Şeful CJ Vrancea a tras pe dreapta maşina lui Oprişan: „S-a pus combustibil de 100.000 de euro“

Şeful CJ Vrancea a tras pe dreapta maşina lui Oprişan: „S-a pus combustibil de 100.000 de euro“

Noul preşedinte al CJ Vrancea spune că maşina cupărată de Oprişan consumă mult FOTO: Ştefan Borcea

Cătălin Toma a cerut şi instituţiilor din subordine să facă economie la consumul de combustibil, după ce a descoperit că unii şefi folosesc în scop personal maşinile instituţiilor.

Celebra maşină Toyota Land Cruiser, cumpărată de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, va fi folosită de acum înainte foarte rar. 

Cel puţin aşa anunţă preşedintele actual al CJ Vrancea, Cătălin Toma, care spune că s-a speriat când a văzut consumul şi costurile pentru întreţinerea ei. 

De altfel, presa a semnalat în dese rânduri faptul că Marian Oprişan obişnuia să lase motorul pornit la maşină oriunde se deplasa, sub pretextul că dacă se întâmplă o situaţie de urgenţă trebuie să acţioneze imediat.

„Consiliul Judeţean Vrancea are şase maşini, printre care şi vestita maşină Toyota Land Cruiser.  Vorbim de un consum pe care dacă îl luăm aşa, în amănunt contează. Maşina este cumpărată în decembrie 2012. În opt ani are 284.000 kilometri, consumul este uriaş. Cel puţin în ceea că mă priveşte, nu pot să accept aşa ceva: 26 de litri/100 km, fapt pentru care a ieşit un consum de vreo 75.000 de litri. Dacă luăm euro la valoarea respectivă şi adăugăm şi cheltuielile de întreţinere (noiembrie o singură piesă a costat 12.700 de lei), toate astea arată că în cei opt ani am cheltuit lejer 100.000 de euro pe maşină. Maşina e cam trasă pe dreapta şi aşa va fi şi în perioada următoare, pentru că nici nu putem să o vindem că nu şi-a îndeplinit perioada de amortizare, dar vom avea grijă ca astfel de consumuri să nu se mai întâmple”, a spus Cătălin Toma. 

Acesta a menţionat că a cerut şi instituţiilor din subordine să reducă consumurile de carburanţi, în speţă DGASPC Vrancea, unde avea informaţii că şefii de acolo folosesc maşinile în scopuri personale.

 „Am cerut şi la DGASPC o situaţie în noiembrie şi consumul a început să scadă, ceea ce mă bucură. Asta înseamnă că se poate ca directorii să nu mai vină cu maşina de serviciu de acasă, pot veni şi cu maşina personală iar maşinile de serviciu să fie strict pentru serviciu”, potrivit lui Cătălin Toma.

Bolidul  a costat la vremea respectivă 337.000 de lei şi are foarte multe dotări: airbag-uri pe toate părţile posibile, inclusiv la genunchi, tracţiune 4x4, disk încorporate şi îndrumare vocală display, cu touch screen, sistem audio tip JBL cu 14 incinte acustice + DVD, changer comenzi, audio pe volan, sistem Bluetooth, comenzi audio pe volan, radio cameră pentru mers în marsalier, aer condiţionat cu reglare automată pentru pasager şi şofer, volan şi schimbător de viteze îmbrăcate în piele cu inserţie de lemn, volan reglabil electric pe adâncime şi înălţime, încălzire tapiţerie piele, scaune încălzite şi ventilate, cotieră centrală, cu funcţia de refrigerare şi multe alte facilităţi.

Vă mai recomandăm:

Social democratul Marian Oprişan şi-a scos la plimbare maşina de 75.000 de euro cumpărată din banii poporului

Consiliul Judeţean Vrancea nu a auzit de austeritate şi cumpără maşină la preţ de vilă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările