Constanţa extremelor. Are cel mai bun liceu din provincie şi cei mai mulţi elevi rămaşi pe dinafară la admiterea în liceu

Constanţa extremelor. Are cel mai bun liceu din provincie şi cei mai mulţi elevi rămaşi pe dinafară la admiterea în liceu

Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa este cel mai bun liceu din ţară, din afara Bucureştiului, socotind după media de admitere. Instituţia depăşeşte licee din Capitală şi din centre educaţionale de prestigiu precum Clujul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sunt trei licee în ţară, la care media de intrare a fost de peste 9,50: Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ - 9,56 (234 locuri), Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“ - 9,52 (234 locuri) şi Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ - 9,51 (208 locuri), toate din Bucureşti. 

Primul liceu din afara acestui top 3 de Bucureşti este Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa - 9,44 (182 locuri). 

Urmează Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Cluj-Napoca - 9,41 (78 locuri) şi Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu“ din Piteşti - 9,35 (208 locuri). 

La toate aceste licee, prima medie de admitere a fost 10.00. 

Topul complet îl găsiţi aici, publicat de Ministerul Educaţiei. 

În top se mai regăseşte Liceul Teoretic „Ovidius“ din Constanţa, cu media 9,1 (182 locuri) şi 9,99 prima medie de intrare. 

Constanţa mai înregistrează un record, negativ: are cei mai mulţi elevi rămaşi nerepartizaţi, în primă etapă - 260 (reprezentând 92,4%). Ei mai au la dispoziţie 11 locuri rămase libere la licee (dintr-un total de 3.156). 

Totalul pe ţară este de 1.332 elevi din seria curentă rămaşi de repartizat. În total, 91.289 elevi (dintre care 3.405 la Constanţa) şi-au exprimat opţunile pentru învăţămăntul liceal. 

Pe aceeaşi temă: 

Robot care identifică buruienile şi le stropeşte cu erbicid, inventat într-un liceu tehnologic din Constanţa 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările