Povestea impresionantă a lui Gheorghe Balaban, specialistul şcolit în Germania care a revoluţionat navigaţia
0Gheorghe Balaban, pe care momentul istoric de la 23 August 1944 l-a prins în Germania, acolo unde îşi desăvârşea studiile, a revoluţionat navigaţia românească. El a adus în ţară metode moderne de calcul, iar după manualele sale învaţă studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa. În memoria sa, fundaţia instituţiei de învăţământ îi poartă numele.
Gheorghe Balaban (1923 – 2003) s-a născut în satul Toderiţa, comuna Mândra din judeţul Braşov. După ce a urmat cursurile Liceului Militar „Mihai Viteazul“ din Târgu Mureş, în anul 1942, a dat admitere la Şcoala Navală din Constanţa. În plin război, celor mai buni elevi şi ofiţeri li s-a oferit şansa să meargă şi să studieze în Germania, cu care România era aliată. Printre cei selectaţi a fost şi Gheorghe Balaban, ajungând student la vestita Academie Navală „Flensburg“.
În perioada aprilie – octombrie 1943, şi-a făcut stagiul de practică în calitate de cadet pe crucişătorul-şcoală „Prinz Eugen“ şi pe distrugătorul „Z-28“. Schimbările de alianţe care au avut loc la 23 August 1944, i-au dat peste cap toată viaţa, ajungând, alături de ceilalţi colegi şi ofiţeri, aflaţi la pregătire în Germania, în lagăre naziste.
Conform biografiei făcute de dr. Mariana Păvăloiu, profesor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, Gheorghe Balaban a trecut pe rând prin lagărele Marlag – Milag (4 septembrie 1944 – ianuarie 1945), Stalag Hamburg (ianuarie – martie 1945). În noiembrie s-a întors la Marlag Milag, iar la final în lagărul de repatriere Bergen-Belsen. După victoria finală, a revenit la Academia Navală din Constanţa, unde a susţinut examene de absolvire, iar în urma rezultatelor obţinute a fost declarat şeful promoţiei sale, din 1944.
Ascensiunea sa a fost fulminantă. La 8 mai 1946, a primit gradul de sublocotenent, de la 10 mai 1947 a devenit locotenent, apoi pe rând locotenent major, căpitan-locotenent, căpitan de rangul III. La 22 noiembrie 1955 a trecut în rezervă din cauza dosarului „pătat“, provenind dintr-o familie de mici comercianţi, tatăl său deţinând două cârciumi în oraşul natal.
Prima funcţie a lui Gheorghe Balaban în Marina Militară a fost cea de ofiţer cu navigaţia şi transmisiunile pe torpilorul „Zborul“, în perioada septembrie – octombrie 1946. Din octombrie 1946 până în octombrie 1948 a fost profesor la Şcoala Navală. Din octombrie 1948 şi până în mai 1949 a fost profesor şi şef de diviziune, iar până în septembrie 1949 ofiţer cu navigaţia şi ofiţer-instructor al elevilor de pe nava-şcoală „Mircea“. Până în anii '50 a deţinut, pe lângă funcţia de profesor şi pe cea de şef birou Manuale la Şcoala Militară Ofiţeri de Marină, cariera sa fiind completată cu funcţia de comandant al Şcolii Politice de Rezervă pe nava-şcoală „Mircea“ şi nava şcoală „Libertatea“ (ex. „Luceafărul“).
Toţi elevii săi au învăţat de la el după cele mai moderne metode de predare. A fost, pe rând, profesor de navigaţie, manevre, navigaţie tactică şi torpile, iar din '51 – până în '53 a fost profesor de navigaţie şi astronomie, iar în următorii doi ani a fost şef curs de Astronomie nautică, fiind primul cadru didactic care le-a predat studenţilor astronomia nautică. Apoi, a ajuns şef de catedră Navigaţie şi Hidrometeorologie la Şcoala Militară Superioară de Marină.
După anul 1955, când a fost trecut în rezervă, a ocupat, pe rând, funcţiile de: inspector principal de registru la Direcţia Registrului, expert naval la Căpitănia Portului Constanţa, inspector şef la Registrul Naval Român, surveyor pentru Lloyd şi American Bureau of Shipping.
Ori de câte ori i s-a ivit prilejul, a trecut la timona navelor comerciale, efectuând voiaje pe mările şi oceanele lumii. A scris mai multe tratate după care învaţă studenţii şi în prezent: „Manualul ofiţerului de cart“ „Conducerea navei“, „Tratat de navigaţie maritimă“. Gheorghe Balaban a murit în 2003 şi a fost înmormântat cu onoruri militare, în Cimitirul Central din Constanţa, alături de marea care i-a adus cele mai multe bucurii, dar şi necazuri.
„Nu mai era nevoie să facem calcule cu creionul“
Contraamiralul de flotilă ing. Corneliu Enăchescu, de 92 de ani, i-a fost elev lui Gheorghe Balaban la Şcoala Navală din Constanţa. „Eu eram elev în 1948 şi dânsul era locotenent. Cu dânsul am făcut navigaţia. Era un om foarte bine pregătit, foarte corect“, îşi aduce aminte cu drag Corneliu Enăchescu de fostul său dascăl.
În şcolile din România se învăţa după metode învechite. În schimb, Gheorghe Balaban, îşi continuă evocarea Corneliu Enăchescu, părea un profesor venit din alte timpuri şi alte şcoli. „El a revoluţionat, practic, navigaţia. Noi aveam metode vechi, franţuzeşti, el a venit cu metodele noi pe care le-a învăţat în Germania, una dintre marile puteri din cel de-Al Doilea Război Mondial, care deţinea o flotă impresionantă“, spune bătrânul lup de mare.
Practic, metodele inovative de calcul pe care Gheorghe Balaban le-a predat ani de zile elevilor săi se folosesc şi în prezent în Marina Militară. „În navigaţia astronomică, când facem calcului unghiului la pol, ca să faci o dreaptă de înălţime, atunci este necesar să faci calcule mai simple. Pe vremea când se aplica metoda franceză, în calcule se treceau şi grade şi minute de grad, dar se treceau şi ore, minute şi secunde. În schimb, Balaban a adus metoda numai cu grade şi minute de grad, fără timp. Totul era mult simplu“, explică fostul său elev. Tot din Germania, el a adus şi aparate moderne care înlocuiau calculul cu creionul, şi noi efemeride (tabele).
Tot de numele lui se leagă salvarea bricului „Mircea“ în anul 1948, dintr-o furtună puternică pe Marea Neagră, în timpul marşului anual de instrucţie. La bordul navei era marele Gheorghe Balaban, iar printre cei care tocmai desluşeau tainele marinăriei, Corneliu Enăchescu, alături de ceilalţi elevi din Şcoala Militară de la Constanţa. „În septembrie 1948, plecasem de la Şabla cu nava-şcoală şi ajunsesem la Caliacra, când a izbucnit furtuna. Totul a durat câteva zile. Bătea vântul cu putere şi noi mergeam cu vaporul în val. Înaintam cu câteva noduri, dar în zadar, vântul îl aducea înapoi. La acea vreme, nava avea un motor micuţ, de 500 cp. Din fericire, după trei zile, furtuna s-a potolit şi am putut să ajungem cu bine la Cap Caliacra“, îşi aminteşte fostul cadet de pe bricul „Mircea“. „Marea Neagră, spune şi Cornel Enăchescu, furtunile apar ca din senin şi marea se montează rapid. Nimeni nu ne dădea nicio şansă şi, cu toate acestea, în lupta dintre stihiile naturii şi om a câştigat ultimul“. La timona navei-şcoală se afla Gheorghe Balaban.
Calitatea de şef de promoţie, recunoscută după mulţi ani
Mariana Păvăloiu, profesor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, a fost iniţiatoarea demersului de a-l declara pe Gheorghe Balaban şef de promoţie al şcolii de marină din Constanţa. „Veterani ai Marinei susţineau că Balaban ar fi trebuit să fie şeful promoţiei 1944. Am cercetat arhivele instituţiei de învăţământ şi am descoperit foile lui matricole de absolvire a şcolii şi a şcolii de aplicaţie. După ce s-a întors din Germania, el a dat examene şi a absolvit Şcoala Navală cu nota maximă. Ulterior, pe panoul de onoare al şefilor de promoţie a fost trecut şi numele său“, spune Mariana Păvăloiu.
Pe lângă faptul că a fost un specialist desăvârşit, Gheorghe Balaban a fost şi un om cu caracter cu totul remarcabil. „Obişnuiam să vorbesc cu el la telefon, apoi, nu a mai putut să articuleze nici câteva cuvinte. Bătrânul a fost imobilizat câţiva ani la pat şi a murit în 2003. Eu m-am ocupat de organizarea ceremonialului militar“, mărturiseşte profesorul.
Îşi aminteşte că era o zi câinoasă, de noiembrie, când trupul neînsufleţit al marelui om a fost adus de la Bucureşti la Constanţa. „L-am aşteptat cu fanfara militară, aşa cum merita, iar sicriul său a fost purtat pe braţe de şase studenţi. Ce m-a emoţionat foarte mult a fost faptul că după câteva zile, aceştia au venit la mine cu Tratatul de navigaţie scris de Gheorghe Balaban şi unul dintre ei m-a întrebat: «Noi pe acest Balaban l-am înmormântat?». A fost răsplata pentru tot frigul îndurat“.
Tot Mariana Păvăloiu a fost cea care a descoperit lista originală cu numele tuturor celor 24 de elevi şi ofiţeri care au fost duşi în lagărele din Germania, pe care a publicat-o în volumul „Veteranii Marinei“.
Contraamiral (r) Vergil Chiţac, fostul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, spune că instituţia de marină pe care a condus-o a preluat fundaţia care poartă numele lui Gheorghe Balaban, iniţiată de foşti comandanţi de navă, pentru a putea edita într-o nouă versiune tratatul său de navigaţie. „Cu această ocazie, fundaţia Academiei a preluat şi câteva sute de exemplare care se află acum în biblioteca instituţiei superioare de învăţământ“, conchide fostul rector.
Din punctul său de vedere, deşi navigaţia a evoluat foarte mult, şi totuşi şi în prezent navigaţia astronomică este necesară pentru că, atunci când nu funcţionează instalaţiile, soarta navei şi viaţa marinarilor stau în calcule.
El a revoluţionat, practic, navigaţia. Noi aveam metode vechi, franţuzeşti, el a venit cu metodele noi pe care le-a învăţat în Germania, una dintre marile puteri din cel de-Al Doilea Război Mondial, care deţinea o flotă impresionantă. Corneliu Enăchescu , contraamiralul de flotilă
Cum i-a dat Gheorghe Gheorghiu-Dej carnetul de membru de partid
Un alt lup de mare care vorbeşte la superlativ despre Gheorghe Balaban este comandantul de lungă cursă George Rusu, de 76 de ani, care l-a testat la un examen. „Gheorghe Balaban, fost ofiţer în Marină Regală, a învăţat şcoala adevărată în flota germană, în timpul războiului. Când s-a întors în ţară şi a ajuns în Marina Comercială, a reformat totul. Noi lucram pe navele noastre cu table nautice italiene şi franceze. El şi-a dat seama că nu se poate compara cu tot ceea ce editează marina britanică şi de atunci, toate hărţile navigaţiei, efemeridele, s-au axat pe limba engleză. El afirma: «Unde te duci în Africa de Sud cu limba franceză sau în Argentina cu franceza?» El a impus pentru engleza, la Navrom, ca limba marinăriei internaţionale“, spune fostul comandant.
Tot George Rusu povesteşte o întâmplare hazlie la care eroi principali au fost Gheorghe Balaban şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. „Din Iugoslavia, au fost aduse în ţară două cargouri moderne: „Dobrogea“ şi „Bucureşti“. Ele fuseseră construite la Şantierul Naval Rijeka. Gheorghe Balaban a fost trimis la şantier să aducă nava „Bucureşti“. Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit într-o vizită protocolară pe noul vapor. Şi când a ajuns suita la vapor, unul dintre trepăduşi i-a zis: «Tovarăşe prim-secretar, luaţi loc vă rog». Numai că îl puneau pe Dej pe locul comandantului. Atunci, Balaban, educat în spiritul armatei germane, i-a zis: «Tovarăşe prim-secretar, acesta este locul comandantului. Oaspetele de onoare stă în dreapta mea. Vă rog să luaţi loc». Toţi s-au speriat de curajul său, însă Dej a spus că, dacă aşa cere tradiţia marinărească, se supune“, povesteşte George Rusu.
Tot în cadrul aceleiaşi întâlniri, Gheorghiu-Dej a întrebat: «Tovarăşul comandant este membru de partid?». «Nu, a răspuns Balaban, ştiţi, eu am fost în flota germană...» «Cum se poate asta?», a spus Dej. «Daţi pe mâna lui o navă de patru milioane de dolari şi nu-i daţi şi un carnet de partid?» Şi aşa a ajuns Gheorghe Balaban membru de partid.
Fetiţa nemţoaică şi felia de pâine
Pasiunea pentru marinărie nu s-a stins în familia Balabanilor. Nepotul său, Ionică Balaban, fost lup de mare, a moştenit mult din caracterul şi din spiritul de aventură al celor trei fraţi Balaban: Ioan Ghiţă şi Gheorghe. Povesteşte frumos de înaintaşii săi, cei cărora războiul şi mai apoi ocupaţia sovietică le-a frânt zborul. „Au fost trei fraţi: Ioan era cel mare şi a fost ofiţer în Aviaţie, făcând parte dintr-o patrulă mixtă româno-germană care lupta pe frontul de Răsărit. Când s-a întors frontul, la 23 august, a fost acuzat că nu a percutat. Acuma poate este greu de înţeles, dar atunci, era imposibil să devii duşman colegilor germani. Pentru că nu a făcut asta, Ioan a fost demobilizat la Tecuci şi nu a mai fost lăsat să urce în avion. S-a căsătorit cu o evreică din Budapesta“, încheie el povestea. Ghiţă a urmat, la rândul său, cursurile unei academii navale din Germania. Despre unchiul său, Gheorghe, nu spune decât atât: „A fost un Papillon de România“.
În familia sa s-au moştenit doar amintirile, nu şi documentele sau fotografiile: cum lumea îl făcea „fascist“ pe Gheorghe Balaban pentru că a stat o perioadă în Germania, tot ce era legat de tinereţea sa a fost ars. Nimeni însă nu-i va putea lua şi serile în care unchiul său, la un şpriţ, îi depăna amintiri din lagărele naziste prin care a trecut: „Lagărul se muta o dată cu frontul, pentru că aliaţii tot înaintau şi, dacă descopereau prizonierii, i-ar fi eliberat. Ne povestea că, fiind prizonier, era mutat de colo -colo. Odată, trecea pe lângă un câmp, unde munceau ţăranii. Şi o fetiţă blondă i-a întins o felie de pâine neagră cu unt. El, nervos pe nemţi, i-a dat peste mână şi pâinea a căzut. Atunci, fetiţa a început să plângă. Acest gest, vreau să vă spun, l-a marcat toată viaţa. Unchiul meu şi-a dat seama că a greşit şi, în ultimii ani din viaţă, când a căzut la pat, se trezea din nou în poveste şi bolborosea: «Ce-am făcut? Am greşit», «Îmi pare rău»“, povesteşte nepotul său.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
