Motorină destinată navelor, vândută în benzinării. Reţeta simplă de evaziune fiscală în Portul Constanţa

Motorină destinată navelor, vândută în benzinării. Reţeta simplă de evaziune fiscală în Portul Constanţa

Arhiva Adevărul

Procurorii DNA Constanţa au trimis în judecată două societăţi comerciale şi mai mulţi administratori şi angajaţi ai acestora, sub acuzaţia de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste 27 de milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principala acuzată este firma M&D Sea Farers SRL (în faliment), cu sediul în Constanţa, care a reuşit în 2008-2009 să facă o evaziune fiscală de 27,27 milioane de lei. Ea deţinea o autorizaţie de antrepozit fiscal ce-i permitea să se aprovizioneze, să depoziteze şi să comercializeze produse accizabile E 4.3. – Motorine, în regim suspensiv de la plata accizelor, antrepozitul fiscal de depozitare fiind situat în Constanţa, Staţia de carburanţi - Dana 0, Port Constanţa. 
 
Era autorizată să desfăşoare activităţi de transport naval, constând în depozitarea mărfurilor şi buncherajul navelor. Operaţiunile de livrare a motorinei şi combustibilului marin destinat buncherajului navelor erau scutite de la plata accizelor, circulaţia produselor scutite de la plata accizelor.
 
Firma, spun anchetatorii, prin administratorul Nicolae Dospinescu, a încheiat în perioada 2008-2009 contracte de furnizare combustibil accizat cu diferite societăţi comerciale care deţineau ambarcaţiuni. Doar că, motorina care pleca din Port nu ajungea la acele ambarcaţiuni, ci în diferite benzinării fără plata accizelor. Astfel, cu complicitatea acelor firme, M&D SEA FARERS SRL a păcălit statul român cu 27,27 de milioane de lei. 
 
Nu doar alte firme au fost complice la evaziune, ci şi angajaţi ai Biroului Vamal, spun procurorii DNA. Cu sprijinul inspectorilor vamali din Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa – Biroul Vamal Constanţa, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, societate comercială „a creat un circuit fraudulos de comercializare a produselor energetice cu scutire de la plata accizelor, prin livrări fictive de motorină pentru buncheraj. În realitate, motorina fiind comercializată pe piaţa vânzărilor cu amănuntul a carburanţilor auto (benzinării)”, se arată în rechizitoriu.
 

Cum funcţiona sistemul evazionist

Procurorii descriu modul în care motorina ajungea în benzinării, în loc să ajungă la diferite ambarcaţiuni, aşa cum era trecut în acte. Multe operaţiuni se desfăşurau noaptea, departe de ochii lumii. 
 
De exemplu, M&D Sea Farers SRL, în perioada martie-iunie 2009, a vândut către o societate ce administra un remorcher 2.371.477 kilograme de motorină. Motorina ar fi trebuit să alimenteze remorcherul în Porturile Hârşova, Călăraşi, Cernavodă, Giurgiu, Olteniţa şi Tulcea. Doar că, spun procurorii, remorcherul nu a părăsit în acea perioadă Portul Tulcea.
 
La fel, în perioada martie-iunie 2009, firma a vândut unui alt remorcher 1.648.858 kilograme de motorină în Porturile Constanţa, Giurgiu şi Tulcea. Doar că, în realitate, remorcherul nu a părăsit Portul Tulcea. Procurorii spun că, pe hârtie, livrările erau efectuate deoarece complicii, reprezentanţii firmelor care cumpărau motorina în acte, semnau şi ştampilau avizele şi facturile. 
 
Existau cazuri când cantitatea de motorină livrată era cu mult mai mare decât consumul ambarcaţiunii care urma să fie alimentată. Diferenţa ajungea în benzinării, arată procurorii. 
 
În perioada 09.01.2008 - 17.02.2009, M&D Sea Farers SRL a livrat 9.801.286 kilograme de motorină pentru alimentarea unei macarale navale şi unui împingător. Doar că, în perioada respectivă, DNA susţine ambele părţi au convenit ca livrarea lunară de să fie de maximum 20 de tone, dar în realitate lunar s-au livrat cantităţi cuprinse între 100 de tone şi 1.400 de tone.
 
„Înaintea fiecărei aprovizionări, societatea complice transmitea prin fax comenzile pentru motorină în vederea alimentării macaralei MP214 aflată în Călăraşi. Rezultă faptul că macaraua ar fi funcţionat 25 de zile neîntrerupt (24 ore din 24), la turaţie maximă, cu un plin de motorină (55 tone). Cu toate acestea, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, au fost efectuate livrări aproape zilnic, în unele zile chiar şi câte cinci cisterne cu o capacitate de peste 28.000 litri, deci un total de 140.000 litri (140 tone) într-o zi”, se arată în rechizitoriu. 
 
Firmele implicate în acest dosar au fost închise în urmă cu câţiva ani, iar reporterii Adevărul nu au reuşit să dea de inculpaţi pentru un punct de vedere. Dosarul urmează să se judece la Tribunalul Constanţa. 
 

Vă recomandăm şi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările