Copil în pericol să cadă de la etajul 4. Era singur, închis în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au fost chemaţi de locatarii unui bloc care au văzut un copil ieşit în exteriorul geamului unui apartament situat la etajul 4. Băiatul era singur, închis în casă.

Pompierii ISU Dobrogea au intervenit în după-amiaza zilei de joi, 15 februarie, pentru salvarea unui copil de 7 ani care a fost închis în casă de tatăl său. Iniţial, salvatorii au fost chemaţi deoarece Iulian a ieşit în exteriorul geamului, fiind în pericol să cadă de la etajul 4 al blocului situat pe strada Suceava din municipiul Constanţa.

În timp ce pompierii ISU vorbeau la uşa apartamentului cu băiatul, poliţiştii au reuşit să-l găsească pe tatăl acestuia. Bărbatul, în a cărui grijă este Iulian, a mai intrat în atenţia autorităţilor când a uitat să-şi ia copilul de la grădiniţă.

Şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa au luat primele măsuri pentru siguranţa băiatului.

„DGASPC Constanţa s-a sesizat în acest caz, iar o echipă s-a deplasat imediat la faţa locului. Potrivit evaluării iniţiale, s-a decis instituirea măsurii de protecţie în regim de urgenţă la centru rezidenţial din cadrul Direcţiei. Ancheta continuă în acest caz. În funcţie de rezultatele acesteia, se vor stabili măsurile de protecţie ce se vor impune având în vedere interesul superior al copilului”, au transmis reprezentanţii Protecţiei Copilului.

Pe aceeaşi temă:

Cadavrul unui bărbat, descoperit în apele Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari

Bărbat strivit de un container la o fermă din apropierea Constanţei


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite