Drum judeţean de toată jena între Băleşti şi Bogza. Balastul pentru 7,8 kilometri a ajuns doar pentru 2 kilometri

Drum judeţean de toată jena între Băleşti şi Bogza. Balastul pentru 7,8 kilometri a ajuns doar pentru 2 kilometri

Aşa arată DJ 205 F Băleşti-Bogza

Firma Podgoria Coteşti, aparţinând lui Vasile Bută, a balastat doar doi kilometri din cei 7,8 cât avea obligaţia prin contract.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drumul judeţean 205 F, care face legătura între Băleşti şi Bogza, este la ora actuală aproape impracticabil.

Nici un şofer nu mai are curajul să se încumete la o astfel de aventură de a merge pe drumul aflat în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea, instituţie al cărei preşedinte are curajul să spună că Vrancea are cea mai bună reţea de drumuri din ţară.

Până şi microbuzele de călători care au rute zilnice pe acest drum sunt nevoite să ocolească pe la Râmnicu Sărat pentru a ajunge la destinaţie.

Pentru localnici, strigător la cer este faptul că firma Podgoria Coteşti, care a câştigat de la Consiliul Judeţean Vrancea contractul de balastare a acestui drum, în lungime de 7,8 kilometri, a făcut reparaţii doar pe doi kilometri şi a plecat, considerând că şi-a încheiat treaba.

„Oamenii au dreptate să fie supăraţi. Cei de la Consiliul Judeţean spun că cel mai important segment din acest drum figurează la categoria drum comunal şi nu judeţean şi că trebuie să ne ocupăm noi de întreţinerea lui. Ori acest lucru nu este adevărat. Au balastat doar doi kilometri, ce a fost mai uşor, iar drumul cu adevărat afectat l-au lăsat aşa. Constructorul mi-a spus clar că nu are alte materiale”, ne-a declarat primarul comunei Sihlea, Ene Stoica.

Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean Vrancea îi plăteşte firmei Podgoria Coteşti balastarea a 7,8 km de drum şi firma în caută face lucrarea doar pe sfert. 

Aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte ocazii, după cum au arătat procurorii DNA într-un rechizitoriu aflat şi astăzi pe masa instanţelor de judecată, în cauz fiind alţi "minunaţi" constructori din Provincia Europeană Vrancea, cum îi place baronului ţării să-i numească. 

Mai puteţi citi:

Consiliul Judeţean Vrancea pune la bătaie 1,2 milioane de lei pentru balastarea drumurilor judeţene

Consiliul Judeţean Vrancea recunoaşte că administrează drumuri proaste şi vrea să pună taxe maşinilor de transport

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările