FOTO Primul muzeu al textilelor va fi deschis în România la primăvară. Fondatoarea este o româncă întoarsă din SUA, care a lucrat la Metropolitan
0Primul muzeu de textile va fi deschis în primăvara acestui an, în România. Cea care l-a fondat este Florica Zaharia, o româncă întoarsă din Statele Unite ale Americii, unde a condus Departamentul de conservare a textilelor de la Metropolitan Museum.
La întoarcerea în ţară, după trei decenii de exil, soţii Florica şi Romulus Zaharia au vrut să se stabilească în satul natal al Floricăi, Hărţăgani, din judeţul Hunedoara. „Aici, în pitoreştii Carpaţi, ne-am stabilit noua reşedinţă, după pensionarea de la New York“, a declarat Florica fericită.
Visul ei: să deschidă la Băiţa, comuna de care aparţine Hărţăganiul, un muzeu al textilelor în care să fie arătată tuturor frumoasa colecţie a familiei Zaharia. „Am avansat cu pregătirile pentru deschiderea muzeului programată pentru primăvara lui 2018“, spunea recent Florica, pentru „Adevărul“. Apoi în iunie 2018, familia Zaharia va participa la o expoziţie de costume tradiţionale de la Astra Sibiu.
Muzeul Textilelor va funcţiona în trei corpuri: două corpuri într-o casă istorică din Băiţa şi un corp în Hărţăgani. Publicul va putea vizita muzeul din 2019.
Visul Floricăi
Dacă ar fi să-şi coasă viaţa pe o ţesătură, tapiseria Floricăi Zaharia ar arăta ca un basm românesc împletit cu visul american. O fată cu mâini de aur a fugit de zmeul cel rău al comunismului, iar în palatul în care s-a adăpostit peste mări şi ţări a vorbit lumii despre ţara unde visa să se întoarcă într-o zi. Aceasta este, pe scurt, povestea Floricăi Zaharia, românca talentată care a uimit Muzeul Metropolitan de Artă din New York, prestigioasa instituţie de cultură din lume.
Florica Zaharia (62 de ani) a studiat la Liceul Pedagogic din Deva, pe care l-a absolvit în 1974. Priceperea ei la ţesături a îndrumat-o către Şcoala Populară de Artă şi apoi către Universitatea de Arte „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, pe care a finalizat-o în 1981. Specializată în Arte decorative, Tapiserie şi structura textilelor, artista trebuia să creeze într-o perioadă în care arta era redusă la tăcere, cu excepţia operelor de glorificare a ceauşismului.
După ce a cochetat cu costumaţia de film, în producţia „Ochi de urs“ (1983), în regia lui Stere Gulea, Florica Zaharia a reuşit, cu câţiva ani înainte de Revoluţia din Decembrie 1989, să plece din România. În Statele Unite ale Americii a ajuns în anul 1988, iar a doua zi de la sosirea în New York a mers deja să-şi caute de lucru. Nu ştia decât trei cuvinte în engleză: „Bună“, „Da“, şi „Nu“, dar purta în geantă două tapiserii lucrate de ea. „Ştiam doar franceza, iar Bernard Jolie, un voluntar francez de la agenţie, a fost impresionat de lucrările mele. A umblat cu ele de la un birou la altul arătându-le colegilor: «Iată ce poate face, noi ce putem face pentru ea?»“, îşi aminteşte Florica.
Agenţia de angajare a sunat la Muzeul Metropolitan de Artă din New York spunând ce imigrantă talentată le-a bătut la uşă. Soarta i-a surâs Floricăi: Departamentul de Conservare a Textilelor de la Met avea nevoie de cineva pentru a lucra la proiectul Tapiseriei Burgos. „Nobuko Kajitani, şeful departamentului, a cerut să mă vadă imediat. Am fost atât de şocată, încât am zis: «Nu pot merge acum, pe loc. Mă duc mâine»“, relatează Florica.
Angajată pe loc la Metropolitan Museum
A doua zi, românca urca treptele marelui muzeu de pe Fifth Avenue cărându-şi tapiseriile. O angajată şi-a scos legitimaţia şi i-a oferit-o ca să poată intra imediat în instituţie. „Mi se părea suprarealist să fiu condusă de cineva care lucra la Muzeul Metropolitan. Când vreodată o să mai ţin un lucru atât de preţios în mână, cum este o legitimaţie de la Met?“, se gândea ea atunci.
Câteva zile mai târziu, Florica Zaharia obţinea propria legitimaţie ca angajată la Metropolitan Museum of Art. Mărturiseşte că acel început a marcat-o pentru totdeauna. „Şi acum prefer să urc acele scări de la intrarea principală în muzeu. Cât timp îmi pregătesc legitimaţia pentru acces, mă gândesc că poate cineva mă vede. Şi poate acel cineva se gândeşte că inimaginabilul i se va putea întâmpla lui, la fel cum mi s-a întâmplat mie...“, se destăinuie.
La retragerea lui Nobuko Kajitani, cel care a creat şi a condus departamentul de Conservare a Textilelor timp de trei decenii, din 1973 până în 2003, Florica Zaharia a fost desemnată să-i urmeze în funcţie. În acel an, românca şi-a obţinut doctoratul în arte vizuale la Universitatea de Arte Bucureşti. Teza sa despica şi analiza firele textilelor tradiţionale din Transilvania făcute din lână, cânepă şi in.
Numele Floricăi la Putna
În penumbra unui mic muzeu monahal din Bucovina, numele Floricăi Zaharia este întipărit pe lista celor care s-au dedicat studiului ţesăturilor din straiele voievodale. La Mănăstirea Putna, straiele acelor timpuri odihnesc într-un cufăr de sticlă. În faţa sa, vizitatorii se reculeg copleşiţi de mărturia tăcută a contemporanilor lui Ştefan cel Mare.
La distanţă de mii de kilometri, Florica trăia un an febril în care a avut de pregătit expoziţii în care includea, cu fiecare ocazie, textile româneşti. Ecourile manifestărilor se regăseau, de fiecare dată, în presa americană care le dedica atenţie şi spaţiu editorial.
Pe site-ul metmuseum.org, Florica Zaharia este prezentată ca un membru valoros al echipei de prestigiu mondial. „Florica Zaharia, conservator emerit, s-a alăturat departamentului în 1988 şi îl conduce din 2003, lucrând cu un grup renumit în lume de conservatori de textile. Ea a cercetat, a publicat, a ţinut cursuri şi a organizat expoziţii pe tema conservării de textile, cu precădere a celor din Europa de Est“, este descrisă românca pe acest site. Departamentul coordonat avea în grijă 36 de mii de textile din muzeu, care aveau nevoie să fie întreţinute, manevrate, depozitate şi expuse cu extrem de mare grijă. În trupa de cercetători de la Met activau 15 profesionişti cu diverse arii de expertiză, alături de cercetători, stagiari şi voluntari.
De Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie, Florica Zaharia a îmbrăcat preţioasa bluză românească, la expoziţia cu obiecte din colecţia personală, găzduită de Institutul Cultural Român din New York. Zâmbea fericită, pentru că după ani de studii şi cercetări în România, în Balcani şi în restul Europei de Est, decisese, la vârsta de 60 ani, să facă un alt pas major: întoarcerea la rădăcini.
Florica Zaharia s-a retras la pensie şi a revenit în România, pe care, de fapt, nu a părăsit-o niciodată fiindcă a purtat-o cu ea pretutindeni în lume.
Pitorescul Hărţăgani - „Hărţăganiul meu iubit“, cum îl alintă Florica - are puţin peste 1.000 locuitori, crescători de animale, 423 căsuţe şi doar 88 dintre ele cu instalaţii de apă potabilă. În sat există o bisericuţă ortodoxă din lemn cu hramul Buna Vestire, din secolul al XVIII-lea. Aici a intrat, în anul 1784, însuşi Horea cu răsculaţii săi îndemnându-i pe săteni să li se alăture.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
