Constanta: Mamaia arată dezolant după ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Mamaia arată dezolant după ploaie
Constanta: Mamaia arată dezolant după ploaie

Plajele au fost răscolite de vânt, iar algele şi gunoaiele pluteau la mal. Turiştii şi localnicii au făcut slalom printre băltoace, iar luminile din staţiunea Mamaia au stat aprinse ieri până la orele amiezii.

Ploaia torenţială care s-a abătut asupra litoralului în noaptea de sâmbătă spre duminică a lăsat în urmă un peisaj deprimant atât pe plaje cât şi prin staţiunea Mamaia. Dacă de dimineaţă a fost răcoare şi turiştii au preferat să se plimbe spre orele amiezii soarele a început să ardă destul de tare şi oamenii au început să se îndrepte valuri-valuri spre plaje.

Algele au fost aduse de furtună la mal, iar în apa verde şi îngroşată de plantele marine pluteau sticle de plastic şi alte gunoaie. „Nu îmi place ce văd, dar asta e“, a spus liniştit un constănţean care stătea întins la soare.

 „Sunt multe gunoaie, dar eu, una nu aş avea curaj să îi spun cuiva să nu mai arunce gunoiul pe plajă. Mi-ar fi frică pentru că pot să mă trezesc că îmi aruncă în cap cu gunoiul“, a comentat şi Ecaterina Stroie, o turistă din Bucureşti. Deşi era abia mijlocul zilei, nisipul era încă ud şi plin de gunoaie la tot pasul.

Pârâul de pe alei

Pe faleza din staţiune, dar şi pe aleile dintre hoteluri, apa băltea, iar turiştii trebuiau să facă sărituri la înălţime pentru a trece cu bine de apa pe care doar natura o mai poate face să se evapore.

În faţa câtorva terase, au fost amplasate podişuri din placaje pentru ca oamenii să poată trece mai uşor spre plajele care au fost în cele din urmă luate cu asalt de turişti.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite