Constanţa: Salon de cercetare şi produse ecologice la hotelul Perla

Apicultori, producători locali de vinuri, produse de patiserie, dar şi asociaţii profesionale şi institute de cercetare şi dezvoltare s-au reunit astăzi în staţiunea Mamaia în cadrul manifestărilor circumscrise menifestării „Expoagroutil 2010“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Târgul de tradiţie reuneşte în acest an şi Salonul de produse ecologice, dar şi pe cel al cercetării. Producători agricoli din regiunea Dobrogei şi-au prezentat oferta şi au dezvăluit din secretele proceselor de producţie. „Am adus aici un stup de albine pentru a vedea omul ce cumpără sau de unde provine mierea pe care o vindem. Aici avem un roi de albine al cărui preţ este de 250 de lei plus TVA“, explică Dragoş Drăguţ din localitatea constănţeană Vadu, reprezentantul Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti din Constanţa. Despre miere, Drăguţ a spus că preţurile variază. Un borcan de 950 de grame de miere de salcâm costă 18 lei, în timp ce unul din miere de floarea-soarelui costă 13 lei.

Producători din Cumpăna

La standul comunei Cumpăna, vizitatorii au putut găsi o gamă variată de bunuri, produse de localnici atât ca persoane fizice autorizate, dar şi ca agenţi economici: fabrici pentru procesarea produselor din carne şi lapte. Prăjituri dobrogene, baclavale turceşti, iaurt, brânză, cârnaţi, cozonaci, pâine - toate au putut fi degustate de către vizitatori. De la stand nu a lipsit nici Stelian Nedelcu, un locuitor din comună care creşte curcani americani, struţi şi poci japonezi.

Vinul „Steaua“

La unul dintre standurile de la manifestarea expoziţională există şi un soi de vin care atrage atenţia microbiştilor. Este vorba despre fiola de vin care poartă brandul „Steaua“. „Vinul este fabricat la Domeniilor Ostrov pentru Clubul de Fotbal Steaua. Există un contract de colaborare pentru 10 ani, iar iniţiativa este menită să urmeze modelul marilor cluburi europene, cum este Real Madrid şi FC Barcelona, care au un vin al suporterilor“, a declarat Stelian Gima, directorul zonal de vânzări Domeniile Ostrov. Brandul „Steaua“ este pentru două soiuri de vin: un Merlot demisec şi o Fetească Albă, tot demisec. O sticlă este comercializată cu 11.90, o parte din banii încasaţi pe o sticlă mergând către Clubul Steaua.

Institute de cercetare

Cele mai multe standuri aparţineau institutelor de cercetare din ţară, în diferite domenii, reunite în premieră la Constanţa sub cupola Salonului Cercetării. Este vorba de 25 de participanţi: institute de cercetare, dezvoltare, inovare, instituţii de învăţământ superior, firme, cercetători, inventatori din domenii ca agricultura, industria alimentară, maşini şi instalaţii destinate agriculturii şi industriei alimentare, viticulturii, legumiculturii, pomiculturii, apiculturii, ştiinţe biologice şi nutriţia animalelor, maritim, geologie şi geoecologie marină, etc.

Programul manifestării

Expoziţia poate fi vizitată până vineri, între orele 10.00 şi 18.00, iar sâmbătă numai în intervalul orar 10.00 - 13.00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările