FOTO O corvetă pentru Marina Militară din Pakistan a fost construită într-un şantier din România

FOTO O corvetă pentru Marina Militară din Pakistan a fost construită într-un şantier din România

Corveta construită într-un şantier românesc FOTO M.I.

În aproximativ doi ani, Şantierul Damen din Galaţi a construit o corvetă de patrulare care a intrat în dotarea Armatei din Pakistan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şantierul Damen din Galaţi a construit prima navă de patrulare pentru Marina Militară din Pakistan. Corveta 1900 – „PNS YARMOOK“ a fost livrată joi, 13 februarie, la Constanţa.
 
Lungimea maximă a corvetei este 91,25 de metri, iar lungimea între perpendiculare este de 83.54 metri. De asemenea, corveta construită la Galaţi are o lăţime de 14 metri şi un pescaj (nava goală) de 3.75 metri. Înălţimea ambarcaţiunii este de 6,75 de metri. Corveta Offshore Patrol Vessel 1900 – „PNS YARMOOK“ are patru motoare Propulsie Diesel (type 3516 E).
 
Construcţia a durat 1 an şi 8 luni. A doua corvetă pentru Marină Pakistaneza este deja în lucru, sun reprezentanţii Damen. Preţul unei asemenea ambarcaţiuni este de aproximativ 350 de milioane de euro.
 
„În ultimii trei ani am lucrat la acest proiect, la această navă, după licitaţia iniţială din Pakistan. Iar în iunie 2016 am fost aleşi ca ofertanţi preferaţi pentru acest proiect. Proiectul a purtat numele corvetă 1900. Nava a fost construită în conformitate cu specificaţiile din Pakistan, noi doar am construit nava, echipamentul, armamentul şi celelalte echipamente vor fi montate şi vor fi puse la navă în Pakistan“, a spus Ed Veen, consilier naval Damen.
 
Nava este construită pentru operaţiuni maritime de securitate şi operaţiuni vamale, cele legate de poliţie, antipiraterie, genul acesta de operaţiuni. Diferenţa între o navă cum este aceasta şi o fregată din Olanda, explică el, este aceea că nava aceasta a fost construită cu specificaţii comerciale, ceea ce face ca procesul de construcţie să fie relativ mai puţin costisitor, însă, aşa cum a cerut Marina Militară din Pakistan, s-au adăugat şi unele elemente specifice navelor militare. „Avem o platformă pentru aterizarea elicopterelor, iar în pupa navei avem o navă rapidă de intervenţie“, a spus Ed Veen. 
 
Vaporul militar va fi înzestrat cu armament în Pakistan, întrucât nu este permisă tranzitarea apelor europene de către o navă de luptă care nu aparţine unei ţări UE. 
 
La evenimentul de predare-primire al navei au participat cei din conducerea Forţelor Navale Române şi Forţelor Navale din Pakistan. Printre invitaţii de onoare s-au numărat şi Ovidiu Tender, om de afaceri condamnat pentru înşelăciune şi Florian Coldea, fost director adjunct al SRI. 
 
Vă mai recomandăm:
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: