Primarul Focşaniului, despre eşecul alocării banilor pentru căldura oraşului. "Dacă şi la pomană suntem proşti, înseamnă că nu mai avem ce căuta aici"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani

Edilul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a criticat lipsa de la şedinţă a aleşilor partidului din care şi el face parte, după ce în urmă cu câteva zile aceştia au fost singurii care s-au exprimat în favoarea proiectului de alocare de bani.

Consiliul Local Focşani continuă să-i producă dureri de cap primarului Cristi Misăilă. 

Dacă în mandatul trecut a existat o ceartă permanentă între el şi aleşii PNL, de data aceasta edilul are opoziţie în propriul partid. 

Şedinţa extraordinară convocată de primar a fost boicotată de consilierii PSD, dar şi cei ai URS-PLUS (ultimii menţionând că au fost online, dar nu au fost băgaţi în seamă), fapt pentru care nu s-a îndeplinit cvorumul adoptării unor proiecte aflate pe ordinea de zi. Unul dintre ele se referea la alocarea a peste 6 milioane de lei către societatea de termoficare a oraşului, bani primiţi de la Guvern necesari pentru depăşirea sezonului rece.

 Proiectul s-a aflat şi pe ordinea de zi a şedinţei de joia trecută, dar atunci aleşii PNL şi USR-PLUS, majoritari în Consiliul Local, s-au abţinut, singurii care au votat fiind cei ai PSD.

„Dacă focşănenii vor rămâne fără apă caldă şi căldură atunci îi vom trimite la consilierii care nu au votat acest proiect”, spunea după votul din urmă cu cinci zile  primarul Cristi Misăilă, cu trimitere la consilierii PNL şi USR-PLUS.

Prin neprezentarea de data aceasta a aleşilor PSD şi USR-PLUS, primarul spune că se vede nevoit să mai convoace odată Consiliu Local într-o şedinţă extraordinară, până la finalul anului.

"Dat fiind faptul că anul încă nu s-a terminat, ştiu că intrăm în perioada sărbătorilor, voi fi nevoit să mai convoc încă o şedinţă a Consiliului Local, pentru a nu pierde suma alocată de Guvernul PNL, pentru  continuitatea serviciului de încălzire centralizată a populaţiei. Sunt bani de care avem nevoie. În această perioadă de criză, orice leu este binevenit. Domnilor, dacă şi pomană suntem proşti, înseamnă că nu mai avem ce căuta aici”, a spus Misăilă în cadrul şedinţei care nu a avut cvorum.

Ca şi când nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase, aleşii PNL din Consiliul Local au criticat absenţa pesediştilor şi useriştilor de la şedinţă, acuzându-i că nu le pasă de oameni în condiţiile în care tocmai ei s-au abţinut în urmă cu câteva zile de la aprobarea banilor daţi tocmai de guvenul PNL.

”Astăzi am asistat la un gest inconştient din partea PSD şi USR. Nu este prima dată când acţionează împotriva focşănenilor. Căldura furnizată de ENET este esenţială pentru oameni şi iată că banii alocaţi de Guvernul PNL nu pot fi direcţionaţi din cauza absenţei consilierilor PSD şi USR care au decis să fie, astfel, împotriva locuitorilor municipiului nostru”, a precizat Nicu Tănase, preşedintele PNL Focşani.

În replică, consilierii USR-PLUS au menţionat că au prezenţi online la şedinţă, dar că primarul, secretarul şi aleşii PNL prezenţi fizic la şedinţă au ignorat intervenţia lor.

"Consilierii locali USR PLUS nu au dat curs prezenţei fizice la şedinţa extraordinară a C.L. Focşani convocată pentru astăzi, 22 decembrie 2020, considerând că este din nou forţată alegerea viceprimarilor, prin aceleaşi 2 proiecte impuse pe ordinea de zi de către aleşii PNL, fără a avea loc discuţii sau negocieri la nivel de conducere între formaţiunile noastre. În schimb, am dorit să votăm  alături de PNL celelalte 2 proiecte, respectiv alocarea unei sume din bugetul naţional pentru ENET şi aprobarea tarifelor percepute de Administraţia Pieţelor Focşani pentru anul 2021. Se pare însă că USR PLUS se doreşte a fi din nou prins la mijloc într-un joc politic orchestrat de către liderii PNL şi primarul PSD Cristi Misăilă care, la rândul său, este în ait conflict cu propriul partid.
Am solicitat prezenţa online la şedinţă a consilierei USR PLUS Alexandra Tătaru, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi consilieri locali în alte ocazii, conexiunea fiind realizată de aparatul IT al Primăriei Focşani, încă din timpul întrunirii comisiei buget-finanţe.  Aşa încât, orice speculaţie cu privire la absenţa noastră şi ignorarea demersului USR PLUS de a vota proiecte pentru focşăneni este doar încă un motiv de a denatura adevărul.
În sprijinul afirmaţiei noastre va ataşăm capturile ce demonstrează prezenţa noastră online", potrivit unui comunicat USR PLUS.

La rândul lor, Consilierii municipali PSD, care au lipsit de la şdinţă, au declarat că se dezic de înţelegerile pe care le are primarul Cristi Misăilă cu PNL.

"Ca urmare a afirmaţiilor publice făcute de primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Focşani care a avut loc astăzi, 22 decembrie, în sistem online, grupul consilierilor municipali PSD este nevoit să facă câteva precizări. Neparticiparea consilierilor locali PSD la şedinţa convocată astăzi  este cauzată de simplul fapt că nu am primit o invitaţie în acest sens din partea Primarului Municipiului Focşani. Nimeni din conducerea partidului nu ne-a interzis să participăm la această şedinţă, aşa cum, în mod tendenţios, a acuzat primarul Misăilă, ba mai mult, chiar dumnealui, ne-a îngrădit dreptul de a participa la şedinţa online, refuzând sa ne transmită invitaţiile electronice care ne-ar fi putut permite sa fim prezenţi la această şedinţă.
În ceea ce priveşte cele două proiecte de hotărâre privind aprobarea majorării capitalului social al S.C. ENET S.A. Focşani şi aprobarea tarifelor practicate şi a preţurilor de pornire la licitaţie pentru închirierea unor bunuri, de către Societatea Administraţia Pieţelor Focşani S.A. în anul 2021, acestea nu au primit avizul Comisiei de specialitate buget-finanţe, iar aruncarea vinei asupra grupului consilierilor PSD este mincinoasă şi ipocrită şi dovedeşte rea-credinţă din partea edilului Focşaniului. Îi asigurăm pe cetăţenii municipiului Focşani că noi, consilierii locali PSD, vom participa la toate şedinţele Consiliului Local şi vom vota toate proiectele de dezvoltare ale municipiului, în folosul dumneavoastră.
De asemenea, dorim să ne dezicem în mod public de toate jocurile politice şi de înţelegerile netransparente şi meschine pe care le are actualul primar Cristi Misăilă, ales din partea Partidului Social Democrat, cu PNL. Considerăm că astfel de jocuri de culise  nu urmăresc interesul cetăţenilor municipiului Focşani", se arată într-un comunicat al Grupul consilierilor municipali PSD din CL Focşani

Vă mai recomandăm:

Scandal în PSD Vrancea. Primarul Misăilă i-a cerut demisia preşedintelui Halici. "Mă dezic de organizaţia PSD"

Primarul Cristi Misăilă, aliatul liberalilor din Consiliul Local Focşani în schimbarea conducerii Administraţiei Pieţelor


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite