„Copilul s-a liniştit, nu mai zice nimic“. Ultimele cuvinte ale părinţilor care s-au omorât după ce copilul lor a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul în vârstă de nouă ani a murit, cel mai probabil, în urma unei tumori pe creier, iar părinţii, afectaţi de această situaţie, s-ar fi spânzurat. Acestea sunt primele concluzii în cazul tragediei din Constanţa.

Noi amănunte tulburătoare în tragedia de la Constanţa, când o familie întreagă a fost găsită moartă în casă, într-un apartament din cartierul Tomis Nord.

În mărturisirea lăsată rudelor, familia a scris în noaptea de 2 spre 3 noiembrie, în jurul orei 5.00: „Copilul nostru şi-a găsit liniştea, acum putem şi noi. Am obosit şi avem nevoie de linişte. Vrem să fim toţi trei, împreună“. Acesta a fost probabil momentul în care cei doi soţi au decis să moară, la rândul lor.

Miercuri, mama, tatăl şi copilul lor de doar 9 ani au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din cartierul Tomis Nord din Constanţa. Pe pat zăceau mama şi un băieţel de 9 ani, Cristian Dimitris Arava, iar în bucătărie tatăl era spânzurat. 
 

Oamenii legii bănuiesc că micuţul a murit şi părinţii au decis să-şi ia zilele, la rândul lor. La o primă cercetare, bărbatul a ajutat-o pe femeie să se omoare, apoi a aşezat-o lângă băiatul care era deja mort. I-a învelit pe amândoi cu grijă, apoi s-a dus în bucătărie şi s-a spânzurat.
 

Anchetatorii au descoperit o scrisoare de adio de 13 pagini în care părinţii îşi explică gestul şi îşi cer iertare faţă de rudele rămase în urmă. 
 

Copilul fusese diagnosticat în urmă cu câţiva ani cu chist pe creier. „Ne credeam o familie fericită, modestă dar bogată prin bijuteria cea mai de preţ din viaţa unui om, cadoul de la Dumnezeu, şi anume copilul nostru Cristian Dimitris“, povestea mama pe blogul lui Dan Sântimbreanu, care prezintă cazurile care au nevoie de ajutor medical în străinătate. 
 

arava

O banală durere de cap


 

Într-o zi, copilul s-a plâns că îl doare capul. Medicii au liniştit-o pe mamă, spunându-i că nu e nimic grav. Cum copilul se plângea în continuare, a mers cu el la spitalul din Atena, oraş în care locuiau. 
 

După o tomografie li s-a dat crunta veste: micuţul avea un chist adânc în creier şi hidrocefalee. „Am simţit că vreau să mor chiar în momentul acela, totul în jurul nostru se năruie, nu se poate reda în cuvinte, ce simt o mamă şi un tată la aflarea unei asemenea veşti îngrozitoare, despre propriul lor copilaş dulce, care nu împlinise încă nici măcar 3 anisori“, continuă povestea pe blog.  
 

Au urmat câţiva ani de tratamente, analize medicale şi teste în străinătate în care se descoperă că micuţul are tumoră pe creier. Li s-a explicat că o operaţie îi pune în pericol viaţa micuţului. Dar uitându-se la televizor au văzut o emisiune în care se prezenta cazul unui copil cu aceeaşi problemă, care fusese operat cu succes în Germania. Familia a luat legătură cu profesorul din Germania de la care aşteptau miracole, numai că medicul a încercat să amâne operaţia întrucât tumora se mărise.
 

„Speranţa noastră potrivit căreia Cristian este un norocos şi că tumora va stagna s-a spulberat. Mă înnebuneşte gândul că în orice moment i se poate întâmpla ceva rău“, sunt ultimele cuvinte postate pe blogul lui Dan Sântimbreanu. 

Pe aceeaşi temă:

Tragedie la Constanţa. O familie a decis să moară împreună. Părinţii unui copil bolnav de cancer s-au sinucis imediat după ce fiul lor a murit

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite