Cum a fost modificat restaurantul Cazinoului din Constanţa în perioada socialistă

Cum a fost modificat restaurantul Cazinoului din Constanţa în perioada socialistă

Lucrări la interiorul Cazinoului FOTO Primăria Constanţa

Arhitectul Radu Cornescu dezvăluie faptul că forma ferestrelor restaurantului Cazinoului a fost schimbată în timpul lucrărilor din perioada comunistă. Acum, experţii lucrează pentru a le readuce la forma iniţială.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arhitectul Radu Cornescu, desemnat de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, să reprezinte din partea municipalităţii comisia care colaborează cu proiectanţii si constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare a edificiului, a explicat care sunt lucrările care se execută la Cazino.
 
„Ultimele noutăţi de la Cazino sunt pe toate nivelele. În cele 3 camere în care au fost scoase acele grinzi secundare metalice, corodate, s-a decis să se toarne un planşeu de beton. Vechea metoda era depăşită şi nu corespundea cu normele de astăzi. În aceste 3 încăperi, pe lângă grinzile lui Anghel Saligny, care au rămas pe poziţii, s-au mai făcut câteva grinzi din beton armat, s-au făcut şi câteva cămăşuiri cu beton armat ale pereţilor de la subsol şi toate acestea au fost armate  şi s-a turnat beton. Se crede ca vor rezista şi 200 de ani!
 
În sala fostului restaurant se lucrează pe mai multe fronturi. Se decopertează tot ce era din beton la ferestrele şi uşile dinspre mare. Iniţial, acestea erau dreptunghiulare iar forma le-a fost schimbată în timpul lucrărilor din perioada socialismului. Noi vrem acum ca acestea să revină la forma originară.
 
Pe partea Cazinoului dinspre Comandamentul Marinei, echipele de constructori au decopertat pardoseala de 25 de centimetri pentru că era pusă pe un planşeu foarte subţire. Experţii de rezistenţă analizează acest planşeu pentru a veni cu soluţii: ori se va supraarma şi se va betona, ori se va demola planul vechi şi se va realiza un planşeu nou.
 
La subsol, unde toate zidurile neportante au fost demolate, a rezultat un spaţiu gol unde au rămas pereţii iniţiali cu zidurile din piatră care merită să rămână aparente. La aceste ziduri, singura reparaţie este la rosturi. Rosturile dintre pietre au fost curăţate iar acum sunt acoperite cu un mortar special pe o adâncime de 3-5 cm. care să reziste in timp.
 
Se lucrează şi la refacerea ornamentelor de pe faţadele exterioare ale Cazinoului. Acestea sunt realizate dintr-un beton slab armat (microbeton) şi se vor prinde de faţade cu elemente metalice şi ancore din fibră de sticlă. O parte dintre ornamente au fost deja refăcute după mulajele luate de pe cele aflate în stare bună şi s-au montat la locul lor, ancorate cu fibră de sticlă, iar locurile de ancorare “ascunse” cu o raşină sintetica si cu un mortar special”.
 
În paralel cu aceste lucrări, echipele de constructori lucrează şi la refacerea acoperişului Cazinoului.
Aceste lucrări fac parte din prima etapă de execuţie ceea ce înseamnă decopertarea plafoanelor, pardoselilor, zidurilor şi stâlpilor, expertizarea şi  înlăturarea tuturor elementelor care nu mai corespund normelor actuale.
 
Lucrările de renovare ale Cazinoului în perioada 1986 – 1988 au fost coordonate de arhitectul Alexandru Mircea Bocunescu, absolvent al Universităţii de Arhitectură şi urbanism Ion Mincu, promoţia 1974. 
 
Nicolae Moldoveanu, unul dintre artiştii-plastici în devenire care au participat la ultima renovare a Cazinoului, a povestit despre acea perioadă: „Pe vremea aceea, eram un puşti, eram elev la Liceul de Artă. Eram copilul de trupă al artiştilor plastici, ca să zic aşa. Era o echipă formată, printre alţii, din Sorin Dumitru, Gheorghe Firca, Ioan Miţurca, Nae Mira, Costel Badea, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate restaurări de pictură baroc-frescă, stucatură, vitralii, feronerie“, spune Nicolae Moldoveanu.
 
Echipa de artişti primise comanda de a restaura Cazinoul după ce munca lor, la Teatrul Maria Filotti din Brăila, fusese recunoscută la nivel naţional, primind şi un premiu pentru lucrări decorative.
„Cei de la şantierul de construcţii pregăteau pereţii, iar pe pereţii gata pregătiţi noi montam stucaturi şi refăceam pictura. Tatăl meu şi Firică au făcut desenele şi machetele, noi deţinem toate proiectele, toate desenele de la acea vreme“, spune Nicolae Moldoveanu.
 
La renovarea Cazinoului din perioada anilor 1986 – 1988, spune că lucrările de artă s-au refăcut după desenele originale şi s-a intervenit peste tot. „Am realizat de la vitralii, feronerie, stucaturi şi pictură până la lampadare. Absolut totul s-a refăcut, chiar şi faţada s-a dat jos şi s-a refăcut“, concluzionează el.
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările