali, emoţionali şi fizici.

Când organismul suferă de o boală, consumă multă energie pentru a lupta împotriva acesteia. Cea mai rapidă cale de a-şi recăpăta energia este prin somn, iar dacă nu se întâmpla asta, va urma o agravare a bolii din cauza lipsei de vitalitate, spun specialiştii.

”O persoană care are un mental puternic va putea dormi şi în zgomot”

La nivel mental, somnul şterge multe frici şi programări, pe care persoana respectivă nu le-ar putea rezolva decât prin psihoterapie. Emoţional, multe persoane merg la culcare cu sentimente negative generate de conflicte avute în acea zi sau anterior, ajungând în unele cazuri chiar să retrăiască starea pe care au avut-o la momentul altercaţiei sau disputei.

Tocmai de aceea este bine să îşi şteargă din minte, pe cât posibil, evenimentele trăite peste zi, astfel încât somnul să îi echilibreze emoţional. ”Mentalul reprezintă un gând, un program, care influenţează emoţionalul prntr-o stare pozitivă sau negativă, care influenţează, la rândul său, fizicul printr-o manifestare, ce poate reprezenta o boală în ultimă instanţă. O persoană care are un mental puternic, va putea dormi şi în zgomot, şi când este cald afară şi în orice alte condiţii. Asta pentru că are un psihic echilibrat şi armonios, care are posibilitatea să se autoprogrameze”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Când mentalul este echilibrat şi puternic, corpul generează suficientă melatonină, substanţă responsabilă în organism cu somnul, astfel încât persoana respectivă să nu aibă niciodată probleme pe această zonă.

De pildă, dacă cineva doarme cu televizorul sau calculatorul deschis, aceasta va influenţa în sens negativ cantitatea de melatonină produsă de organism. Prin urmare, mentalul este primul lucru pe care o persoană trebuie să îl controleze şi să-l programeze, spun specialiştii.

Cele mai comune cauze care provoacă insomnii

Somnul este o stare, iar persoanele care nu reuşesc să se odihnească aşa cum trebuie, nu o accesează. Ele intră într-o stare negativă datorită unui program de genul ”eu nu pot să dorm”, ”ce mă fac dacă nu mă pot odihni până dimineaţă?”, intrând astfel într-o stare de agitaţie care chiar le împiedică să doarmă.

Cele mai comune cauze care provoacă insomnia sunt lucratul până seara târziu la calculator, consumul de alimente, cafea şi alcool înainte de culcare, dar şi neştiinţa de aţi aerisi camera şi de a face câteva exerciţii simple de respiraţie pentru aţi oxigena creierul, care se poate relaxa astfel înainte de somn.

La acestea se adaugă menţinerea stării de agitaţie de peste zi şi persistenţa unor gânduri negative, ce vor împiedica organismul să se relaxeze înainte de culcare. Pe lângă metodele amintite anterior pentru calmarea minţii şi relaxarea organismului, există alte câteva căi de a ne relaxa înainte de somn, una dintre acestea fiind aşa numitele băi purificatoare, în care se pun săruri sau plante aromatice.

Ceaiurile calmante din tei, mentă sau lavandă sunt o altă modalitate de a ne calma starea de agitaţie înainte de a merge la culcare, ce pot fi completate cu muzică ambientală.

”Important este să ne relaxăm şi fizic pentru că sunt multe persoane care merg la culcare aproape contorsionate, încordate, cu mâinile încleştate şi dinţii strânşi. Este de domeniul evidenţei că nu poţi dormi cu o astfel de stare de încordare, iar dacă totuşi adormi, vei avea un somn extrem de agitat. O minte controlată poate adormi pur şi simplu la comandă. Dacă reuşim să prindem mici intervale de timp în cursul zilei, în care să închidem ochii şi preţ de câteva zeci de secunde, este suficient pentru a ne decupla creierul de la stresul zilnic”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite