Negocierea contractului colectiv de muncă, primul test pentru Damen. „În Şantierul Mangalia sunt cele mai mici salarii din industria navală”

Negocierea contractului colectiv de muncă, primul test pentru Damen. „În Şantierul Mangalia sunt cele mai mici salarii din 
industria navală”

FOTO Adevărul

Reprezentanţii Sindicatului Liber „Navalistul” salută decizia Adunării Generale a Acţionarilor prin care s-a majorat participaţia deţinută de statul român la Şantierul Naval DMHI Mangalia. Totodată, olandezii de la Damen au anunţat că vor concesiona gratuit 2% din acţiuni statului pentru ca acesta să devină majoritar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Laurenţiu Gobeajă, preşedintele Sindicatului „Navalistul” din cadrul Şantierului Naval Mangalia a declarat pentru „Adevărul” că deciziile luate în AGA de luni, 2 aprilie, au creat „un moment de uşurare în rândul angajaţilor pentru că, în sfârşit, din decembrie şi până acum s-a semnat. Puteam face lucrul acesta în decembrie 2017 şi acum aveam depozitele pline cu tablă şi ne apucam de lucru. Noi aşa considerăm, că a fost o pierdere de timp.”

Totodată, liderul de sindicat anunţă că primul test pe care noul management al Şantierului naval îl va avea de trecut va fi cel al negocierilor salariale programate pentru perioada 16-30 aprilie. „În ultimii trei ani am tot amânat eventuale creşteri salariale, situaţia societăţii nu era tocmai bună, înregistra pierderi an de an şi când ajungeam la negocieri privind eventuale creşteri salariale ei motivau că inclusiv în Coreea de Sud au dificultăţi financiare şi că nu pot acorda o creştere. Eram puşi în situaţia să acceptăm încheierea contractului individual de muncă, dar fără să se aplice o creştere de salariu.”

Sindicaliştii speră să obţină o creştere salarială de aproximativ 20% ceea ce ar reprezenta echivalarea salariilor de la Mangalia cu cele pe care le au muncitorii din Şantierul Naval Galaţi, deţinut deja de compania Damen. „Vom negocia cu angajatorul. Se va schimba şi conducerea executivă a societăţii. Trebuie făcută o analiză în detaliu. Majorarea salarială diferă de la anumite tipuri de salariaţi la alţii. Ne preocupă salariile pentru că sunt cele mai mici din industria navală”, spune Laurenţiu Gobeajă.

De asemenea, el atrage atenţia că recuperarea creanţelor cu care se laudă Guvernul este, de fapt, parte din negocierea dintre Damen şi DSME. „Guvernul doar culege laurii. E clar că înţelegerea cu convertirea acelor creanţe în acţiuni a fost negociată între DSME şi Damen încă din 2016. Statul s-a încăpăţânat să obţină 51% şi a obţinut. Poate că e bine, nu stau să critic”. Este vorba de creanţa DSME faţă de DMHI, în valoare estimată de aproximativ 830 de milioane de dolari SUA, aceasta fiind cesionată către Damen în contravaloarea sumei de 10.000 de dolari SUA.

Compania olandeză Damen, spun sindicaliştii, va deţine managementul şantierului, va veni cu brandul, va veni cu portofoliul de comenzi, iar statul român pune le dispoziţie dotările şantierului, forţa de muncă şi terenul, vreo 98 de hectare.

Olandezii de la Damen au anunţat încă din noiembrie 2017 încheierea unui contract cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru achiziţionarea cotei sale de 51% de la Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI).

Pe aceeaşi temă:

Oficial: Statul a devenit acţionar majoritar al Şantierului Naval Mangalia. Cum s-au făcut jocurile

Statul vrea acţiunile Şantierului Naval Mangalia, dar ministerul de resort nu a participat la şedinţa acţionarilor



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările