Licean cu 10 pe linie: „Limba română are carnalitatea irezistibilă a unei femei înalte, arse de flacăra soarelui. O iubesc!“

Licean cu 10 pe linie: „Limba română are carnalitatea irezistibilă a unei femei înalte, arse de flacăra soarelui. O iubesc!“

Ştefan Paraschiv Sursă foto Arhivă personală

Ştefan Paraschiv (18 ani), elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, scrie piese de teatru, editează reviste, realizează emisiuni radio, este membru premiat al Crucii Roşii şi se recomandă cu mândrie: „naţionalist şi născut să iubească limba română“.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 18 ani pare deja foarte matur. Îl ajută vorba, scrierile, ba chiar şi ţinuta, dar îl dă de gol talentul de a irita când emite judecăţi radicale, fără menajamentele diplomatice pe care încă nu le-a deprins. Ştefan Paraschiv, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, este o figură a promoţiei sale, nu doar prin mediile de 10 pe linie.

„Nu învăţ niciodată acasă, căci pentru asta sunt la şcoală. Oricum, nu notele de 10 mă reprezintă“, spune liceanul conştient de sine. Preocupările sale, date de însuşiri native şi cultivate, depăşesc cu mult media adultă. Împreună cu câţiva colegi care-i împărtăşesc pasiunea pentru literatură, liceanul elaborează publicaţii impecabile.

Pentru revistele sale, Ştefan merge până la Bucureşti cerând să fie primit de personalităţile pe care le admiră. Aşa a întâlnit mulţi oameni importanţi. Îi ascultă atent şi le consemnează confesiunile ca un cronicar conştiincios, pătruns de misiunea de a transmite posterităţii mărturii prin peniţa sa. Căci liceanul din epoca gadgeturilor se îmbracă la costum, poartă pălării şi scrie cu stiloul, precum domnii din alte vremuri. Şi, recunoaşte el, este îndrăgostit de o muză pe care o poartă în suflet permanent şi care i-a inspirat denumirea ultimei sale reviste.

„Caut statui“

„Manifest Româneşte“ a fost lansată în această toamnă la librăria Cărtureşti din Constanţa. În publicaţia de „artă, cultură şi istorie românească“ găseşti articole ale unor liceeni talentaţi, alături de semnăturile unor personalităţi precum scriitoarea Ileana Vulpescu (foto), actriţa Ioana Pavelescu ţi istoricul Gheorghe Dumitraşcu (dascălul care îi urmăreşte devenirea).

Ştefan i-a convins pe toţi să apară în paginile revistei sale şi să ofere texte scrise special pentru publicaţia liceenilor de la Constanţa. „Caut statui – acei oameni care şi-au asumat un destin damnat: înălţarea. Îi conving să mi se alăture doborând ingratele diferenţe dintre ani. Nu am crezut nicicând în vârste, ar însemna că aş pune stavile iubirii, prieteniei, cunoaşterii. În dialogurile mele cultiv împărtăşania cu spirit. Pe om îl caut neîncetat, fără banalităţi, fără rigori, fără închipuiri. Practic iscodirea, aşa cum a înălţat-o ca artă, în convorbirile sale, Adrian Păunescu. Interviul autentic este literatură, adică refugiu din calea mizeriei cotidianului. Sau, cine ştie, chiar punct de luptă“, consideră liceanul de 18 ani.

Ştefan şi colegii săi speră ca manifestul lor românesc să aibă apariţie bianuală şi să primească, mai departe, sprijinul acelui mecena care le-a împlinit visul. Primul număr al revistei „Manifest Româneşte“ a fost consacrat actorului Papil Panduru. Actorul l-a primit pe Ştefan în casa sa şi a regizoarei Cătălina Buzoianu, unde i-a vorbit ore în şir despre întâmplări de pe platourile de filmare şi din culisele teatrelor. Şi câte amintiri savuroase nu are un actor care a stat umăr la umăr cu Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi şi alţi monştri sacri ai scenei româneşti.

Despre limba română, cu dragoste

Ştefan izbuteşte să se exprime într-o limbă română aleasă, ca în volumele de literatură. Cum reuşeşte să o respecte într-atât încât să nu-i pese că devine uşor desuet, ne spune el cu exaltarea de la 18 ani.

„O iubesc! Iubirea nu cunoaşte cauzalităţi sau explicaţii. Pentru mine, limba română are carnalitatea irezistibilă a unei femei înalte, arse de flacăra soarelui, de dorinţa de eliberare din chinul cotidianului, din formele mici, ingrate. Dumnezeu a sădit în mine izvorul acesta de patimă. Parte din crezul meu este tocmai acesta: să slujesc limba română, această Doamnă al cărei rob sunt, în tot orgoliul ei mistuitor, în toate tainele ei înnebunitoare. Această limbă română a mea este, în sine, o declaraţie de dragoste, căutând şi tot căutând să radiografieze desăvârşit sufletul“, spune liceanul îndrăgostit iremediabil de limba română.

„M-am brodit şui“

Dacă îl provoci să vorbească despre sine, Ştefan Paraschiv nu cochetează cu ideea de a se dezvălui. Nu că n-ar şti cine este. Ba chiar este prea conştient de asta. Dar ezită în a alege despre care faţete ale personalităţii sale să ne povestească. „Nu ştiu despre care «eu» să vă vorbesc. Sunt un om retras, nu introvertit. Mi-am îmbrăţişat demult vocaţia singurătăţii - scenă pe care nu o pot părăsi, dintr-un teatru făurit din cărămizi de carte. Aici stau eu, boem, la şuetă cu Charles Aznavour şi, tot aici, mă cuprinde furia pe Adrian Păunescu, acest împărat al literei care nu se potoleşte nici în eternitate să ne scrie destinul la amănunt, cum noi nu vom fi în stare niciodată. În rest, mi s-a spus că sunt «teatral» şi «nerealist» – cuvintele sunt adevărate“, recunoaşte tânărul literat de 18 ani.

Părinţii săi au fost sportivi de performanţă, ambii jucători de naţională. Tatăl, handbalist, a plecat departe, mama a fost voleibalistă, iar băiatul a fost crescut de familia maternă. „Copilăria mi-e departe şi rareori îmi apare în gânduri, asemenea unui somn al primilor şase-şapte ani. În ceea ce mă priveşte, nu au existat vreodată vârste pentru ceva anume. Mă scormonesc în fiecare ceas, stenografiez, caut să scriu, patetic, radiografii ale sufletului, cu precizii din ce în ce mai fine, până la exactitate. Şi nu e zi în care să nu mă arunce în nelinişte slovele lui Tudor Arghezi: «M-am brodit şui»...“, mărturiseşte el, în acelaşi limbaj de roman. Vorbele astea l-au îndemnat să plece într-o zi la Mărţişor, să caute tărâmul unde s-a născut opera lui Arghezi. Ar fi vrut să o cunoască pe doamna Mitzura, dar starea ei de sănătate nu i-a permis.

Dacă îl întrebi, firesc, despre oamenii care l-au modelat, liceanul respinge gândul că fiecare dintre cei pe care i-a întâlnit şi-a pus amprenta asupra sa. „Nu am obiceiul să spun vorbe goale, cum ar fi «orice om pe care îl întâlnesc mă modelează într-un fel». În niciun caz. Când simt mediocritatea – pe care unii o tămâiază ca fiind normalitate, echilibru – încercând să se agaţe de picioare, o iau la fugă. Cea mai comună stare de angoasă, la mine, apare din cauza banalului, a complacerii. Refugiul mi-e arta, care nu poate fi sublimă decât născându-se din paroxisme şi cultivând paroxismele. Mă simt descătuşat de mizeria cotidianului doar în compania statuilor – tot oameni, dar oameni care au luptat pentru un ideal, oameni care s-au căutat pe ei înşişi în mod perpetuu, oameni care au preferat verbul «a exista», nu «a (supra)vieţui». Ei sunt oamenii sufletului meu“, se descrie Ştefan Paraschiv.

Şcoala şi demonii săi

Este un exerciţiu de sinceritate discuţia despre sistemul de educaţie din România cu un tânăr care a depăşit sfera şcolară obişnuită. Ştefan recunoaşte că, dacă n-ar fi fost o mână de oameni aparte, ar declara fără rezerve că „sistemul“ i-a mâncat aproape 12 ani din viaţă. „Aş fi vrut să am profesori la trecerea cărora să mă lipesc de zid. N-a fost aşa. Între mine şi cei pe care i-am dibuit oameni, în spatele unei cărţi de muncă, s-a format un fel de complicitate pentru a supravieţui. De unde şcoala ar fi trebuit să fie o bazilică, iat-o, astăzi, o ruină incapabilă de a forma omul şi de a-l oferi societăţii, ca individualitate gata să contribuie la un bine general“, este opinia lui Ştefan.

Liceanul are păreri la fel de categorice despre colegii lui care preferă să rămână peste hotare, mai ales când vine vorba despre elevi olimpici. „Învăţământul trebuie să fie meritocratic şi naţionalist. De câte ori n-am auzit tânguiala: «Vai! Olimpicii noştri naţionali, intercontinentali, internaţionali, intergalactici!». Eu le spun: «Domnişorule viitor fizician, te felicit! Dar hai să vedem ce facem cu Cernavodă, cu Turnu Măgurele». El, olimpicul, ce face? Îmi întoarce spatele şi trece Atlanticul să-şi ridice dolarii. Sau spun: «Domnişoară viitoare chimistă, nu încerci o licoare la Cantacuzino sau la Victor Babeş?». Nu stă la discuţii.

Astfel că sunt îndreptăţit să întreb: care e valoarea profesională a unui om, în condiţiile în care, de la bun început, îşi reneagă patria? Atât de ispititor este banul, ochiul necuratului? Să nu fie nimic de făcut prin România? Cap de listă ar fi o revoluţie ca la carte! Starea critică a sistemului educaţional este cel mai important indicator al eşecului democraţiei noastre după modelul-fetiş nord-atlantic. Învăţământul, educaţia şi cercetarea prezintă hemoragii hidoase. Dacă nu vom face apel grabnic la tăiatul în carne vie, căci reformele infectează, nu oferă soluţii, România se va sfârşi din cauza românilor“, consideră Ştefan Paraschiv.

La 18 ani, Ştefan Paraschiv oscilează între a urma facultăţi ca Drept, Litere sau Regie de teatru – oricare i s-ar potrivi mănuşă. Realizează o emisiune la postul local Radio Neptun, intitulată „Arta lor, Adevărul meu“. Recită poezii cu patos actoricesc, compune piese de teatru cu care trupa coordonată de el, de la fostul său liceu, „Traian“, a fost premiată la festivaluri naţionale. Tot el conduce cenacluri literare şi elaborează proiecte radio (Radio WOW) pentru adolescenţi. Toate acestea şi altele pe deasupra, bifate până la vârsta majoratului.

„Am un adevăr absolut care îmi va fi icoană până la capăt: să nu-mi rătăcesc nădejdea, să nu abdic de la credinţa mea şi să nu-mi trădez iubirea! Eu exist luptând pentru iubire, iar rănile sufletului sunt decoraţii. Vreau să nu mai cunosc frica. Vreau să-mi cultiv puterea de a le-o răpune altora. Şi vreau să mă dăruiesc până la cea din urmă palmă de humă“, mărturiseşte liceanul de la malul mării.

Vă mai recomandăm

Cine sunt băieţii care umplu pereţii cu „Basarabia e România“. Anonimii care au scris pe ziduri mesajul unirii în toată România şi dincolo de Prut

Imagini spectaculoase cu Dobrogea antică, recreată 3D într-un laborator studenţesc. Secretele umanoizilor din proiectele de arheologie virtuală


 


 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările