Cât de repede ajunge nicotina în sânge. Este un drog psihoactiv, iar stimularea puternică a creierului cauzează dispariţia unui neurostimulator vital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiile complexe arată că fumatul ne otrăveşte organismul uşor, dar sigur. Nicotina este un drog puternic care se răspândeşte imediat în creier şi în sistemul nervos central şi duce la dependenţă.

Nicotina ajunge în sânge în 10 secunde de la inhalarea fumului de ţigară, însă odată ce creierul se obişnuieşte cu acest  lucru nenatural, nivelul  de secreţie al dopaminei scade constant, iar astfel vom ajunge să devenim dependenţi de tutun.

„Nicotina face parte din categoria drogurilor psihoactive şi are un efect stimulator asupra creierului ducând la dependenţă. Organismul se obişnuieşte imediat să ceară nicotină, iar în momentul în care nu primeşte timp de câteva ore pot apărea dureri de cap, stări depresive, furie, anxietate şi insomnii. Este adevărat că nicotina are şi efecte de calmare, iar majoritatea fumătorilor în momentul în care au o stare de nelinişte aleg să aprindă o ţigară pentru a se putea calma“, a spus medicul Alina Bondrea.

Cum putem alimenta nicotina din organism în mod natural:

- Hidratarea este foarte importantă pentru organism, aşa că pentru a putea elimina nicotina este indicat să bem între 6-8 pahare de apă pe zi. Vom observa că o să dispară şi senzaţia de a aprinde o ţigară.

- Fasolea, castraveţi, ţelina ajută la eliminarea nicotinei din organism. 

- Kiwi are un conţinut ridicat de vitamin A, C şi E şi ajută la eliminarea nicotinei din organism.

- Portocalele sunt bogate în vitamin C şi elimină stresul şi accelerează metabolismul.

- Sucul de morcovi este bogat în vitamin A, K, B, C,  şi este benefic pentru pielea afectată a fumătorilor.

Medicii au mai precizat că nicotina poate duce la rezistenţă sau sensibilitate la insulină. „Nicotina este foarte greu de scos din organism şi afectează hormonii tiroidieni, pe cei pituitari, sexuali şi suprarenali. Una din 10 persoane ajunge să se îmbolnăvească de cancer pulomnar din cauza fumatului. În tutun există peste 200 de compuşi toxici cu potenţial cancerigen. Apariţia cancerului este dublu în cazul fumătorilor. Pot apărea numeroase boli: parodontoză, diabet, infertilitate, complicaţii în sarcină, îmbătrânire prematură“, a mai spus medicul Alina Bondrea.   

Studiile complexe realizate de-a lungul timpului arată că fumătorii trăiesc cu cel 10 ani mai puţin decât cei neatinşi de acest viciu.  

      

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite