Preot: „M-am vaccinat fluierând. Pentru că primul om care m-a luat în braţe, chiar înaintea Mamei, a fost un medic“
0
Un preot şi-a exprimat deschis opţiunea pentru vaccinarea anti Covid-19, făcând public acest lucru pe pagina sa de Facebook. Părintele Crin-Triandafil Theodorescu este una dintre cele mai interesante figuri din clerul BOR, fiind şi un pasionat speolog, şi un preot cu har - cel puţin în ale scrisului.
Părintele Crin-Triandafil Theodorescu, de loc din Mangalia, slujitor la biserica din Luşca, Năsăud. Asumându-şi părerile contra, venite din partea antivacciniştilor, mireni sau clerici, preotul Theodorescu a explicat ce l-a îndemnat să facă asta:
„Da, m-am vaccinat fluierând şi o să fac şi boosterul. Pentru că singura grădină în care dau cu sapa e conştiinţa mea. Pentru că primul om care m-a luat în braţe, chiar înaintea Mamei, a fost un medic. Pentru că băiatul meu, căruia i-am făcut băiţă până la un an, ceva mai citit ca mine şi lucrând în cercetare, mă mângâie pe frunte, într-o inversare zăpăcitoare de roluri, şi-mi spune că e în regulă să mă vaccinez. Pentru că am făcut-o deja, de jumătate de an, şi tot păcătos am rămas, tot leneş, tot cu găurile alea-n aripile botezului; nici mai bun şi nici mai rău. Pentru că nu cred că povestea asta e altceva decât o chestiune medicală, iar eu nu sunt medic. Eu sunt preotul Domnului, cel mai răpciugos dintre ei. Eu sunt dovada cu puls şi colesterol că Dumnezeu e iubire şi că iubirea Lui lucrează ca o dăltiţă-ntr-un bloc de marmură de Kavala. Cioc-cioc... aşa lucrează Dumnezeu.
Când m-am vaccinat, au căzut zece mii de-a dreapta mea, ca-n psaltire. Cum? Mai spui că eşti creştin? Că eşti preot? Vândutule. Iudă. Le-am primit pe toate cu resemnare. Numărul prietenilor de pe Facebook a intrat la apă, nu mult, dar a intrat. Am oftat şi-am plecat mai departe. Pentru că singura grădină în care dau cu sapa e conştiinţa mea. Dau cu sapa să-i placă Domnului când se plimbă pe-acolo, cu mâinile la spate, gândindu-se la o nouă galaxie, la o nouă peşteră sau o nouă specie de nifarguşi. Acolo, în cetatea dreptăţii mele, El e stăpân. De aia dau cu sapa. Să-i placă să peripatetizeze pe cărările inimii mele.
Un număr de oameni mi-au spus ”sunt dezamăgit, dar continui să te iubesc!” Nu-i nimic că ne dezamăgesc oamenii, nu-i nimic. Să nu ne amăgească dezamăgirea. Că mai deasupra dezamăgirii e iubirea, şi ştiu exact cum funcţionează asta. De câte ori nu mi-am dezamăgit Mama şi ea m-a primit în braţele ei, întreg, ca atunci când m-am născut? Mă străfulgeră uneori o amintire, veneam din armată, în permisie, era ajun de Crăciun şi-n trenul acela era mai ger decât afară, doar cei bătrâni îşi mai amintesc vremurile acelea, uşile trenurilor erau troienite de gheţuri în cel mai propriu mod; mi-era frig, dârdâiam în mantaua kaki, mi-am scos picioarele din bocancii uzaţi şi-am început să-mi masez degetele, şi Mama mi-a luat dintr-odată picioarele, s-a desfăcut la piept şi mi-a ascuns picioarele la sânul ei, îmbrăţişându-le cu braţele; icoană vie într-un vagon de clasa a III-a, cu bănci de lemn, ca-n filmele lui Tarkovski. Aşa e Dumnezeu cu noi; nu ne va dezamăgi, oricât de îngheţate ne-ar fi picioarele, mâinile, nasul şi urechile. Inimile să nu ne îngheţe, inimile! Că o inimă de gheaţă nici Domnul n-o mai poate salva, te-ai dus pe copca neantului, că iubirea e mai mult decât dreptatea.
În vremuri grele ies din om rădăcinile. Îi ies prin ochi, prin vorbe, prin faptele lui. Alea care nu pot fi ascunse. Nu pot fi ascunse. Că veni vorba de armată, nuşdece-mi amintesc tot mai des de perioada aceea, răbdam o foame crâncenă, două chestii-mi doream în armată, să mănânc până nu mai pot şi să dorm până mă satur, şi-un ungur din Oradea, student la metalurgie, trecea printre mese privind ceva în palmă, şi se opreşte în dreptul meu şi-mi dă un căţel de usturoi, uite Crin, ajută contra răcelii, am două bucăţi, le facem jumi-juma. Şi în clipa aceea a avut loc o epidanie în cantina jegoasă a unităţii militare, Dumnezeu s-a întrupat într-un căţel de usturoi, că nu doar cuminecătură e Domnul, ci şi îmbrăţişare, lacrimă, compasiune, legatul şiretului unui bătrân pe stradă, o îngheţată dată unui nevoiaş, o cârjă unui şchiop şi-o aspirină unui febril, de toate poate fi Domnul. Şi ziceam, că iar m-am pierdut în vorbe, ziceam că în vremurile grele ies din om rădăcinile. Şi mă-ncearcă un gând, auziţi, dacă virusul ăsta nu-i nici de la lilieci, nici din laboratoarele chinezeşti, dacă virusul ăsta e examenul iubirii la care tocmai participăm? Că prea ne-am împărţit în vaccinaţi şi nevaccinaţi, şi prea cu poftă ne dăm şuturile dreptăţii-n dinţi, unii altora! Că la ce-i foloseşte omului lumea toată, cu dreptatea lui cu tot, când l-a scos din inima sa pe fratele său nevaccinat/vaccinat, alb/negru, prost/deştept, împărat/soldat, sărac/bogat?
Vaccinaţi-vă ca mine, sau nevaccinaţi-vă ca alţii. Un singur lucru vă rog, vă conjur. Nu încetaţi să faceţi din iubire acoperiş deasupra fratelui vostru, că cine a pierdut iubirea l-a pierdut pe Dumnezeu că Dumnezeu este iubire şi abia pe urmă se numără dreptatea şi paturile libere din ATI!
Hristos în mijlocul nostru!“
Părintele Crin-Triandafil Theodorescu Sursa Facebook CTT
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
