„Produs tradiţional dobrogean“ devine marcă înregistrată. Cui aparţine iniţiativa

„Produs tradiţional dobrogean“ devine marcă înregistrată. Cui aparţine iniţiativa

Obiecte din casa ţărănească-muzeu de la Enisala Foto Sînziana Ionescu

Ideea a pornit din Cumpăna, comuna situată la 5 kilometri de Constanţa, unde comunitatea de antreprenori este în dezvoltare. Aici îşi desfăşoară activitatea firme apreciate, din diferite branşe, în special din alimentaţie publică: panificaţie, cofetărie, procesare carne etc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiativa de înregistrare a mărcii „Produs Tradiţional Dobrogean“ va fi lansată marţi, 20 februarie, la ora 11.30, când o delegaţie a comunei Cumpăna va fi prezentă la Parlamentul României, in cadrul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice.

În fruntea delegaţiei se află primarul Mariana Gâju din Cumpăna, de profesie economist, care doreşte promovarea produselor tradiţionale cu specific dobrogean la nivel naţional şi european.

„Urmărim coordonarea acestei iniţiative cu activităţile desfăşurate de către Comisia de specialitate a Parlamentului României, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi autorităţile locale.

Cu acest prilej va fi lansată iniţiativa de înregistrare a mărcii ’Produs Tradiţional Dobrogean’ şi vor fi prezentate activităţile care sunt planificate pentru perioada următoare în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Consiliul Judeţean Tulcea“, declară primarul Mariana Gâju.

Din delegaţia comunei Cumpăna mai fac parte reprezentanţi ai Primăriei Cumpăna, reprezentanţii conducerii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, reprezentante ale Asociaţiei Gospodinelor din comuna Cumpăna şi membri ai Asociaţiei Fermierilor din sectorul zootehnic din comuna Cumpăna.

Gospodinele reprezentante ale tuturor etniilor conlocuitoare, administratori ai unor microfabrici de procesare a cărnii din comuna Cumpăna, precum si producători ai vinului din judeţul Constanţa vor prezenta „Produsele Tradiţionale Dobrogene“. 

Pe aceeaşi temă: 

 

Secretele reţetelor orientale vechi şi delicioase, dezvăluite de o tătăroaică din Dobrogea. Cum se face o baclava reuşită

 

 

citeste totul despre: