Noi cazuri de COVID-19 în rândul dascălilor şi al elevilor: Colegiul Carol trece la scenariul 3

Noi cazuri de COVID-19 în rândul dascălilor şi al elevilor: Colegiul Carol trece la scenariul 3

Cursuri online

Prefectul judeţului Constanţa, George-Sergiu Niculescu, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în sistem electronic, pentru a vota modificări privind scenariile de funcţionare pentru 18 unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a XII-a din Colegiul Comercial „Carol” Constanţa, până pe data de 7 octombrie a.c., ca urmare a confirmării unui caz COVID-19 în rândul elevilor. Tot în municipiul Constanţa, două clase a V-a, o clasă a VI-a, două clase a VII-a şi două clase a VIII-a din Şcoala Gimnazială nr. 37 Constanţa, au trecut din scenariul 2 în scenariul 3 de funcţionare, după confirmarea unui caz COVID-19 în rândul dascălilor, măsura fiind valabilă până pe 5 octombrie a.c.
 
De asemenea, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Istria, s-a votat trecerea din scenariul 1 în scenariul 3 pentru toate cele 4 clase din ciclul gimnazial, în urma infectării unui cadru didactic cu virusul SARS-CoV-2. Scenariul va fi activat până pe 6 octombrie. Aceeaşi trecere de la scenariul 1 la scenariul 3 s-a votat şi pentru clasa a VII-a a Şcolii Gimnaziale nr. 2 Nuntaşi, după confirmarea unui caz COVID-19 în rândul profesorilor.
 
Totodată, Şcoala Gimnazială nr. 1 din Eforie Nord a solicitat trecerea din scenariul 1 în scenariul 2 de funcţionare, pentru tot anul şcolar, pe motiv că infrastructura nu permite asigurarea condiţiilor pentru învăţământ „faţă în faţă”.
 
Pe de altă parte, 13 unităţi de învăţământ din judeţ au solicitat şi le-a fost aprobată trecerea din scenariul 2 în scenariul 1, după ce au făcut dovada că sunt asigurate toate condiţiile pentru învăţământul „faţă în faţă”. Acestea sunt: Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, Şcoala Gimnazială nr. 1 Limanu, Şcoala Gimnazială nr. 2 2 Mai, Grădiniţa cu Program Normal Limanu, Grădiniţa cu Program Normal „Fraţii Grimm” 2 Mai, Şcoala Gimnazială nr. 1 Pecineaga, Grădiniţa cu Program Normal Pecineaga, Grădiniţa cu Program Normal Vânători, Şcoala Primară nr. 2 Vânători, Şcoala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Şcoala Gimnazială nr. 1 Tuzla şi Grădiniţa cu Program Normal Tuzla.
 
În alte cinci unităţi de învăţământ este activat scenariul 3 de funcţionare: Grădiniţa cu Program Normal şi Prelungit „Colibri” Constanţa (grupa mare şi grupa mică), Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa (trei clase a III-a şi o clasă a V-a), Şcoala Gimnazială nr. 8 Constanţa (două clase a II-a) şi Şcoala Gimnazială nr. 12 „B.P. Haşdeu” Constanţa (o clasă a II-a).
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările