EXCLUSIV Acte care probează că situaţia Sorinei era cunoscută la nivel înalt înainte de izbucnirea scandalului. „Toţi ştiau, dar acum nu mai recunosc!“

EXCLUSIV Acte care probează că situaţia Sorinei era cunoscută la nivel înalt înainte de izbucnirea scandalului. „Toţi ştiau, dar acum nu mai recunosc!“

Soţii Ramona şi Gabriel Săcărin

Înainte ca Sorina să fie luată cu forţa de procurorul Maria Piţurcă de la familia fostei asistente maternale, soţii Săcărin au sesizat toate instituţiile abilitate că o hotărâre judecătorească definitivă de adopţie internaţională nu este respectată de o familie din Baia de Aramă.

Curtea de Apel Craiova a încuviinţat adopţia internaţională în aprilie 2019. Din acel moment,  reprezentanţii DGASPC Mehedinţi au încercat în repetate rânduri să o ia pe Sorina de la familia asistentului materal. 

"Pentru a duce la îndeplinire decizia Curţii de Apel Craiova asistentul maternal profesionist Şărămăt Mariana a fost invitat în data de 20.05.2019 telefonic şi în scris prin adresa cu nr. 19137/16.05.2019 efectuată de către responsabilul de caz, Manofu Roxana Maria din cadrul DGASPC Mehedinţi, la Complexul de servicii sociale pentru copii din Drobeta Turnu Severin pentru predarea copilului Lucan Sorina precum şi a documentelor de stare civilă în original. Asistenta maternală a anunţat că nu este disponibilă să se deplaseze cu copilul la Complex, fiindcă are un eveniment important în familie, spunând reprezentanţilor DGASPC Mehedinţi să vină la domiciliul său. La domiciliul asistentei maternale s-au deplasat în data de 20.05.2019 specialiştii DGASPC însoţiţi de reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei din Baia de Aramă, aceştia aducând la cunoştinţă doamnei Şărămăt că există o decizie a Curţii de Apel Craiova prin care minora Săcărin (fostă Lucan) Sorina trebuia să fie adusă la părinţii săi actuali, numiţii Saăcărin Gabriel şi Săcărin Ramona Elena. Doamna Şărămăt nu a permis acestora să intre în curte pentru a lua minora şi nu dus minora pentru a fi predată familiei Săcărin. Pe parcursul discuţiilor dintre reprezentanţii DGASPC, Poliţie şi doamna Şărămăt, atât aceasta cât şi membrii familiei sale au avut un comportament recalcitrant, adresând injurii şi calomnii reprezentanţilor DGASPC Mehedinţi, conform reprezentanţilor DGASPC aflaţi la faţa locului.", se arată în Hotărârea nr.78/2019 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Mehedinţi.
 
A doua zi, pe data de 21.05.2019, reprezentanţii DGASPC Mehedinţi au încercat din nou să o ia pe Sorina de la familia Şărămăt. "În data de 21.05.2019 reprezentanţii DGASPC s-au deplasat din nou la domiciliul asistentei maternale, de data aceasta însoţiţi de reprezentanţi ai IPJ Mehedinţi. Doamna Şărămăt a permis reprezentanţilor DGASPC accesul în curtea locuinţei sale şi au discutat cu minora Săcărin Sorina în prezenţa asistentului maternal. Doamna Şărămăt a declarat că reprezentanţii DGASPC pot să o ia pe minoră, dar numai în prezenţa unui executor judecătoresc", se menţionează în aceeaşi hotărâre.
 
Trei zile mai târziu, pe data de 24.05.2019, Comisia pentru protecţia copilului din cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi a emis Hotărârea nr.78/2019 prin care Marianei Şărămăt i-a fost retras atestatului de asistent maternal profesionist şi, implicit, i s-a desfăcut contractul de muncă.
 
Văzând că reprezentanţii DGASPC nu reuşesc să ia copilul de la familia din Baia de Aramă, soţii Săcărin au căutat ajutor la alte instituţii abilitate. "În acele momente nu ne gândeam decât că Sorinei dacă i se întâmplă ceva nimeni altcineva nu o putea ajuta decât noi, părinţii adoptivi, iar noi nu eram lângă ea. Dacă, Doamne fereşte, ar fi avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, nu ştiu, orice, doar noi aveam calitatea să ne dăm acordul, să semnăm orice document legat de Sorina Săcărin. Şi am început să trimitem memorii peste tot, să cerem ajutor. Toţi ştiau de cazul Sorinei, dar acum nu mai recunosc", a declarat Gabriel Săcărin.
 
Soţii Săcărin au cerut ajutor Guvernului României, Primului ministru, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Direcţiei Generale Anticorupţie, Ministerului de Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului de Poliţie Mehedinţi, Avocatul Poporului, UNICEF România, Agenţia din SUA care monitorizează familia adoptatoare şi Ambasada Americii la Bucureşti. "Nu ne-au trimis niciun răspuns Avocatul Poporului şi UNICEF România. În rest, toată lumea ne-a dat câte un răspuns", spune Gabriel Săcărin.
 
Conform documentelor, majoritatea instituţiilor au transmis soţilor Săcărin că cele sesizate au fost înaintate Inspectoratului de Poliţie Mehedinţi şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

Răspunsul Ministerului Justiţiei pentru Ramona Săcărin 

Răspunsul Secretariatului General al Guvernului pentru soţii Săcărin

Răspunsul DGA pentru soţii Săcărin

Răspunsul MAI pentru soţii Săcărin 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: