Podul de piatră s-a dărâmat, lângă el a apărut altul provizoriu. „Poate fi inundat, dar rezistă“

Podul de piatră s-a dărâmat, lângă el a apărut altul provizoriu. „Poate fi inundat, dar rezistă“

Noul pod a fost redat circulaţiei FOTO. CJ Vrancea

Podul din Vrancea era afectat de la inundaţiile catastrofale din anul 2005 şi abia de curând s-a început reabilitarea lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 30 aprilie, un pod aflat în reabilitare în comuna vrânceană Vulturu, care face legătura cu satul Vadu Roşca, s-a rupt la unul din capete.

Autorităţile au studiat problema şi a stabilit că la mijloc a fost vorba de o eroare umană a executantului podului, aproximativ 500 de locuitori ai satului Vadu Roşca fiind nevoiţi, timp de aproape o lună, să ocolească 15 km. În acest timp, Consiliul Judeţean Vrancea, care este beneficiarul investiţiei, a reuşit să-i mobilizeze pe constructori, care au construit în vecinătatea podului afectat un alt pod, tot de beton, dar provizoriu. Acesta a fost redat joi, 26 mai, circulaţiei publice, cu restricţii de trafic însă.

„Este un pod provizoriu, cu o anumită restricţie de tonaj, de maxim 7,5 tone. Toţi cei care au dorinţa să treacă acest pot să ţină cont de aceste restricţii. Putna creşte şi descreşte în aval, şi există şi varianta de a fi inundat acest pod, dar el rezistă la aceste situaţii neprevăzute. Pe durata ploilor abundente nu va putea fi folosit, dar în momentul în care se retrag apele circulaţia poate fi reluată”, spune Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Noul pod provizoriu a fost deschis circulaţiei FOTO: CJ Vrancea

Potrivit acestuia, procedura urgentă pentru refacerea podului care s-a rupt presupune şi foarte multă birocraţie, abia acum fiind găsit un expert pentru a cerceta de ce s-a prăbuşit.

De altfel, este posibil ca administraţia judeţeană să rezilieze contractul de execuţie cu firma care câştigase licitaţia.

Lucrările de reabilitare la podul care s-a prăbuşit se ridică la 4,3 milioane de lei, fără TVA, iar contractul a fost obţinut de firma C-ON TRUST ENGINEERING din Bacău. 

Vă mai recomandăm:

Podul din Vrancea care s-a rupt era în reabilitare. Fost ministru: „Parte din bani au fost luaţi de apă”

Constructorii sunt vinovaţi de prăbuşirea podului din Vrancea. „Vom face altul, provizoriu“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările