Noaptea în care a fost executat Toma Arnăuţoiu, haiducul muntelui. Fiica sa s-a născut într-o râpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toma Arnăuţoiu
Toma Arnăuţoiu

Partizanii lui Toma Arnăuţoiu au rezistat mult timp în munţi, însă în urma unei trădări a unui prieten din copilărie, care fusese racolat, Securitatatea i-a prins condamnându-i la moarte sau la ani grei de carceră. Toma Arnăuţoiu a fost executat la data de 18 iulie 1959 în Penitenciarul Jilava.

În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, era executat, în penitenciarul Jilava, locotenentul Toma Arnăuţoiu, liderul Gupului de rezistenţă - Haiducii Muscelului. Alături de el, alte 14 persoane, cu lanţuri legate de mâini şi de picioare, se aşază, pe rând, la fiecare 15 minute, în faţa plutonului de execuţie. Eroului din munţii Făgăraş i se dă dreptul la ultimul cuvânt. „Trăiască Armata Română!“, ar fi striga el, şi-a amintit apoi o miliţiancă din închisoare. La comanda dată de comandant, plutonul de execuţie format din trei miliţieni trage. Toma însă nu moare imediat. Îl aruncă aşa în groapă şi pun var şi pământ peste el. Avea doar 38 de ani.

Aşa cum s-a întâmplat în cazul multor luptători din rezistenţă, nici Toma Arnăuţoiu şi nici Maria Plop, femeia sa, nu au mormânt. Toma Arnăuţoiu a fost executat la 18 iulie 1959 la închisoarea Jilava, iar Maria Plop a murit în 1962 în penitenciarul de la Miercurea Ciuc. Niciun document din arhive nu indică locul înmormântării.

Fata lor, violonista Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu, născută într-o râpă, a supravieţuit şi a fost dusă la leagănul de la Câmpulung Muscel, de unde a fost adoptată după doi ani, primind numele Raluca Voicu. Doar după Revoluţie a aflat că este un copil înfiat.

Destinul crâncen al copiilor de luptători anticomunişti români: născuţi în peşteri şi-n puşcării. „Animalele de ţărani mă scuipau. Le era greaţă de mine“
Destinul crâncen al copiilor de luptători anticomunişti români: născuţi în peşteri şi-n puşcării. „Animalele de ţărani mă scuipau. Le era greaţă de mine“

Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu, fetiţa născută în râpă Arhivă personală

„Am descoperit acest lucru întâmplător, găsind o copie după certificatul meu de naştere, în care era trecut numele mamei mele, Maria Plop, însă din act lipsea numele tatălui“, mărturiseşte ea. Acest fapt a determinat-o să încerce să afle cine este şi cine sunt părinţii săi naturali dar, mai ales, să înţeleagă de ce a fost abandonată. 

Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.

Lista morţilor 

Toma I. ARNĂUŢOIU, n. 14 feb. 1921, Nucşoara (Argeş), ofiţer, conducător al grupului de rezistenţă din zona Muscelului; ar. 20 mai 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare săvârşite ca organi¬zator al unui grup armat de rezistenţă anticomunistă”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Petre I. ARNĂUŢOIU, n. 16 ian. 1926, Nucşoara (Argeş), ţăran, partizan în grupul condus de Toma Arnăuţoiu; ar. 20 mai 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare săvârşite în cadrul unui grup armat de rezistenţă anti¬comunistă”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Nicolae N. ANDREESCU, n. 10 feb. 1918, Corbi (Argeş), preot, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 2 mar. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Nicolae D. BĂŞOIU, n. 16 mai 1900, Stăneşti (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Ion Gh. CONSTANTINESCU, n. 19 oct. 1906, Valea Iazului (Argeş), preot ortodox, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „favorizarea bandei teroriste Arsenescu-Arnăuţoiu”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Ion N. DRĂGOI, n. 20 oct. 1900, Vâlsăneşti (Argeş), preot ortodox, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 25 apr. 1950, rear. 11 dec. 1950, rear. 2  ian. 1959, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Titus I. (zis Prisăcaru) JUBLEANU, n. 14 oct. 1902, Nucşoara (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 10 iul. 1952, cond. moarte pt. „uneltire contra ordinii sociale”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Benone N. MILEA, n. 28 ian. 1927, Nucşoara (Argeş), muncitor, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 1 feb. 1951, cond. moarte în 1959; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Ion V. MICA, n. 12 feb. 1923, Pietroşani (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Ioan Alexandru I. MOLDOVEANU, n. 13 mai 1904, Nucşoara (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Nicolae Gh. NIŢU, n. 28 iul. 1900, Pietroşani (Argeş), învăţător, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 25 aug. 1949, cond. adm. 24 luni, cond. moarte în 1959; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Constantin I. (zis Moangă) POPESCU, n. 5 mai 1916, Şipotu (Mehedinţi), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 15 nov. 1949, cond. 25 ani m.s., cond. moarte 1959 pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Gheorghe Gh. POPESCU, n. 12 apr. 1902, Corbi (Argeş), învăţător; ar. 1950, rear. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare” (lotul Arnăuţoiu); † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Ioan Gh. SĂNDOIU, n. 10 apr. 1910, Nucşoara (Argeş), muncitor forestier, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 28 ian. 1951, cond. 8 ani î.c., rear. 28 ian. 1959, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Nicolae I. TICU (zis Sorescu), n. 23 iul. 1900, Corbi (Argeş), cioban, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 20 mai 1954, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Gheorghe I. TOMECI, n. 9 mar. 1899, Brăduleţ (Argeş), ţăran, partizan în grupul Arnăuţoiu; ar. 22 iun. 1958, cond. moarte pt. „acte de teroare”; † 18 iul. 1959, Jilava, executat

Vă mai recomandăm:

De ce n-au mai venit americanii în 1947. „Lumea trebuie să-şi dea seama în România că ajutorul american este în funcţie de intensitatea rezistenţei“

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Destinul tragic al generaţiei Marii Uniri. Cum au aranjat comuniştii procesul lui Iuliu Maniu: „Să convingeţi credincioşii să ceară executarea lui“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite