România lor, România noastră, România tuturor! Nu ne vrem ţara furată, dar nici acaparată de un grup! Nu, nici eu, nici alţii, poate unii! Dar penali în funcţii publice există, aievea, acum, de aceea vrem o Românie curată în viitor, pentru totdeauna! Chiar dacă majoritatea actuală neagă demersul şi nu îl vor susţine în Parlament!

Am ales să mă implic în campania „Fără penali în funcţii publice” şi sunt mândră de asta! Am avut emoţii jumătate de an! Să strângem semnăturile necesare, conform legii! Coşmaruri, dar am reuşit cu toţii! Iniţiativa a reuşit, restul depinde de majoritatea parlamentară! Au declarat oricum, anticipat, că e fantezie, dar 1 milion de cetăţeni vor fi sfidaţi de cei care vor refuza să aprobe semnăturile!

În Vrancea, iniţiativa nu a avut succesul naţional! A fost refuzată aprobarea amplasării unui cort fix pentru strângerea de semnături „Fără Penali”, s-a refuzat până şi aprobarea unei Adunări publice  pentru o „Moldovă Europeană”. În Vrancea, în general, şi în Focşani în special, toate cererile care nu vin de la PSD sau ALDE nu sunt în temeiul legii. O formaţiune politică de vreo 20 de oameni se consideră ameninţare judeţeană. Îmi vine să şi râd atunci când mă gândesc la sentimentul care l-a încercat pe cel care a semnat refuzul unei cereri din partea USR Vrancea.

Orice formă opozantă este un pericol pentru autorităţi! Opoziţia este o formă disturbatoare, nu democrată! Chiar dacă Vrancea nu s-a situat între cele 21 de judeţe care au avut de atins ţinta de 20.000 de semnături pentru a fi în acord cu Constituţia, eu tot sunt mândră pentru reuşita noastră judeţeană! Noi, câţiva la număr, ca voluntari, în judeţul Vrancea, baronatul aceluiaşi om cunoscut, de atâţia ani, am reuşit să strângem aproape 7.000 de semnături. Poate puţine, dar pentru noi destul de multe, cunoscând situaţia reală, fără să exagerez. Fără cort, fără voluntari, doar cu determinarea unor oameni care să vină la un sediu? E un succes!

Puteam mai mult, ştiu, dar sunt convinsă că e primul pas. Un pas prin care o parte dintre noi şi oamenii nehotărâţi ai unui judeţ am putea conştientiza că putem fi mai curajoşi. Mai hotărâţi şi mai liberi! Convinşi că lumea s-ar  putea schimba şi cu cei câţiva!

Felicit toate cele 23 judeţe care au reuşit să strângă zeci de mii de semnături şi pe toţi voluntarii implicaţi cu tot sufletul! Noi, în Vrancea, am fost vreo 10 oameni, cu exceptia a două week-end-uri. Atunci am primit ajutorul unor parlamentari şi voluntari din Bucureşti, care au depus un efort extraordinar să convingă câteva sute de oameni să semneze!

Nu este prea uşor să convingi oamenii dintr-un oraş mic să semneze o iniţiativă de acest gen, oameni aproape în totalitate prinşi în mănunchiul de trandafiri.

Chiar şi aşa, 7.000 de semnături vrâncene înseamnă un număr foarte important. Un număr care-şi doreşte cu adevărat o schimbare!

Au fost mulţi oameni care ne-au adus liste întregi de semnături, la sediu, mai ales în ultima lună, august.

Chiar dacă următoarele etape vor depinde de decizia majorităţii parlamentare, simt că nu e totul pierdut! Am văzut şi am simţit că mai sunt omeni care îşi doresc cu adevărat o clasă politică curată, educată, cu bun simţ şi conştiinţă. Fără prea multe lămuriri asupra demersului, la auzul „Fără penali în funcţii publice” au semnat!

Da! există oameni integri, încă, există oameni care-şi doresc să nu mai fie conduşi de penali. „Miruiţii neamului” sau condamnaţii în primă sau oricare instanţă ar trebui să înceteze să ne mai conducă destinele! Mai sunt mulţi alţii care au ceva curat de spus! Şi ni-i dorim!

Cetăţenii României nu vor în prima linie oameni care fac gafe, de orice fel, vor acei oameni care au ceva de spus, cu adevărat. Cu competenţe reale, cu performanţe în domeniile lor, şi aici nu mă refer la cei de vreo apartenenţă politică anume, ci la cei care trebuie să spună NU. NU suntem de acord să fim conduşi de oameni inferiori nouă! Ne dorim meritocraţi! Mai deştepţi decât noi, cei care ridicăm mâna că suntem de acord. Dar au curaj? Ori laşitatea e mai mare decât putinţa de a zice NU?

Până atunci, femeia de serviciu din Parlamentul României trebuie să aibă cazierul curat  şi să dea cât mai bine cu mătura sau mopul! Pentru că aşa trebuie! Aşa e legea! Doar pentru unii!