FOTO Alegeri prezidenţiale 2014: Klaus Iohannis şi-a lansat campania electorală la Craiova „Eu nu mă bat cu Victor Ponta, ci cu sistemul pe care îl reprezintă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis şi-a lansat astăzi campania electorală la Craiova printr-un miting organizat pe esplanade Sălii Polivalente.Le-a explicat susţinătorilor că  România va arăta altfel cu el preşedinte.

Peste 20.000 de oameni din toată ţara au participat astăzi, pe esplanda Sălii Polivalente din Craiova, la mitingul electoral al Alianţei Creştin-Liberale. Klaus Iohannis le-a spus susţinătorilor că este un om al faptelor, nu al vorbelor goale. „În această campanie vreau să renunţăm la mituri şi la prejudecăţi. Haideţi, ca începând de astăzi, de aici, din inima Olteniei, să mai dărâmăm încă un mit: acela că Oltenia este roşie şi la alegerile din noiembrie să arătăm că Oltenia s-a săturat de culoarea roşie care înseamnă sărăcie, corupţie, minciună. Să arătăm că Oltenia dă semnalul schimbării, o schimbare adevărată, în fapte, nu în vorbe. Eu vă întreb un singur lucru: sunteţi mai bine de când este prim-ministru Victor Ponta? Credeţi că după ce n-a făcut nimic pentru voi, pentru viaţa voastră de zi cu zi ca prim-ministru o să facă ceva ca preşedinte? Eu sunt un om al faptelor, nu al vorbelor goale“, a declarat Iohannis în faţa susţinătorilor.

image

Klaus Iohannis a mai declarat la Craiova că la aceste alegeri nu se bate cu persoana Victor Ponta. „Eu nu mă bat cu persoana Victor Ponta, ci cu sistemul pe care îl reprezintă. Mă voi bate cu cei care continuă politica scandalului, a vorbelor goale, a promisiunilor false şi a lipsei de rezultate. Păcat că un om atât de tânăr a dezamăgit şi a ajuns atât de repede şi atât de uşor prizonierul unui sistem care distruge mediul privat pentru a-i ţine pe oameni în sărăcie şi cu mâna întinsă la stat. Un sistem care dispreţuieşte educaţia pentru a-i ţine pe oameni în ignoranţă şi distruge viitorul tinerei generaţii. Un sistem corupt care nu ţine cont de voi ci doar de găştile de partid şi de interese şi de clientelă“, a mai declarat Klauss Iohannis.

image

La mitingul organizat la Craiova au participat astăzi peste 20.000 de susţinători. Sloganul pentru Campania din toamnă al lui Klaus Iohannis este: „România lucrului bine făcut“.


   

image


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite