Avertizare de fenomene meteo extreme, de duminică până marţi seară: ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul portocaliu cuprinde Oltenia, vestul Munteniei, sud-vestul Moldovei, sudul Transilvaniei, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. În restul teritoriului României este cod galben de vreme rea.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea pentru perioada 8-10 iulie 2018.

În majoritatea regionilor ţării - Moldova, Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei, Banat, Crişana, Maramureş, Carpaţii Orientali, nordul şi centrul Transilvaniei va fi în vigoare un COD GALBEN cu interval de valabilitate 8 iulie, ora 11,00 – 10 iulie, ora 21,00.

Fenomene vizate sunt: instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi însemnate de apă. În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

În restul regiunilor (Oltenia, vestul Munteniei, sud-vestul Moldovei, sudul Transilvaniei, Carpaţii Meridionali şi de Curbură) este în vigoare un COD PORTOCALIU cu interval de valabilitate 8 iulie, ora 16,00 – 10 iulie, ora 21,00. Fenomene vizate: ploi abundente.

În Oltenia, în vestul şi nordul Munteniei, sudul şi vestul Transilvaniei, precum şi în jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 70…80 l/mp.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite