FOTO Scriitorul Duiliu Zamfirescu, un Don Juan fermecător, care nu ezita duelul atunci când era provocat

FOTO Scriitorul Duiliu Zamfirescu, un Don Juan fermecător, care nu ezita duelul atunci când era provocat

Duiliu Zamfirescu  Foto: Biblioteca Judeţeană Vrancea

Autorul lui Tănase Scatiu a fost la sfârşitul secolului XIX şi unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, pe când scria pentru „România Liberă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născut în 1858 în Vrancea, la Plăineşti, azi comuna Dumbrăveni, Duiliu Zamfirescu este unul dintre titanii literaturii române.

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor, respectiv Viaţa la ţară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate.

Licenţiat în drept şi iniţiat în loja masonică, Duiliu Zamfirescu şi-a început cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul „România liberă”.

Puţină lume cunoaşte faptul că Duiliu Zamfirescu a fost la vremea sa unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, postură care i-a atras şi un renume de curtezan. Era un bărbat extrem de elegant, care se îmbrăca după ultimul „răcnet” în materie de modă, fapt pentru care doamnele din înalta societate roiau în jurul său.

„Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot (pe atunci, Fântânii), de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele”, scriu cronicile vremii despre Duiliu Zamfirescu.

Prima aventură amoroasă despre care se ştie este cea cu Eliza Ioanid, fiica unei foarte înstărite familii din Hârşova, care a fost forţată de familie să-l abandoneze pe Duiliu Zamfirescu pentru un alt tânăr bogat.

Eliza a murit peste puţin timp, răpusă de o tuberculoză.

Pe lista aşa-ziselor iubiri ale „craiului” Duiliu Zamfirescu se numără şi o interpretă de operă celebra în epoca, Silvia Montalba, care se spune ar fi încercat să-l ia cu ea în lume pe junele Duiliu, însă acesta a refuzat oferta.

"Nu pot atinge partea cu adevărat bună a trupei, fără să pun în frunte pe d-na Montalba. Se pare că aceasta eminentă artistă nu place tuturor deopotrivă. Unii o judeca dintr-o direcţie greşită, pe când alţii în adevărata direcţie, o coboară prea jos. Umila mea părere este că, alături de doamna Sparapani, doamna Montalba e singura cântăreaţă dramatică. La d-sa vocea plină şi modulata cu dibăcie se întovărăşeşte cu un joc rotund, grav, plin de nobleţe, care, în cele mai grele situaţii de canto, o face să rămâie stăpână pe emoţiunea lăuntrică a sufletului femeii şi să nu lase decât emoţiunea actriţei. Darul de a se identifica cu rolul arareori l-am văzut aşa de întreg că la d-na Montalba. D-sa cântă cu gura, cu ochii, cu mişcarea... Scoala franceza are şi aici o superioritate incontestabilă asupra şcolii italiene, pe care o au toţi ceilalţi artişti”, a fost una dintre cronicile din ziar care au făcută pe renumita interpretă să se îndrăgostească de Duiliu Zamfirescu.  

Eleganţa şi extravaganţa lui Duiliu Zamfirescu i-au atras ironii ale colegilor de breaslă în presa vremii, astfel că scriitorul nu a întârziat să-i provoace de fiecare dată la duel, cunoscut fiind faptul că Duiliu Zamfirescu frecventa foarte des şi sălile de scrimă.

Din aceste dueluri ieşea mereu câştigător, fapt care i-a atras o reputaţie de spadasin de temut. Ca ziarist monden, avea un umor extrem de fin şi un sarcasm pe măsură, înfierând zilnic în paginile ziarului cucoanele cu ifose.

După ce a părăsit jurnalistica, Duiliu Zamfirescu a intrat în diplomaţie şi a fost secretar de legaţie la Roma. Acolo s-a căsătorit cu  italianca Henriette Allievi şi a avut doi copii, Henrietta şi Alexandru, născuţi şi crescuţi în Italia.

S-a stins din viaţă în anul 1922, la mănăstirea Agapia. Scriitorul a fost înmormântat în Cimitirul Sudic din Focşani, acolo unde se află şi cavoul său şi al familiei. În Focşani, biblioteca publică îi poartă numele, ca de altfel şi o unitate de învăţământ şi o asociaţie a scriitorilor.


Mai puteţi citi:

FOTO: Evreii din Focşani, mulţi au fost, prea puţini au mai rămas

Peripeţiile marelui istoric Constantin C. Giurescu la alegerile din 1933

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: