Imobilul în care a funcţionat adăpostul de noapte al oamenilor străzii, populat cu chiriaşii Primăriei Focşani din blocul Onasis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul de pe strada Măgura ar urma să intre în reabilitare în cel mai scurt timp. În imobil locuiesc zece familii cu foarte mulţi copii.

O parte din cele zece familii care locuiesc în blocul de lângă Onasis, imobil care intră în reparaţii capitale, vor fi mutaţi în spaţiul recent eliberat de oamenii străzii, de pe strada Albinei, unde a funcţionat Adăpostul de Noapte.

„Deocamdată nu am obţinut girul Consiliului Local pentru a face acolo o creşă. Ne dorim în continuare să utilizăm spaţiul, atâta vreme cât nu-l vom da la creşă. În blocul de pe Măgura locuiesc zece familii, cu foarte mulţi copii, şi am vrea să le asigurăm temporar un adăpost şi vom fi nevoiţi să folosim acest adăpost de noapte pentru a-i caza pe aceştia. Pentru o parte din ei, pentru că nu vor încăpea cu toţii”, a spus primarul Cristi Misăilă la postul Atlas TV.

Primăria caută variante în căminele de elevi pentru restul familiilor care nu vor avea loc în fostul adăpost de noapte . Lucrările de la blocul de pe Măgura vor începe cu repararea acoperişului şi cu reabilitarea exterioară, urmând ca peste iarnă să se lucreze în exterior. 

Constructorul are la dispoziţie 12 luni pentru finalizarea investiţiei. Lucrările de reabilitare au fost câştigate de firma Emilaseb Construct din comuna Milcovul, pentru suma de 2.123,310 lei, societate reprezentată de Emil Ion Pîrlog. Aceeaşi firmă este favorită să câştige şi lucrările de sistematizare pe verticală la acelaşi bloc, în sumă de peste 500.000 de lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite