Cenaclul Flacăra, reînviat cu scandal. Ce a însemnat fenomenul epocii comuniste pentru generaţia în blugi

Cenaclul Flacăra, reînviat cu scandal. Ce a însemnat fenomenul epocii comuniste pentru generaţia în blugi

FOTO Albumul Cenaclul Flacăra 1983 - Electrecord

Adulat şi repudiat deopotrivă, „Cenaclul Flacăra“, cel mai mare fenomen cultural al epocii comuniste, al cărui iniţiator şi organizator a fost poetul Adrian Păunescu, naşte din nou controverse, la mai bine de trei decenii de la Revoluţie

Ştiri pe aceeaşi temă

Andrei Păunescu, fiul marelui poet, a anunţat că va organiza în luna iulie prima ediţie a Cenaclului Flacăra pe plaja de la Corbu din Constanţa, printre artiştii de marcă care vor fi prezenţi numărându-se Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Emeric Imre, dar şi membrii Trupei „Totuşi“. 
 
Daniel Şandru, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a reacţionat vehement şi a transmis că iniţiativa fiului marelui poet este o „ruşine naţională imensă şi o dovadă a lipsei de consideraţie la adresa victimelor regimului comunist“. El mai spune că, deşi în cadrul „Cenaclului Flacăra” s-a cântat muzică adevărată şi s-a rostit poezie sinceră, obiectivul acestei diversiuni ideologice nu a fost acela de a crea cultură, ci de a transforma cultura în propagandă. În replică, Andrei Păunescu transmite: „Vom merge mai departe“. 
 
 

„Cenaclul Flacăra“ a răsturnat partiturile cenzurii ideologice

 
Spectacolele Cenaclului Flacăra, care au debutat iniţial în sala Teatrului „Ion Creangă“ din Bucureşti, au devenit ulterior turnee prin toată ţara, fiind o rampă de lansare pentru poeţi, muzicieni şi interpreţi din România. Între anii 1973 – 1985, au avut loc nu mai puţin de 1.600 de spectacole. 
 
Dar ce a reprezentat pentru tinerii de altădată Cenaclul Flacăra?  Care era contextul în care a apărut această manifestare de masă? În acei ani, explică Cristina Anisescu, şef Serviciu Programe Educaţionale, Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, „tânărul nu făcea altceva decât să supravieţuiască într-un mediu inflamat de trompetele propagandei comuniste”. „Pe de o parte, îl accepta sau îl aplauda, atunci când se afla pe stadioane, fluturând steagul PCR, cu voioşie, la comanda unui fluier, dar pe de altă parte, tot el era cel care nega sau critica această realitate în spaţiile informale sau personale, după ce răsucea cheia de la cameră pentru a o închide, privind în transă imaginea unui poster cu fotografia unui album al băieţilor de la The Beatles, The Birds, AC/DC, Led Zeppelin, Pink Floyd, The Rolling Stones sau cea a lui Bob Dylan ascultând cu urechea lipită muzica difuzată la Radio Europa Liberă“, spune Anisescu. 
 
 
În acest context, continuă Cristina Anisescu, Cenaclul Flacăra devenea „alternativa tolerată şi chiar susţinută de regim, în ideea de a scoate tinerele talente dintr-o zonă de «background», mai predispusă la mesaje de tip contestatar şi aducerea lor pe linia trasată în laboratoarele PCR”. „Aşa s-a construit un spaţiu cultural alternativ, generând iluzia de libertate şi actualizarea unui alt curent de gândire. De la poezia compusă de Adrian Păunescu, uneori şi instant, pe scenă, şi până la versurile recitate din poeziile poeţilor consacraţi, de la muzica timid îngânată de debutanţi anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă şi până la unele piese deja cunoscute ale unor formaţii sau grupuri muzicale şi ale unor solişti deja consacraţi, „Cenaclul Flacăra“ a resemnificat toată frustrarea cotidiană, a răsturnat partiturile cenzurii ideologice, simulând conştient un gen de autonomie controlată“, explică fenomenul cercetătorul CNSAS.  
 

Moş Crăciun, darul de sărbători pentru copii

 
Evident, Securitatea s-a implicat foarte activ în manifestarea culturală, urmărindu-i liderul, pe artişti, dar şi pe tinerii şi chiar pe copiii care mergeau la adunările de pe stadioane. Într-o notă informativă transmisă Securităţii Municipiului Bucureşti de sursa „Tudose” sunt menţionate informaţii culese de informator pe durata turneului desfăşurat în ţară, în perioada 28 noiembrie 1982 – 31 ianuarie 1983.
 
Adrian Păunescu folosea scena cenaclului pentru a atinge subiecte sensibile, cum era Moş Crăciun, în condiţiile în care regimul comunist îl înlocuise cu Moş Gerilă, cel care aducea daruri în noaptea de Revelion. Acest aspect îl aflăm din mărturisirile unei surse: „În perioada sărbătorilor de iarnă la spectacolele de la Lugoj, Timişoara, Arad, Oradea, poetul Adrian Păunescu a recitat o poezie nepublicată – scrisă de dânsul în care ultima strofă se referă la ideea readucerii în dar copiilor din România pe Moş Crăciun, poezie având un caracter de manifest pentru pace, dezarmare, libertate şi dragoste pentru copiii lumii. Am aflat de la regizorul Cornel Diaconu că intenţionase să publice această poezie în revista Magazin şi Flacăra, dar nu a primit aprobare de la forurile competente“, în conformitate cu documentele prezentate în cadrul expoziţiei „Tinereţea mea în Comunism“ (Out of the Box) organizată la Constanţa în anul 2015. 
 

Poezia care i-ar fi putut supăra pe ruşi

 
Securiştii puşi pe urmele sale trăgeau un semnal de alarmă spunând că, prin tot ceea ce face, Adrian Păunescu ar putea trezi nemulţumirea U.R.S.S. Sursa „Barbu“ relata, la 12 ianuarie 1984: „Toţi cei cu care am discutat susţin la unison că Adrian Păunescu, trăsnit cum este, mai sare calul câteodată – aşa cum a făcut-o şi în Flacăra din 27 decembrie 1983 în poezia cu versuri albe «Lume ca lume», când ni-i pune iarăşi pe ruşi în cap (cum a făcut-o şi acum câţiva ani la Constanţa) şi se leagă iarăşi de competenţa nu ştiu cui. Dacă pe Nichita Stănescu îl gustă cercuri intelectuale din ţară şi are aderenţă peste hotare, pe Adrian Păunescu îl gustă întreaga ţară“, aflăm dintr-un raport aflat în arhivele Securităţii, publicat de CNSAS în cadrul Proiectului „România supravegheată“ – judeţul Prahova. 
 

„Cenaclul Flacăra era ca la Înviere“

 
Cenaclul Flacăra era iubit de toţi tinerii, chiar şi de către cei ale căror familii avuseseră de suferit în timpul regimului comunist. Profesoara de Limba şi Literatura Română, Corina Cuşa, fiica lui George Cuşa, care a supravieţuit Experimentului Piteşti, spune că, pentru generaţia ei, cu adolescenţa trăită în anii ’80, Cenaclul Flacăra reprezenta o gură de aer altfel. „Cenaclul „Flacăra” era condus de un poet controversat prin faptul că se spunea că pactizase cu regimul comunist, dar asta nu ne interesa prea tare. Consideram că ceea ce făcea Adrian Păunescu nu putea fi făcut altfel decât printr-un pact cu diavolul. Nimic nu se putea face fără aprobarea conducerii, fără acordul şi fără supravegherea Securităţii. De fiecare dată, aşteptam cu nerăbdare ca cenaclul să vină în oraşul nostru. Era… ca la Înviere! Ne adunam mai mulţi prieteni de cartier ca să mergem la Sala Sporturilor sau la Stadionul Farul, acolo unde se ţinea spectacolul. Întotdeauna sala şi stadionul erau pline până la refuz. Cele mai ample manifestări, după cele dedicate zilei de 23 August, bineînţeles. Aveam voie să stăm până târziu, mult după ora de intrare în case cu care ne obişnuise regimul comunist prin întreruperea curentului electric. La cenaclu se cânta şi se recita altceva decât ceea ce auzeam la Televiziunea Română. Muzică folk, versuri de dragoste, un spirit care părea liber, în comparaţie cu ceea ce trăiam noi pe atunci. Zeci de mii de oameni cântau la unison „Şi totuşi există iubire”, împreună cu Tatiana Stepa, „La adio”, cu Vasile Şeicaru, „La o cană cu vin”, cu formaţia Ecoul. Toată lumea ştia versurile lui Adrian Păunescu pe care el însuşi le recita pe un ton atât de patetic, în timp ce Ştefan Hruşcă interpreta „Rugă pentru părinţi”, povesteşte ea.
  
După modelul Cenaclului Flacăra, în Constanţa s-a înfiinţat un cenaclu local, numit „Eveniment”, care a activat între 1983 şi 1984, din care a făcut şi ea parte.
 

Ultimul spectacol

 
În anul 1985, manifestarea culturală a fost interzisă ca urmare a unor incidente petrecute pe stadionul „Petrolul“ din Ploieşti, soldate cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi. În acea seară, tribunele fostului stadion se umpluseră peste capacitate. Show-ul începuse la ora 18.00, s-a întins până spre miezul nopţii, când o furtună violentă a declanşat drama în urma căreia patru oameni au murit în busculata creată.
 
Se specula deja de ceva timp că spectacolele susţinute de „Cenaclul Flacăra” favorizează apariţia unor comportamente bazate pe indisciplină şi imoralitate la adresa tinerilor, iar după terminarea spectacolelor aceştia se manifestau obscen şi tulburau liniştea publică. O altă nemulţumire la adresa acestui eveniment era faptul că se termina la ore foarte târzii, drept urmare, unii părinţi au refuzat să permită adolescenţilor participarea la spectacole. Concluziile Securităţii au fost formulate explicit: „Organele de partid şi de stat vor analiza cu atenţie evenimentele petrecute şi vor lua o decizie înţeleaptă în legătură cu activitatea pe viitor a Cenaclului Flacăra“. Ceea ce s-a şi întâmplat.
 
 

„Am fredonat cântecele mult timp după ce a fost interzis cenaclul“

 
Ioana Andrei, care a fost prezentă la ultimul spectacol de pe stadionul Petrolul Ploieşti, dar nu a apucat finalul, întrucât trebuia să ajungă la internat, este de părere că tragedia de la Ploieşti care a dus la interzicerea Cenaclului Flacăra a fost „un bun pretext pentru comunişti să oprească acele spectacole-fenomen care, dintr-o anumită perspectivă, puteau fi socotite anti-sistem, într-o formă mascată”. „Cenaclul Flacăra a fost un adevărat fenomen, supranumit de unii „Woodstock-ul românesc”, singura manifestare din acele vremuri cretine în care adolescenţii şi tinerii îşi puteau lua „gura de libertate” şi „porţia de cultură”, datorită calităţii cântecelor şi interpretărilor. Acolo, mii de tineri simţeau la fel, era o atmosferă vibrantă, magnetizantă, asemănătoare celei pe care, personal, am simţit-o ulterior la marile concerte şi festivaluri ale României post-decembriste“, spune cea care este conştientă că un tânăr de astăzi nu poate înţelege fenomenul. „Cântecele de la cenaclu au fost ani de zile fredonate şi după ce l-au interzis. Cântam în tabere, în parcuri, în pauzele de la şcoală. Adolescenţii de astăzi nu au cum să înţeleagă asta, pentru că ei nu ştiu ce e aia să trăieşti într-o mare de constrângeri“, mai spune ea.
 

Andrei Partoş, vocea Costineştiului de altădată: „Dedicaţiile se dădeau pe un leu, un covrig sau o gogoaşă“ VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările