Copiii de bani gata ai Constanţei, stăpâni pe fiare pe patru roţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amica lui Mazăre jr. face parte dintr-un şir de beizadele care au pe mână limuzine cu care fac prăpăd pe străzile Constanţei. „Dacă nu se potolesc, comportamentul infantil şi agresiv îi duce singur la moarte, indiferent de maşina pe care o conduc“, spun poliţiştii.

Citeşte şi:

Fata comisarului de la Garda Financiară, clientă veche a polițiștilor constănțeni

„Trăiesc ca în ultima zi", i-a spus Cristian Mărgulescu mamei sale în ajunul morţii

Şoferiţa de 18 ani care, cu BMW-ul X6 primit cadou la majorat, a provocat marţi seara un grav accident rutier într-o intersecţie a Constanţei, se gândeşte să se lase de şoferie. Cel puţin aşa declară tatăl ei, comisarul Constantin Tănase de la Garda Financiară Constanţa.

Amica lui Radu Mazăre Jr, cu care este fotografiată îmbrăţişată pe Facebook, Simona Anastasia Tănase a intrat pe roşu în intersecţia de la Fantasio, a izbit un alt autoturism de teren şi a urcat pe treptele teatrului, unde a zdrobit piciorul unui bătrân care se uita la afişe. Victima este Gheorghe Chioaru (79 de ani), preşedintele Fundaţiei Omenia a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din România. El a fost transportat joi la Spitalul Floreasca din Bucureşti pentru a-i fi salvat piciorul şi va fi supus unei alte intervenţii chirurgicale.

„E doar un copil...“

Comisarul Constantin Tănase spune că accidentul a provocat mari traume familiei sale. „Totul a fost traumatizant şi pentru noi, dar pentru ea care, cu toate că are 18 ani, este un copil. Accidentul este încă proaspăt în mintea şi nu se gândeşte să se urce prea curând la volan“, a declarat tatăl fetei. El a declarat că Anastasia i-a povestit că nu avea viteză mai mare de 55 de kilometri la oră şi că a intrat pe culoarea verde a semaforului în intersecţie.


După impact nu şi-a mai amintit nimic. Fiica mea a aflat abia la ora 2.00 că a lovit un pieton. Speriată, după accident, a avut o cădere de calciu şi a leşinat de mai multe ori în drum spre spital“, a afirmat Constantin Tănase. El s-a arătat dispus să ajute victima cu orice îi stă în putinţă, deşi familia Chioaru respinge ideea.

„Preocuparea mea principală acum este ca acel om să se simtă bine. Este adevărat că am fost la spital şi m-am interesat de soarta lui şi am spus că îmi ofer disponibilitatea să ajut cu tot ce pot. Dacă nu mă interesam de soarta lui, eram un nenorocit. Dacă m-am oferit să ajut, se spune că am încercat să îl cumpăr. Ce ar trebui să fac eu acum, să nu fie interpretat greşit?“, se întreabă comisarul.

Constantin Tănase spune că nu este în poziţia de a da sfaturi altora despre bijuteriile pe patru roţi oferite cadou copiilor. „Mai am o fiică mai mică, dar e prea devreme să mă gândesc dacă îi voi da pe mâna o maşină similară“, a adăugat tatăl. Simona Anastasia Tănase a marcat, în doar opt luni de şofat, cinci sancţiuni pentru nepurtarea centurii de siguranţă, o lună de suspendare a permisului auto şi un accident grav.

Tragedia ce a speriat Constanţa

Lanţul tragediilor cu „domnii Goe“ de pe şosele a fost deschis de cel mai grav accident produs vreodată în oraş: în februarie 2007, patru tineri de 20 ani au murit într-un Porsche Cayenne ultimul răcnet, ce a retezat, cu peste 200 de km/h, un copac şi un stâlp de iluminat din Mamaia, apoi a explodat.

Accidentul s-a produs în dimineaţa de 18 februarie 2007, la ora 4.15, în staţiunea Mamaia. Unicul fiu al patronului complexului Gociman (fost Sunquest) din Mamaia, George Gabriel Gociman (20 ani) se afla în automobilul său Porsche Cayenne TL 13 GGG, împreună cu trei tineri de vârsta lui: Anca Otilia Matei în dreapta şoferului, Irina Suzana Stancu şi Paul Ştefan Ivănuş pe bancheta din spate.

La primul sens giratoriu din Mamaia, şoferul bolidului a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive - peste 200 de kilometri pe oră. Bolidul s-a izbit frontal de un copac pe care l-a retezat, apoi a secţionat un stâlp de iluminat şi a explodat. Din maşină a reuşit să iasă Paul Ivănuş, cuprins de flăcări, apoi George Gabriel Gociman care a făcut doi paşi şi a căzut la pământ, arzând de viu.

Iniţial, pompierii au crezut că în Porsche se aflau doar trei tineri. Abia după ce au stins focul au găsit şi resturi dintr-un al patrulea cadavru, al Ancăi Otilia Matei, fiica unui ofiţer de la Poliţia de Frontieră Constanţa. Supravieţuitorul Paul Ştefan Ivănuş a fost transferat la Bucureşti, unde a mai trăit două săptămâni.

„Preparată“ la 500 de cai putere!

George Gabriel Gociman era un împătimit al curselor, maşina sa fiind „preparată“ – adică avea 500 de cai putere şi dublă turbină. „Avea instalat un cip care mai putea mări puterea maşinii, cu încă 50 de cai putere. Avem informaţii că Gociman a participat la o întrecere, «o liniuţă» în termenii lor, cu o altă maşină ce n-a fost identificată“, a specificat comisarul Tudorel Dogaru, de la Poliţia Rutieră Constanţa. Viteza unei maşini implicate într-un accident poate fi determinată numai în urma unei expertize tehnice ce durează luni. „În acest caz, când şoferul a murit şi nu mai putea fi tras la răspundere, nu am mai cerut efectuarea expertizei“, a precizat comisarul.

Îndureraţi şi plânşi, în fiecare an, părinţii celor patru tineri se strâng în fiecare an pe plaja Modern la acţiunea organizată de Bianca Brad şi fundaţia ei pentru mamele de îngeri EMMA. „Nu ne-a rămas decât să ne plângem îngerii“, a spus înlăcrimată mama lui George Gabriel Gociman.

Confesiune din ajunul morţii: „Trăiesc ca în ultima zi“

Ca şi fiica de comisar de la Garda Financiară, Cristian Adam Mărgulescu (18 ani) a primit cadou de majorat un BMW, pe care a apucat să-l conducă doar câteva luni. Aflat în ultimul an de liceu, băiatul avusese o motocicletă puternică şi îşi luase permisul de conducere pe 5 ianuarie 2009.


Cu doar cu trei zile înainte să moară, în plină perioadă a examenului de bacalaureat, fusese prins de Poliţia Rutieră pe când circula cu 121 km la oră prin Constanţa. Rămăsese fără permis, dar la 28 iunie a făcut o cursă cu prietenul lui, Alexandru Radu Alexe, care împlinise 17 ani în ajun şi cu un alt băiat de 15 ani, Cătălin Mazilu. Viteza excesivă cu care a circulat pe şoseaua de variantă a Constanţei le-a fost fatală primilor doi. Într-o depăşire nereuşită, bolidul s-a încolăcit pe un stâlp de pe marginea drumului, situat în faţa unei firme unde se făceau asigurări. În ajunul morţii, Cristian Adam Mărgulescu îi mărturisise mamei sale că „trăieşte ca în ultima zi“.

Părinţii suplinesc afecţiunea cu atenţii materiale foarte scumpe

Psihologul constănţean Silvia Borugă consideră responsabili părinţii pentru situaţiile extreme în care ajung copiii. „Familiile ocupate, care nu au timp pentru a fi părinte, suplinesc afecţiunea cu atenţii materiale. În cazul familiilor înstărite, copiii chiar sunt răsfăţaţi, nerealizând la vârsta lor ce cadouri primesc“, spune psihologul. Din dorinţa de a se afirma în faţa celorlaţi, teribilistul face gesturi necugetate. „Tinerii sunt optimişti, indiferent de situaţie, iar reacţiile lor pot surprinde în orice moment. Sunt stăpâni pe ei, mai ales că au familia în spate, şi mă refer la familii înstărite care îşi sprijină copiii indiferent de situaţie“, a adăugat psihologul Silvia Borugă.

Cazuistică

28 septembrie 2006. Un tânăr de 18 ani, Gheldi Ildiz, care conducea o Dacia Nova, a intrat cu viteză în curba din 23 August. A pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de o autoutilitară. Bilanţul: 3 morţi, pasageri în Dacia.

25 noiembrie 2008. Gelu Matei (28 de ani), fiul preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Box, a lovit cu BMW-ul, în zorii zilei, pe trotuar, doi bărbaţi ce se îndreptau spre muncă. Unul a murit, altul a fost grav rănit, iar şoferul a fugit de la locul accidentului. A fost găsit de poliţişti câteva ore mai târziu şi analizele au relevat că avea o alcoolemie de 1,15 grame la mie.

24 martie 2008. Mircea Alexandru Caprari (22 de ani) se afla la volanul unui Peugeot 206 şi conducea spre Năvodari. În staţiunea Mamaia, viteza este cauza pierderii controlului volanului şi izbirii de un stâlp. Bilanţul: 4 morţi.

9 mai 2008. Cosmin Manea (21 de ani) se afla la volanul autoturismului Opel Omega TX 7650 TX. Tot din cauza vitezei, şoferul nu a mai putut redresa maşina şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Bilanţul: 4 morţi.

5 septembrie 2009. În Sibioara, Bogdan Cosmin Cazacu (20 de ani), la volanul unei maşini marca Honda, a intrat într-un stâlp după ce a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive. Bilanţul: 4 morţi.

image
image

Citiți mai multe în !

image

UPDATE Dosar penal pentru fiica de comisar, amica lui Răducu Mazăre, care a mutilat un pieton

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite