Imagine revoltătoare: cal alb zăcând inert pe marginea drumului. Ce s-a întâmplat cu animalul ajuns piele şi os VIDEO

Imagine revoltătoare: cal alb zăcând inert pe marginea drumului. Ce s-a întâmplat cu animalul ajuns piele şi os VIDEO

Cal abandonat pe marginea drumului Sursa Facebook Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Măriuţa

Un cal alb, numai piele şi os, a fost abandonat pe marginea drumului, într-un sat sărac din sudul Dobrogei. Imaginea cu cabalina zăcând inertă pe pământ, cu capul pe asfalt, a cutremurat oamenii.

Fotografia a fost postată pe Facebook de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor „Măriuţa“ din Desa, Dolj, înfiinţată de Daniela Popovici.

„România, 2021. Judeţul Constanţa, sat Văleni. Eu nu mai am cuvinte...

Nu e mort. E epuizat, slab, abandonat, muncit, probabil foarte bolnav. Încerc să-mi găsesc forţele. Mă ajutaţi să-l salvez? Trebuie intervenit urgent. E un drum extrem de lung. Am nevoie de ajutor. Singură, mi-e absolut imposibil.

Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Măriuţa"

BRD Bank

IBAN Ron: RO63BRDE170SV37819291700

IBAN Euro: RO18BRDE170SV40406211700, SWIFT code: BRDEROBU, BIC code: BRDE

PayPal: mariuta.romania@gmail.com

Daniela Popovici, fondatoarea asociaţiei din Desa, a pornit imediat la drum duminică, 24 ianuarie. Văleni este un sat dintr-o comună extrem de săracă din judeţul Constanţa, Dobromir, aflat la sute de kilometri de Desa. 

„Rezistă, Daniel, rezistă, sufletul meu chinuit. Rezistă, Daniel, de dragul meu, de dragul tău. Rezistă, Daniel, trebuie să cunoşti viaţa de căluţ liber, iubit, mîngîiat şi hrană din belşug. Rezistă, Daniel, ştiu că eşti sleit de puteri, douăzeci de ani de bătăi şi chinuri, mai mult ai răbdat decât ai mîncat. Am plecat sute de km cu un singur gînd, să ne întoarcem amîndoi acasă. Rezistă, Daniel, dragostea inimii mele. Rezistă, Daniel, sufletul meu drag“, a postat Daniela Popovici de la „Măriuţa“. 

VIDEO

Daniela Popovici a ajuns la Văleni în jurul orei 1 noaptea, într-o zonă fără semnal. Calul era în stare critică, după cum a împărtăşit femeia. După multe apeluri, tratamente de urgenţă şi ore de chin, „Măriuţa“ a reuşit salvarea calului. 

„Mulţumesc din suflet adăpostului de căţei AULIM SMEURA (din Moşoaia, Argeş - n.red). I-am sunat disperată, aveam nevoie de ajutor iar ei ne au primit ca pe cele mai speciale persoane şi cel mai special căluţ. Vă doresc multă sănătate, vă doresc tot binele din lume. Daniel în toată splendoarea lui. Sufletul meu drag. Am pornit la drum către casă“, a transmis Daniela Popovici de la „Măriuţa“. 

Pe aceeaşi temă: 

Imagini şocante în Constanţa. 40 de cai legaţi, care par maltrataţi, filmaţi pe marginea unui lac de lângă Techirghiol

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările