Alegeri prezidenţiale 2014. Marian Oprişan nu a mai fost locomotivă pentru PSD la alegeri, Vrancea dăruindu-i lui Victor Ponta doar locul 12 pe ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan nu l-a ajutat pe Victor Ponta să obţină un scor mai mare în Vrancea
Marian Oprişan nu l-a ajutat pe Victor Ponta să obţină un scor mai mare în Vrancea

Rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale 2014 indică faptul că Victor Ponta a obţinut 49,95%, urmat de Klaus Iohannis, cu 26,82%, Elena Udrea-5,71%, Dan Diaconescu-5,21%, Corneliu Vadim Tudor-3,57%, Călin Popescu Tăriceanu-3,33% şi Monica Macovei-2,81%.

Marian Oprişan, preşedintele PSD Vrancea, şi-a obişnuit propriul electorat, la multe scrutinuri, cu scoruri mari pentru partidul său.

Din această perspectivă, organizaţia din Vrancea s-a aflat mereu în primele cinci din ţară ca rezultate în alegeri.

Nu a fost să fie şi la alegerile prezidenţiale din 2014, unde în judeţul baronului de Oprişan, care conduce organizaţia PSD de aproape două decenii, Victor Ponta a scos abia locul 12 pe ţară, nereuşind să treacă de pragul de 50%.Înainte s-au aflat judeţele Giurgiu, Olt, Teleorman, Mehedinţi, Dolj, Buzău, Vaslui, Botoşani, Dâmboviţa, Brăila, Gorj.

Mai mult de atât, şi prezenţa la urne a alegătorilor vrânceni a fost scăzută, într-o clasificare pe ţară realizată cu această ocazie judeţul situându-se dincolo de jumătatea clasamentului.

Rezultatul de la Vrancea arată clar că Marian Oprişan nu mai este o locomotivă electorală, aşa cum era odată, în condiţiile în care deţine peste 80% din primarii judeţului.

Scorul de la Vrancea ar fi fost mai mic dacă nu şi-ar fi produs efectele acea Ordonanţă cu migrarea primarilor, şapte edili făcând cu această ocazie pasul spre PSD. 

Mai puteţi citi:

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur în Vrancea: Ponta a obţinut 49,95% din voturi, Iohannis-26,82%

Rezultatele finale indică faptul că Victor Ponta a obţinut 49,95%, urmat de Klaus Iohannis, cu 26,82%, Elena Udrea-5,71%, Dan Diaconescu-5,21%, Corneliu Vadim Tudor-3,57%, Călin Popescu Tăriceanu-3,33% şi Monica Macovei-2,81%.

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. În Vrancea, diferenţa de voturi dintre Ponta şi Iohannis este aceeaşi din 2004 dintre Năstase şi Băsescu

Analiza alegerilor prezidenţiale din ultimii zece ani în Vrancea indică faptul că nu s-a schimbat aproape deloc tendinţa de vot a alegătorilor în privinţa principalilor candidaţi la scrutin.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite