Cine este studentul român cu şanse la premiul „Tânărul european al anului”. „Unii îmi detestă ambiţia”

Cine este studentul român cu şanse la premiul „Tânărul european al 
anului”. „Unii îmi detestă ambiţia”

Alexandru manda - foto: arhiva personală

După 20 de ani, un student din România are şanse foarte mari să fie declarat „Tânărul european al anului” de către fundaţia care a implementat proiectul „Parlamentul European al Tinerilor”.

Ştiri pe aceeaşi temă

De aproape 25 de ani, Fundaţia Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa decernează premiul Tânărul european al anului” pentru tineri activi în comunitate. Până acum, ţara noastră a dat un singur câştigător, în anul 2001, prin Daciana Oana Măilăţescu.

La zece ani distanţă, din nou emoţii, căci sunt şanse reale de „recidivă”. Constănţeanul Alexandru Manda (21 de ani), student în anul III la Facultatea de Drept din Bucureşti, a aflat că este nominalizat de o reţea de asociaţii şi organizaţii de tineret din Europe pentru a câştiga premiul Fundaţiei Schwarzkopf-Stiftung Junges.

Alexandru a ajuns pe lista scurtă a celor cinci tineri care au şanse reale de a intra în posesia premiului şi a recunoaşterii europene.

„Unul dintre motivele principale pentru care am fost nominalizat este angajamentul civic de luptă pentru acces gratuit la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, indiferent de mediul în care locuiesc, de veniturile părinţilor, etnie sau altele”, spune Alexandru Manda.

Premiul „Tânărul European al Anului” este acordat tinerilor europeni cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani care s-au remarcat într-un mod exemplar în ceea ce priveşte angajamentul şi dedicarea lor onorifică în sprijinul înţelegerii internaţionale şi/sau al integrării Europei.

Premiul constă în suma de 5.000 de euro şi este destinată finanţării unui stagiu de şase luni la Parlamentului European sau la o altă instituţie europeană. De asemenea, este posibil să se utilizeze grantul pentru finanţarea unui proiect care promovează integrarea europeană.

Fundaţia Schwarzkopf Young Europe a fost fondată de Pauline Schwarzkopf în 1971 la Hamburg. Misiunea fundaţiei este de a oferi tinerilor din toate mediile posibilitatea de a fi cetăţeni europeni activi, care contribuie la o societate pluralistă şi democratică prin implicarea şi opiniile lor, conducând la înţelegere reciprocă, solidaritate şi colaborare paşnică în întreaga Europă.

Alexandru Manda, managerul proiectului „Şcoli curate”-arhiva personală

Cine este Alexandru Manda

Alexandru Manda este membru fondator (2013) al Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), asociaţie pe care a şi condus-o mai mulţi ani în calitate de preşedinte. Aşa a ajuns să se lupte în instanţe cu Radu Mazăre, primarul de atunci al municipiului, pentru dreptul elevilor de a avea gratuitate la transportul în comun.

Acum, tânărul este senator al Universităţii din Bucureşti, reprezentant al studenţilor şi membru în Consiliul Director al Asociaţiei Studenţilor în Drept şi membru în Consiliul Facultăţii de Drept din Bucureşti. Este managerul proiectului „Şcoli Curate”, prilej cu care a realizat harta naţională a burselor şcolare, un document care a scos la iveală o realitate cruntă: în 94,44% dintre localităţile din România nu se respectă legea privind acordarea burselor şcolare, 70% dintre UAT-uri neacordând niciun fel de bursă, iar 24,44% acordă parţial aceste drepturi.

„În prezent lucrăm în cinci judeţe din România, în peste 450 de localităţi unde creştem comunităţi active de elevi pentru a deveni tineri lideri civici în educaţie pentru a se lupta pentru accesul liber la educaţie şi buna guvernare în educaţie. Vrem să creştem o comunitate la nivel local, nu vrem să le rezolvăm noi nişte probleme din biroul de la Bucureşti”, spune Alexandru.

Tânărul a început de câteva săptămâni un nou proiect, „Acceleratorul de Implicare Civică pentru Tineri”, realizat tot în cadrul Societăţii Academice din România şi finanţat prin granturi norvegiene. „Mergem, formăm şi mentorăm 24 de tineri lideri civici (16-24 de ani) din rural şi urbanul mic. Le vom oferi sprijin timp de un an de zile pentru a rezolva o problemă din comunitatea lor locală”, explică Alexandru.  

Alexandru Manda cu harta burselor şcolare foto: arhiva personală

Un tânăr „detestat” de multe ori

În cazul în care va câştiga premiul „Tânărul european al anului”, studentul va utiliza cei 5.000 de euro pentru a face un proiect la el acasă, în Constanţa. Va fi un proiect de promovare a principiilor şi valorilor Europene şi combatere a discursului instigator la ură şi a discursului rasist, având în vedere că trecem printr-o perioadă în care discursul rasist şi instigator la ură este destul de pregnant în societatea românească.

În toată activitatea sa civică, Alexandru Manda s-a izbit de multe ori de opinia celorlalţi, a celor „maturi” care-i puneau în vedere că face „de râs sau vrea răul” localităţii şi şcolii (atunci când era elev) sau facultăţii. „Îmi detestă ambiţia şi perseverenţa aceea ce fac. Sunt privit cu rezerve, dar oamenii înţeleg prea târziu că ceea ce fac eu ca reprezentant este să mă asigur că unei categorii sociale i se respectă dreptul legitim”, explică tânărul.

Alexandru Manda, la cei 21 de ani ai săi, se descrie ca un tip disciplinat, căruia nu-i place să aibă „timp mort”. Este pasionat de lectură şi este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume. Vrea să fie permanent în pas cu evoluţia umanităţii. Moto-ul său este luat din Biblie: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.”

Vă recomandăm şi:

Elevii constănţeni îi cer primarului Vergil Chiţac să majoreze cuantumul burselor

Un elev în clasa a XII-a, ales preşedinte al Federaţiei Tinerilor din Constanţa

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările